Hong Kong sau New York?

Înainte sau înapoi. Caldă sau rece. Bună sau prea. Glumă sau seacă. Bancă sau saltea. Relaxa sau stres-axa. Sport sau masaj. Teleshopping sau telenovele, bloguri sau facebook. El sau eu. Aici sau acolo. Uneori sau niciodată.

Deşi niciodată e aşa o perioadă lungă de timp.

Mă simt o fantomă care-a uitat unde şi-a pus trupul, fără de care nu-şi mai aminteşte adresa de la casă ori numărul de la pantofi. Nu-mi recunosc patul în care dorm sau strada spre care o caut seara. Nici ceaşca de cafea nu ştiu de unde o am sau dacă e bună sau nu cafeaua. Nu că aş bea-o mai puţin singură decât de obicei. Mi-am pierdut parcă nu numai hainele, ci şi reperele. Mă îndrept parcă pe o autostradă goală de indicatoare, făcând viraje abrupte, dictate de stările mele schimbătoare. Acum pot fi puştoaica îndrăgostită, care-şi simte inima crescând de atâta bucuria, ca imediat să fiu obosita trecută prin prea puţine, ca să mai spere la vreun profit scos din viaţa asta combinată atât de prost. Nici eu nu mă înţeleg uneori. De cele mai multe ori.

Deci, Hong Kong sau New York?

Vreau la mine acasă. Dacă mai ştiu pe unde-o fi. A început să-mi fie dor de mama. Nu ştiţi cât de mult mai e până la sărbători.

Articolul anterior

Mi-e frică să îmbătrânesc

Articolul următor

Despre ce să fie blogul ăsta

20 Comentarii

  1. Valeriu

    Of of, ce copilă, ce fantomiță, ce de probleme… 😛

    Hai năsucul sus, că totul va fi bine, indiferent unde va fi. Binele nu stă pe loc să îl prinzi tu din prima, dar de cele mai multe ori treci pe lângă el și nu-ți dai seama.

    Uite un clip fain și colorat așa ca tine. 🙂
    http://vimeo.com/31939621

    P.S. Cel mai indicat pentru tine ar fi New Kong, baremi să te simți cu desăvârșire într-o lume nouă. :))

  2. Dana

    NY claar :)) sper sa nu te gandesti la o revenire definitiva pe planuri mioritice

  3. Dan

    sunt convins ca pana ti-am postat noi, ai scapat de feeling-ul asta 🙂 cand mi se intampla mie, imi mai dau niste momente de ragaz, dupa care dispare si-mi regasesc cursul, stiu din nou unde sunt si daca-mi place ceea ce simt sau nu 🙂 hai, la treaba!

  4. boby

    Este clar, DORUL te macina.Inca nu ti-ai gasit “the place”- ul englezesc,iar sufletul tinjeste romaneste.Nu toti romani sunt facuti sa plece si nu toti care pleca sunt facuti sa nu-si gaseassca locul departe de casa.Totul depinde de structura interioara a sufletului.

  5. Ba stiu cat de mult mai e pana de sarbatori…Eu plec acasa pe 13 decembrie. 21 de zile. 21 de zile care par a fi o eternitate..

  6. theo

    Mai e mult, dar desi acum pare ca ceasurile au amortit si orele se scurg greu, sa vezi ce repede zboara timpul cand vei fi in sfarsit acasa de sarbatori 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=dvNXF7aGP2s&feature=related

  7. New York, normal. Si-mi place si asta. 😛 http://www.youtube.com/watch?v=6PHOeXIPNZE

  8. Eu zic sa mergi pe undeva prin Hawaii. Nu e chiar Hong kong si nici NY. si e si cald.

  9. Nela, argumente! 😛

    Dana, de ce ai spera asta? 😛 Nu, deocamdată mă întorc doar în vizită.

    Dane, bineînţeles. Aşa sunt eu: moody. Dar asta nu înseamnă că nu sunt 100% sinceră atunci când sunt tristă.

    boby, dar şi asta se învaţă, nu?

    miss s, unde eşti?

    theo, eşti de foarte ajutor! 😛

    Ernest, şi mie. Dar n-am văzut încă Hong Kong-ul.

    Manuel, Facem şi aia, domnule. Pe rând acuma, că nu pot fi omniprezentă sau omivacanţoasă. :))

  10. Ioana, locuiesc in HK de peste doi ani si in Asia de vreo sase si (China – Shanghai si Shenzhen). Intreaba-ma si-ti raspund. Ce vrei sa stii despre HK? 😀
    NY a fost un dream come true acum in octombrie, am stat 5 zile acolo. M-a impresionat, dar ca turist. Nu mi-as dori sa locuiesc acolo, Prefer de departe Hong Kongul.

