Luna: May 2010 (Pagina 2 din 3)

Preludiu la dietă

Câteva lucruri de pus la punct înainte să te pui pe slăbit. Aici.

Acum c-am stabilit scopul şi durata faptei, să vă zic de concurs: pe dietetik.ro oamenii caută aspirante la titlul de zână. Să vedeţi ce-nseamnă asta: vor să ia o fată, pe care să o “slăbească” într-o lună. Şi fac treaba organizat, cu analize medicale şi nutriţionist (prin Medicover) şi cu remodelare corporală (un program foarte mega super la Keiko Slim Spa; vreau şi eu! ). Singurul detaliu pe care îl dau despre concurs e că sunt şi eu în juriu (alături de Alina, Daniela,  Sana, Roxana Radu ) Aşa că, vedeţi cum ne impresionaţi! 😛

Lăsând gluma la o parte, vă doresc multă baftă tuturor, rugându-vă să nu judecaţi dimensiunile altor participante la concurs după propriile voastre tipare (am văzut nişte comentarii ieşite mult din limitele bunului simţ). Fiindcă orice comparaţie interpersonală e o capcană, singura raportare corectă fiind cea intrapersonală – dacă sesizaţi diferenţa – adică, la “blugii preferaţi”. Şi nu la cei preferaţi de alta!

p.s. Mulţumim eventim.ro pentru invitaţia din 12 iunie la Elton John! De-abia aştept să mergem cu toatele.

Willkommen înapoi acasă!

V-am mai spus oare că mai întâi am învăţat să scriu şi să citesc în limba germană şi abia apoi în română? Cred că până şi eu uitasem chestia asta.

Am făcut 12 ani de germană, plus grădiniţa de dinainte, pe care i-am îngropat fără pomană atunci când am hotărât să iau calea medicinii, într-a doişpea. Nu am simţit nici o clipă vreun regret, chiar dacă încă se mai trezeşte câte-un frustrat să mă întrebe de ce m-am chinuit atât, dacă, în final, tot n-am fructificat faza. Dar prin fructele cunoştinţelor noastre înţelegem lucruri diferite, de asta discuţia nu are sens. Şi nici o limbă străină nu e chinuială, ci e doar fruct, dar şi ăsta e un miez pe care mulţi nu-l pot gusta. Motivele diferă, dv aveţi încredere în mine! Nu e ca şi când îţi cari vocabularul în spinare pe unde te duci, ca să te cocoşeze. Ba pe alocuri, îţi poate deschide uşi, dacă nu îţi deschide mintea înainte de asta.

Revenind.

Încă mai am nişte chestii care mi s-au scris în program cu caractere străine: când zic în gând, alfabetul e întotdeauna în germană, pentru româneşte trebuie să mă concentrez. Nu e că nu ştiu, că nu fac parte din categoria am fost în Germania trei zile şi-am uitat să vorbeşte româneşte.  Chiar dacă au fost vreo 12 ani, dar în fine… Iar elementele chimice le ştiu tot în germană; la fiecare examen la facultate îmi scriam în palmă care e simbolul pentru potasiu şi care nu. Mi-e imposibil să ţin minte asemenea “detalii”, poate de asta nici nu mi-a plăcut biochimia.

Şi ştiţi, mi-am amintit de prima dată când am fost acolo. Cu părinţii mei. Cât de mult mi-a plăcut. Cât de convinsă eram că acolo e locul meu. Iar eu am aşa unele convingeri din astea exasperant de lipsite de modestie, care nu mă duc prea departe de ţintă, ci fix acolo unde o setez. Pe ea, ţinta. Coordonatele erau corecte, rotiţele unse cu ulei de cea mai bună calitate, modestia intactă şi totuşi… ce-ai făcut, fetiţo, cu ea ţintă?

Nu mi s-a mai părut important unde, ci cu cine./ Cum?

Oricum.

Iar aerul de Germania bate a civilizaţie. Doar la cei bătuţi în cap nu mai are ce le face. Acordul e intenţionat. Necenzurat. Metaforic-elevat.

Confuzius? Implicatus.

Spune-mi şi voi uita.

Arată-mi şi poate îmi voi aminti.

Implică-mă şi voi înţelege.

Confucius (ca majoritatea chestiilor deştepte din viaţa mea, via mama)

E cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla. Să înţelegem. Într-o încercare sinceră de a mă orienta, vă salut cu drag, căci plec. Ca-ntr-o dovadă palpabilă că şi lucrurile bune se pot ţine lanţ, nu doar nenorocirile vin în cascadă.

p.s. V-am mai zis cât de mult îmi place serviciul meu? 😛

(Să fiţi cuminţi, să închideţi robinetele de apă, să verificaţi gazul şi nu deschideţi uşa “la” străini. Din farfurie nu-i musai să mâncaţi tot :p)

Mă-ntorc.

