Nu e vreun rimmel şi nici vreun ruj de marcă (deşi cred că cel corai de la Givenchy a fost un Moment), nici vreo carte din care să fi învăţat ceva. Nu e vreo schemă isteaţă ori ieşită din comun, cum v-aţi fi aşteptat de la mine, nici măcar ceva original. Ci e smartphone-ul meu, ăla care a apărut în viaţa mea la o superofertă de nerefuzat (altfel, aş fi fost prea puţin snoabă, dacă pot să zic aşa, să dau banii pe care-i face, tocmai pentru că nu ştiam ce-i poate pielea!) şi într-un moment când eram la capătul puterilor, picioarelor şi nervilor din dotare.

Se face că mergeam la facultate, între ore, mai fugeam şi la redacţie, iar acasă mă aştepta încă un part time job. Aveam un notebook cu conexiune la internet (pe care l-am botezat Lapi), dar care era prea greu printre halate, greu, chiar şi la cele doar 2 kg ale sale. Mailurile de la clienţi nu aşteptau după mine, nici după pacient să scuipe, Lapi îşi dădea silinţa, dar eu simţeam că-mi dau duhul dacă o mai ţin aşa. Atunci, mama a venit (din nou) cu o propunere: un iPhone. De fapt, la momentul ăla era deja o soluţie. Care realmente mi-a rezolvat drumuri, mi-a câştigat timp, mi-a eliberat tensiuni . Dintr-o dată, puteam să mă concentrez la ce se zice pe la şcoală! Cine crede că numai masaj în tălpi nu face să afle că, pentru mine, făcea cam echivalentul la asta. Acum, nu îl mai folosesc la maxima lui capacitate. Dar mi-e drag, ca acel singur prieten care ţi-a sărit în ajutor când ai avut mai mare nevoie. Şi îl port şi aici mereu după mine, deşi are o carcasă de un kitsch pe care doar eu l-aş tolera (să zicem numai atât: e cu fluturaşi), deşi aproape nimeni nu mă mai sună.

Micuţul Lapi. E un notebook de 10.1″, cam cât un caiet de clasa-ntâi. L-am primit demult, de un Crăciun frumos, ca un răsfăţ, nu ca o necesitate. Şi m-am bucurat de el ca şi când viaţa mea ar fi depins de asta. Doar că atunci când predecesorul său m-a lăsat, Lapi a primit tastatură mare şi-un monitor hiperbolic, de m-a servit până în frumoasa zi de astăzi. Numele îi vine dintr-o seară, când o prietenă a rămas la mine şi, după psihoterapii experimentale, am zis să ne uităm şi noi la o non-comedie-romantică. Şi Lapi a venit cu noi în pat. Aşa, singurel şi dezbrăcat de exagerările diagonalelor LCD, fără fire ori alte încorsetări. Marina a adormit urgent, ca eu să pot plâng în linişte şi mizerie la Frumoasa Veneţiană. Deşi îl vedeam a nu-ştiu-câta oară. (Da, mai nou, plâng ca descreierata la filme, şi nu o luaţi ca insultă. O fi vârsta? Ultimul a fost ăla cu gemenele cu părinţi divorţaţi, care se întâlnesc întâmplător într-o tabără şi schimbă rolurile. M-am dilit.)

———–

Acest articol a fost scris ca parte din campania pentru Smart BCR, o ofertă de refinanţare, care se obţine simplu şi gratuit. Ca un apropo faţă de obiectele SMART din viaţa noastră: vedeţi oferta. S-ar putea să facă muuuulte pentru dumneavoastră, deşi aparent nici n-aţi avea nevoie. La fel ca mine, când l-am avut pe Lapi la-nceput. Sau când nu l-am vrut pe iPhone şi nici nu îmi imaginam ce pot micuţii ăştia doi.

Şi fiindcă BCR începe nu numai să vorbească, ci să şi asculte, haideţi să ne spunem ofurile şi să o facem organizat :

În numele BCR, vă mulţumesc.

foto