  11. Draga mea, daca o iei de pe acum cu gandurile astea, cand esti plecata doar de cateva saptamani, iti vei pune streangul de gat, fereasca al de sus.

    NU asta este atitudinea pe care sa o ai. Daca nu faci altceva decat sa suspini dupa Romania, urca-te in primul avion si vino acasa. Asta nu este viata, daca in fiecare zi te gandesti ‘in urma’.

    Eu nu m-am mutat inca din tara, dar am stat cate 6 luni pe an in NYC si ne pregatim sa plecam din nou, de data asta in Spania. Plus ca probabil vom ajunge iar in NYC in viitor, ca ne-a placut si am ramane pe la americani, pe cat posibil.

    Eu as alege NY la orice ora, e un oras senzational. Nu trebuie sa stai in Manhattan (de fapt nebun ai fi sa stai acolo), gasesti o casa misto in Queens si ai liniste.

    Ideea este insa ca, daca tot ai plecat din tara, trebuie sa-ti schimbi atitudinea. Gaseste frumosul in ceea ce vezi, fii aventuroasa. nu te gandi doar la ‘acasa’, pentru ca te vei chinui doar. Nu este usor sa pleci, mai ales daca esti legat de faimlie, asa cum sunt eu, dar iti faci doar rau cu stilul asta. Ai plecat intr-o tara misto de tot (clar mult peste Romania), ai ocazia sa vezi atatea lucruri noi .. inarmeaza-te cu un aparat foto si cu un zambet pe buze si bucura-te ca vezi lumea 😉

  12. Nela, uaaaaau. Daca vin, iti dau de veste. Sunt curioasa daca sunt multi romani pe acolo.

    Dojo, asa e, mah, ai dreptate! Merci pt mesaj.
    Sunt o gasca plouata, dar imi trece mie. 🙂

  13. incearca o doza mare de medicamente nevomitable, doar ai terminat medicina, cunosti mai bine. Moarte usoara in caz ca te bate gandul

  14. Multumesc pt comentariu, dar eu sunt genul luptator. Desi poate ar fi o lume mai buna cu o blonda mai putin. Dezamagit?

  15. Liora

    In HK nu am fost, dar NY e ceva cu adevarat super. Ca si turist zic, ca de locuit nu am locuit acolo.

    In legatura cu starea ta, sunt cativa factori care te-au adus aici:
    -lipsa socializarii. Ti se pare inca superficial sa legi prietenii in care trebuie sa simti in alta limba, asa ca nu te omori cu facutul de prieteni, dar tot tu te miri apoi ca nu te suna lumea. este? 😀

    – nu constientizezi inca faptul ca te-ai mutat. Nu e vacanta, e noua ta casa acolo.

    -ai mult prea mult timp liber.

    -te agati de tot ce inseamna Romania, ca si cum ai fost rapita de de acolo si adusa-n UK fara voia ta :).

    Cred ca lucrurile se vor schimba cand vei avea primul succes. Ca asta iti lipseste acut, sa vezi ceva facut de mainile tale, ca sa te recapeti pe tine.
    Si cand vei cunoaste lume, cand telefonul iti va suna zilnic si invitatiile vor curge.

  16. boby

    Nu se invata , se simte.
    Nu este ca tabla inmultirii pe care o repeti de cite ori trebuie, ca sa o inveti.

  17. Fatah, si io am fost gasca plouata, nu te stresa. M-a prins anul trecut, cam la o luna dupa ce am plecat de acasa. Dintr-o data nu mi-a mai placut nimic si as fi urcat in avion, daca aveam bani de bilet. Eram pe cale sa-mi bag picioarele in tot NY-ul si sa vin acasa.

    Cred ca e o faza normala pentru astia care suntem legati de ‘buric’ de familie. Si la tine cuget ca e tot in jur de o luna, blestemata perioada.

    M-am ‘tratat’ iesind la plimbare si bagand la cap (cu forta la inceput) ca sunt intr-un loc misto de tot si e pacat sa nu ma bucur de el.

    Dupa asta a fost mai usor.

    Anul asta am mai stat 6 luni acolo fara ‘criza’ respectiva de dor. Iti trece, dar esti intr-un moment prost, asta este clar 😉

  18. cunosc o fosta colega de gimnaziala in Hong Kong

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 163 queries in 0.406 s