Decăderea femeii în numele aspiratorului

Întotdeauna am crezut că cea mai tristă condiţie în care poţi ajunge ca femeie e aia în care te bucuri de-un fier de călcat la Crăciun. Sau aia în care îţi doreşti unul. Niciodată nu am găsit cadourile de uz casnic precum oale, tigăi, etc o expresie a bunului gust. De nici o parte, ca să ne înţelegem. Nici de cea a neinspiratului care le face şi, cu atât mai puţin, de cea a nefericitei care se bucură. În concepţia mea de cadouri cu stil, pe lista de aur stătea colierul cu diamante, un weekend la Praga (n-am fost niciodată) ori clasica, dar nu ieftina, … cutie cu bomboane!!! Toate de bun gust, mai ales ultima. Nu sunt fanul florilor oferite cadou, fiindcă mi se pare hilar să duci cuiva o mortăciune. Buruienile sunt frumoase în ghiveci, doar că nici genul ăsta de cadou nu se potriveşte cu oricine. La mine, de exemplu, în maxim o săptămână se transformă precis în sus-numita stare de descompunere.

Pe scurt, momentul în care îţi doreai oală sub presiune, vas de ceramică ori nu-ştiu-ce storcător de fructe (pe care oricum toată lumea îl are, dar nimeni nu-l foloseşte), mi se părea ultima treaptă socială a unei femei. Atât în faţa celorlalţi, dar mai ales în faţa ei, dacă şi asta s-o încadra la social. Până am ajuns să îmi doresc pireu de cartofi. Eram în Bucureşti, aveam bucătărie, cartofi îmi puteam lua de la piaţă, iar tot ceea ce stătea între mine şi pireo-frişca visată era mixerul. Mi l-am dorit fără mustrări de conştiinţă şi în acelaşi ton l-am şi folosit imediat după ce l-am primit: de maxim 2 ori. Că l-am s-a stricat urgent, semn că lucrurile astea nu-s de mine şi că ar trebui să revin la a-mi dori mărgele.

Până astăzi. Când am o dorinţă maaaare, dar nu aşa, MAAAAAARE de tot: să-mi arunc aspiratorul la gunoi. Dar nu să-l arunc întreg aşa, ca să-i fie cald şi bine, ci să-l zdrobesc în bucăţi mici, ca să-l doară fiecare piuliţă. Deşi mă îndoiesc că ar avea aşa ceva, la cât de de plastic şi de jucărie e. Deci, femeilor din lumea-ntreagă, îmi plec capul şi-mi cer iertare pentru judecăţile mele superficiale din trecut. Le pun pe seama naivităţii vârstei şi a unei vieţi ce a fost prea generoasă cu mine, încât mi-a oferit doar puteri de 3300 watts în aspiratoare, doar epilatoare fără funcţia “rade pielea”, mopuri cu găleţi rezistente şi capete de schimb, aproape frumos mirositoare.

E a doua oară când facem curăţenie, de când ne-am mutat aici. A DOUA OARĂ?!?!?! Mamă, lumea ştie că nu tu m-ai învăţat aşa. Treaba e că acest făcut de curăţenie (care la Bucureşti îmi lua maxim 2 ore în megavila mea de la etajul 3), aici îmi ia o după-masă întreagă, fără vreo legătură cu spaţiul de curăţat. Ci cu nervii de liniştit. Niciodată, dar NICIODATĂ, să nu vă luaţi aspirator de 1200watts, nici măcar când costă 15 lire (da, mamă, ştiu, nici aici nu m-ai învăţat aşa!). Fiindcă singura diferenţă între cum e când dai cu aspiratorul sau cum e când se face curent e că prima variantă presupune o priză. În rest, nimeni nu aspiră nimic, decât dacă eşti fix pe mizerie călare cu talpa aia de aspirat. Dacă eşti 2mm mai la stânga, la dreapta,în sus sau în jos, eşti degeaba , prietene! Că aspiratorul tău şmecher de 15-lire-afacerea te-a “făcut” la propriu! Un pachet de nervi, asta te-a făcut. Că nu aspiră, ci doar împinge gunoaiele prin casă, de zici că ieşi la plimbare cu mizeria. Ea, Mizeria. De când conveţuim aici, am senzaţia că o să-i serbăm majoratul.

Şi, da, eo zi tristă pentru mine: vrrrrreau……. alt aspirator. 🙁

foto 1,2