Prea puţine. Mult mai puţine decât vedeam în Cluj. Şi infinit mai puţine decât vedeam în Sibiu. Cine mi-a zis că Bucureştiul m-a prostit, precis, la asta se referea…
Îmi amintesc că vorbeam la începuturile mele bucureştene cu Ana-Maria, o sibiancă strămutată în capitală, că-i de musai să ne facem condică de semnat pe la teatre, cât mai prindem şi noi marii actori în viaţă.
Eu nu mă uit la TV, deci se poate să nu fie o ştire pentru dumneavoastră (cu toate că am bănuiala că TV-ul nu se află nici pe lista dumneavoastră de priorităţi). Însă de câteva zile beneficiez de program de pensionari: căldura mă ţine în casă, iar somnul în pat. În fiecare zi îmi propun să setez ceasul de dimineaţă să sune (ieri mi-a murit şi bateria, deci n-a mai avut cine să sune, ca o făcătură a destinului, cel părtinitor somnului de dimineaţă spre amiaz!).
Şi cum “mă” tot butonam eu disperată între emtiviuri, kassandre şi haşbeo_uri, dau obsesiv de mult peste reclama la nu-ştiu-care cremă antifungică. După care încă una şi încă una, vreo 3 parcă am numărat. De zici că a tunat şi-a adunat onicomicozele la TV, parcă e olimpiada antifungicelor în reluări de câte 30 de secunde. Nu cred să fie calup de publicitate fără măcar un spot din ăsta cu degetele de la picioare. Care mai duse pe la pedichiură sau photoshop, care mai uleiate, cremuite, gelate şi fixativate.
Sunt urâte, domne, micozele astea, nu zice nimeni că nu, dar chiar în halul ăsta să ne-atace?! Vă rog, spuneţi-mi că aţi observat şi dumneavoastră, că nu-s singura mirată, care doarme până la amiaz şi… că sunteţi sănătoşi-tun. 😀
Încă şi astăzi am mai primit mailuri şi telefoane în urma mailului meu, care anunţa finalul colaborării cu revista ELLE. Am înţeles că e-mailul respectiv a ajuns şi la oameni care nu mă cunosc. Pe post de exemplu, nu de bârfă, cel puţin aşa sper 🙂
Cert e că m-a emoţionat fiecare urare în parte şi le-am primit pe toate cu întreg sufletul meu entuziasmat de ce o să urmeze. Ştiţi, gândul e cea mai înaltă formă de energie, iar eu voi avea nevoie de multe gânduri bune. În curând, în acte voi fi medic. În fapt, mai e ceva până acolo. Dar să zicem că am început cu dreptul.
Concluzia e însă că vreau, prin postul ăsta, să public aşa un “mulţumesc” colectiv tuturor celor care au înţeles faptul că nu neapărat am fost eu cel mai profesionist jurnalist, dar am fost un foarte pasionat scriitor. Iar dacă am uitat vreodată să strecor un strop de suflet printre rânduri, fie-mi cu iertare. De obicei, mă străduiesc. Cert e că aceste din urmă mailuri mi-au confirmat că, dincolo de expeditori şi destinatari, nu stăteau roboţi vorbitori de limba română, ci oameni care simt, chiar şi atunci când scriu monosilabic.
Şi gândurile mele de mulţumire se îndreaptă spre toate originile acelei şanse de a fi fost o vreme jurnalist. Nu cred că aş fi putut trăi fericită viaţa asta, întrebându-mă “cum ar fi fost dacă…”. Şi pe acelaşi principiu care mă îndeamnă să răspund la întrebări, testez varii posibilităţi. În cele mai frumoase condiţii.
Later edit: Iată ce tocmai am primit de la Carlsberg!!! Eah, ce vă spuneam?! :))
Când eram la copiii ăştia din Cluj la banchet, am avut aşa un moment de maximă introspecţie, rătăcire sau puseu de tulburare comportamentală, când m-am întrebat următoarea chestie: dacă aş putea alege să fiu oricare dintre ei (iar ardelenii ăştia mi-s şi frumoşi şi deştepţi), oare care aş alege să fiu.
O invitaţie cu ladies pentru ladies. Doamnelor, puteţi veni însoţite 😉
În afară de meciurile din campionatele lu’ tata, niciodată n-am participat ca spectator de tenis la câmp deschis. De fapt, când eram mică, mi se părea plictisitor şi la TV să mă uit cum dau oamenii în minge, iar cel mai tare mă enerva faptul că mie nu prea-mi ieşea ca lor. Şi nici nu ţineam minte cum îi cheamă. Însă sunetul acela de minge de tenis lovită de rachetă într-o dreaptă zdravănă sau un rever ca la carte, sunetul ăla mă fascinează cumva şi astăzi. Cred că are tot o origine în nişte talente ne-mplinite de mama natură, dar cam dorite de mine uneori şi de tata pentru mine, în toate orile din rest. Ororile, mai bine zis. Vreau să spun că nu m-am făcut sportivă de carieră dintr-un motiv foarte bine întemeiat. Şi tata a-nţeles. 😛
În fine, mâine încep meciurile în Herăstrău, detalii găsiţi pe site-ul oficial. Ne vedem acolo?
p.s. Aduceţi-vă şi umbra de-acasă, că viitorul nu mai sună, ci arde…
