Lucruri care îl schimbă pe om: banii şi emigrarea

Mai e nevoie să discutăm subiectul bani? Probabil că nevoie nu e decât atunci când ai prea mulţi, însă plăcere să visăm şi vorbim despre momentul ăla ne face oricând. Deci. Banii îţi dau puterea aia interioară care te face să-ţi placă ce vezi în oglindă. Banii sunt în viaţa de adult cum erau notele în copilărie: de la alţii şi parcă nu întotdeauna foarte tare muncite. Cum a fost primul meu 7 la ştiinţa mediului înconjurător dintr-a doua, când eu încă nu ştiam că pentru a “şti” la şcoală, trebuie “să înveţi” acasă. Dar despre asta am mai zis. Cum a fost apoi tot liceul, când încă habar n-am cum s-a-ntâmplat să trec clasa la mathe. Aşa şi banii ăia mulţi, ăia despre care se spune că schimbă oameni şi generează discuţii sau vise precum acesta. Că banii ăia pe care-i munceşti i-ai cheltuit demult, credeţi-mă pe mine. Care sunt un om ce nici măcar nu şi-a muncit banii până acum, deşi unii ar spune că uneori exagerez cu internetul. Însă m-am trezit într-o familie de oameni harnici, prea ocupaţi cu munca pentru a avea timp să mai şi câştige bani.

Şi emigrarea.

Când te învârţi într-un cerc de oameni necunoscuţi (sau raţe, după caz :p), începi o cu totul altă relaţie cu tine. Şi fiindcă cercuri nu prea există la început de emigrare şi necunoscuţii stau la tot pasul (angajaţii supermarketurilor făcând excepţie, da?!), începi o grămadă de noi relaţii cu tine. Mie parcă şi vocea mi-e schimbată când vorbesc engleză. De fapt, când vorbesc engleza asta de aici fără a mă auzi el, de care mi-e un soi de ruşine, fiindcă am senzaţia că mă pisicesc prea mult. Iar pisiceala nu e lucru bun la casa blondei care gândeşte. Sub nici un fel de formă. Dar e totuşi singura cale de a mă face înţeleasă de cei din jur. Am învăţat să mă pisicesc britanic. Ciudat e că tonu-mi coboară şi vocea devine mai groasă şi aproape mai dură. Britanic. Şi în româneşte mă sperie cum sună. Gros, serios şi dur.

Doar că, apoi, la sfârşitul zilei, ai atâtea noi relaţii pe rol, că le pierzi şirul şi corespondenţele. Ajungi să nu mai ştii ce-a mai plâns Vârciu la Măruţă sau pe cine mai iartă Pepe în direct. Te

trezeşti, în propria ta piele, acest om cu totul necunoscut, cam la fel ca străinii de pe stradă, doar într-un mult mai prost accent silabisit cu graţie. În fine, întotdeauna mă gândesc că se poate şi mai rău, chiar şi cu ample cunoştinţe de limbă: indienii. Care se simt probabil chiar mai prost decât mine, fiindcă majoritatea şi-au lăsat vreo nevastă sau chiar două pe-acasă, pe celălalt continent (la ce credeaţi că mă refer?!). Deşi unii europeni ar crede că merită invidiaţi pentru faza cu nevasta lăsată…fără averi jumulite.

Emigrarea te schimbă. De la felul în care scriu mailuri într-o română şuntată în propoziţii ca părul- din mâinile unui frizer prea artist, până la limba în care visez noaptea. Ştiţi, mi-am cumpărat cartelă de telefon pentru convorbiri cu România, nu pentru că mama n-ar şti să intre pe Skype (ba facem şi teleconferinţe!), ci pentru că atunci, când nu trebuie să aştept seara ca să o pot suna, îmi pare că nu atât de multe s-au schimbat. Şi fiindcă, atunci când îi aud vocea direct într-o ureche şi nu din difuzoare de calculator, îmi pare că nu atât de mare e distanţa.

Vorbesc pe Skype cu finuţa mea de doi ani şi jumătate. Şi da, vorbesc, fiindcă o întreb şi îmi răspunde. Îmi face cu mâna şi îmi spune că mă iubeşte. Şi ştiţi ce-mi mai zice? Să ies din calculator şi să vin la ea, să ne jucăm. În seara asta, a dat toate pernele de pe canapea la o parte, să-mi facă mie loc acolo, lângă ea. “Să ne giucăm.” Banii te schimbă fiindcă te îmbogăţesc. Însă emigrarea te schimbă din alte motive. Nu ştim decât că sărăcesc dorurile…

Dar dacă există undeva o lege a compensaţiei, eu sunt pe cale de a deveni milionar în euro. Sau lire sterline.

foto