Când eram la copiii ăştia din Cluj la banchet, am avut aşa un moment de maximă introspecţie, rătăcire sau puseu de tulburare comportamentală, când m-am întrebat următoarea chestie: dacă aş putea alege să fiu oricare dintre ei (iar ardelenii ăştia mi-s şi frumoşi şi deştepţi), oare care aş alege să fiu.
- În anii ăştia, eu am început să citesc. Şi nu, nu mă refer la Moromeţii. Ăsta e un “reper literar” (lol) pe care-l las altora mai apreciativi decât mine, eu mă preocup de chestii mai practice. Şi-am descoperit că lecturile pot fi mai puţin groaznice decât credeam în generală. Prejudecăţi de tânăr.
- În anii ăştia, şcoala mi-a deschis minţile exact cum scrie în toate cărţile alea pe care eu nici n-o să le citesc vreodată. Fiindcă mă ocup să-mi scriu propriile poveşti, nu să le consum gata făcute. Pe mine şcoala m-a chinuit mult, doar că, în timp ce-mi punea cătuşe fizice, îmi dădea aripi de înger. Inspirat ceasul în care am hotărât să dau la medicină. Salvaţi de clopoţel.
- În anii ăştia, am legat câteva prietenii într-o cameră de cămin sau altele, într-o sală de lectură. Am pierdut multe nopţi şi lacrimi, fără număr. După unele parcă încă nu mi-am revenit. Memorialul durerii.
- În anii ăştia, am practicat curajul şi m-am mutat la Bucureşti. Sau nebunia, ar spune unii. Cică de asta ai nevoie ca să dai Clujul pe Bucureşti. Da, de curaj şi de doi părinţi la fel de nebuni ca şi tine. Adevărul gol-goluţ.
- În anii ăştia, l-am cunoscut pe el, băiatul, pe care nu că nu credeam să îl găsesc vreodată, ci care nu credeam că poate exista. A fost odată ca niciodată.
- În anii ăştia, am ridicat o blondă la rang de gânditoare şi-am avut onoarea de a lucra la o revistă de renume, alături de oameni care nu mi-au arătat numai partea glossy, ci şi lecţii dincolo de sclipici. A fi sau a nu fi.
Astăzi se încheie două frumoase capitole din viaţa mea: facultatea -chiar dacă mai urmează licenţa- şi revista ELLE -chiar dacă mai urmează nişte articole. Pe la ora 6 trimiteam tuturor colaboratorilor mailul oficial de despărţire. La ora asta, deja o mare parte mi-a răspuns. Ba am primit şi telefoane. Ceea ce m-a impresionat profund şi m-a motivat puternic pentru mai departe. Ş-am încălecat pe-o şa.
va urma 😉
Anca Duma
Succes pe mai departe! >:D<
copila blondă
Să fie, mulţumesc frumos!
Manuel
Cum de pleci de la Elle? S-a terminat contractul? Well, oriunde ai merge fa ce stii mai bine si nu uita cine esti.
In rest, chiar ca blondele gandesc. Dar se pare ca gandesc cam melancolic. Sau mi se pare mie?
copila blondă
Manuel, cine nu se gândeşte cu melancolie şi drag la studenţie? Pentru asta nici nu trebuie să fii blondă 😛
Aşa voi face, merci de urare.
Valeriu
Îmi place postul. 😀
E siropos și dulgeag, i-ai adăugat și un pic de tragedie, parcă e scris după rețeta bunicii. :))
Decizia de a veni la București a fost pragmatică și eficientă. Oricât de fain e Clujul nu oferă posibilitățile Bucureștiului. Nu e nici o nebunie, în schimb ar fi fost o nebunie dacă te limitai acolo.
În rest chill, totul se transformă și continuă sub altă formă. Concluzia capitolului unu, e fundamentul capitolului doi. 🙂
un_strain
Well..cursul firesc al vietii!
Dragoș Asaftei
Deci ai terminat facultatea de medicină, da? Și în tot acest timp ai făcut o mulțime de lucruri suplimentare într-un mod excelent. Țin să te felicit pentru acest lucru! Nu știu câți dintre studenții de la medicină ar reuși să se descurce în același timp foarte bine la facultate, dar și în alt domeniu, așa cum ai făcut tu. 🙂
Un suflet
Nu am citit blogul tau de la inceput, insa de cum te-am descoperit te-am adorat. Nu stiam prea multe despre viata ta, dar mi-o imaginam frumoasa.
Acum sunt incantata sa cunosc un alt aspect despre tine…ma bucur sa aud ca ai lucrat pentru o revista importanta, acesta este si visul meu, caci tocmai am terminat fac de jurnalism si nu stiu cum sa bat la usi pentru a gasi un loc de munca in domeniu.
Medicina ta o sa aiba beneficii pe mai multe planuri, atat sufletesti cat si materiale.
Felicitari pentru intreaga ta viata tumultoasa dar frumoasa.
Cu drag AnonimA
copila blondă
Valeriu, reţeta bunicii e un clasic pe care mulţi moderni se străduiesc să-l reproducă. 😉
un_străin, nu ştiu dacă firesc, dar distractiv. Eu oricum altceva nu ştiu.
Dragoş, deci, da, am terminat. Mai am licenţa în septembrie. Mă apuc de învăţat. Mulţumesc pentru felicitări. Am şi eu senzaţia că n-a trecut timpul degeaba.
Un suflet, 🙂 felicitări pentru absolvire. Cât despre bătut la uşi, nu trebuie să ştii cum, important e să o faci. Succes şi mai treci pe la mine.
Valeriu
Rețeta bunicii e un secret evident. :))
Stef
Ai reusit sa-ti scrii o pagina importanta, insa vor veni altele si mai frumoase. Sa ne curga in continuare tineretea-n vene si sa privim aproape de noi. Nici nu stii cati oameni se ascund. Te imbratisez!
theo
Daca in profesia de medic vei reusi sa tratezi durerile fizice (si sunt convins ca vei reusi), la fel cum “pansezi” sufletele prin blogul tau, veritabil panaceu, viitorul tau nu poate suna decat bine. Keep the faith! http://www.youtube.com/watch?v=eZQyVUTcpM4
Geanina
Imi imaginez un post la tine pe blog dupa alti 6 ani. Care va incepe tot cu “In anii astia…”, si va continua cu trairi la fel de frumoase si profunde ca si pana acum!
Esti un om autentic si ma bucur ca te-am cunoscut live, fie si doar pentru cateva ore! 🙂
Iti doresc tot binele din lume! 🙂
Roscata
Mult succes in continuare :*
Claudia
Orice capitol are un sfarsit! Succes si spor in tot ce faci!
Esti o norocoasa! Lupta pentru visele tale!
Ioana-Catalina
Foarte frumos tot ce faci si tot ce scrii.
Multa bafta in continuare.