Încă puţin

Aerul condiţionat e o mare invenţie. Familia mea e cel mai câştigător loz pe care l-am tras vreodată. Mintea e cel mai de preţ atribut. Inima e cea mai neobosită. Aş putea lua exemplu de la ea. Dacă aş şti doar cum face, de parcă n-aş bate şi eu odată cu ea…

Sunt o specie salvată de la dispariţie. Încep să văd din nou că umbrele presupun un cer însorit. Norii nu nasc nuanţe. Iar viaţa e mai mult decât o ploaie.

*Cineva m-a întrebat de curând dacă eu cred cu adevărat că e nasol ce mi se-ntâmplă. Şi-am spus un da nerăsuflat şi negândit pe jumătate. Simţit însă din plin. Apoi m-a trimis la medicală pe secţie să văd acolo ce înseamnă nasol. Poate mă răzgândesc, că cică nu-i nici un păcat să faci asta. Sunt pe drumul cel bun.

**Cu precizarea că stabilitatea psihică nu e unul dintre punctele mele forte, precizez că aceste stări schimbătoare sunt un pamflet şi trebuie tratate ca atare. Mă implic mai mult decât prevede legea şi-apoi mă trezesc mai implicată decât fericită. Dar dv nu aveţi nici o vină. Sunt episoade cu scenarii proaste şi comic de situaţii absurde. Iar eu sunt omul extremelor. Niciodată n-am să mă pot opri după prima pătrăţică de ciocolată. Dac-o existând şi-aşa cuvânt, ca “pătrăţică”… Sistemul ăsta, “totul sau nimic”, e profitabil atunci când strângi bucurii, nu când aduni frustrări. Perversă situaţie. Dar salvată dispariţie.

S-avem parte de cât mai puţine momente de nimic.