O poveste cu flori la final

Azi cineva îmi povestea cum a plantat anul trecut în livada sa nişte pomi şi cât de tare l-a bucurat să-i vadă acum înfloriţi.  Îmi spunea ce incredibil e un astfel de peisaj! Mi-a spus că, de fapt, nu mai văzuse rămurele înmugurite de când era mic. Vă zic, era uluit. (Şi orice vă aminteşte de prima copilărie şi vă face să vă amintiţi stările de atunci, orice, ascultaţi la mine, vă face un maaare bine. Căutaţi aceste “brioşe” care provoacă involuntar bucurie. Şi gustaţi-le cât de des posibil.)

Pe drum spre casă, m-am tot gândit. Omul a muncit doar 2 săptămâni într-un an şi a înflorit Bucurie. De ce alţii muncesc aproape tot anul şi înfloresc doar suferinţe şi boli?

Important e să muncim începuturi de Căi, care au un drum firesc spre înflorire. Altfel, oricât de mult ne-am chinui, nu vom culege decât oboseli şi câteva frustrări. Pomii nu ar fi crescut niciodată, dacă seminţele-ar fi stat într-un pahar cu apă, oricât de mult s-ar fi străduit cine le-a pus acolo. Chiar şi-un an întreg de zile.

Nu vă irosiţi pe căi greşite. Şi veţi înflori de la sine.

Să vedeţi ce face Dove!

Şi anume, să treacă la urmatorul nivel in strategii de campanie, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Adică, să nu mai pună produsul în prim-plan, nici superlativele pe care acesta e contruit, ci să-l asocieze cu o poveste. Fiindcă în pană de superlative tot va rămâne limba noastră într-o zi, dar de poveşti nu ne vom sătura niciodată. Doar ştie toată lumea bancul cu babele ieşite din închisoare, care-şi continuă şueta de cealaltă parte a gratiilor. :p

Aşa că  s-au hotărât să promoveze gelul de duş Dove Visible Care cu Nutrium Moisture, în 3 variante: Renewing pentru pielea normală, Brightening pentru pielea fără strălucire, Softening pentru pielea uscată. Probabil n-o să mă rabd să nu încerc produsul – iar dacă şi miroase frumos, m-a cucerit de la prima adulmecare!- dar tot n-o să vi-l mai ridic în slăvi. Fiindcă întâi vreau să vă spun povestea la care s-au gândit în campanie:

Ideea centrală e aceea de a găsi ambasadoare Dove, care să promoveze produsul şi pe ele însele. Fiindcă, în final, cele care vor fi alese (5 în total) vor petrece o săptămână într-un spa din Barcelona. O “momeală” în cel mai bun sens, pe care oricine visează să o “muşte”, dacă e s-o zicem p-aia dreaptă. E foarte drăguţ că s-au gândit la asta, mai ales că e genul de răsfăţ pentru care e puţin probabil să fii dispusă să plăteşti personal. E ca atunci când cumpăr cadou cuiva drag: întotdeauna mă gândesc la o prostioară, care să-i placă mult, dar pe care să ştiu că nu ar da niciodată banii.

Acuma, înscrierea în competiţia pentru titlul de ambasadoare se face pe site-ul campaniei www.ambasadoareledove.ro , împreună cu o părere despre gelul de duş şi recomandarea lui către alte 5 prietene. Pe care oricum le-ai bate la cap să te voteze, că doar de aia-s prietene! Ulterior, cele mai faine mesaje (sau na, cele mai promovate) şi implicarea pe forum vor fi votate, iar cineva pleacă în Spania. Pam-pam!

Bineînţeles că şi pentru restul s-au gândit la ceva, dar de ce să te consolezi cu premii săptămânale, când poţi ţinti marele răsfăţ?! Vă zic, Barcelona e unul din oraşele în care m-am simţit cel mai bine. Poate singurul, în care m-aş vedea trăind. Trăind cu bucurie, nu aşa oricum. Un (p)re-view nu mi-ar strica nici mie!

Şi, ce ziceţi, de care gel să-mi iau mai întâi? Că nu aş face ala-bala-porto-cala…

Dear Karen,

De la o vreme, mă uit la serialul ăsta, în care david duchovny face un rol tare fain, să zic aşa, că nu e tocmai de Oscar. E prea p0rn0 să fie de asemenea categorie. La limbaj mă refer, că prea mult nu se dezbracă nimeni. Şi nici prea de tot. În limitele bunului simţ.

Scrisoarea de mai sus e semnată de Hank Moody, personajul pe care îl joacă David ăsta (de care niciodată nu mi-a plăcut până acum), un scriitor rebel, îndrăgostit fără speranţă de ea, de Karen. Niciodată căsătoriţi, dar mereu prezenţi în vieţile celuilalt, trăiesc o poveste de dragoste adevărată. Cu mici inserţii sub forma unor aventuri “strict fizice”, cum zic bărbaţii. Faza e că urmărind personajul, îl crezi pe cuvânt. O iubeşte. Şi tocmai de aceea, mi se pare genial cum semnează: unfaithfully yours… (un fel de “al tău pentru niciodată…”)

Să fie doar un capriciu de geniu sau scenaristul a mers prea departe cu povestea? Sau chiar există aşa ceva?

Te iubesc. Dar nu pot să-mi ţin pantalonii pe mine.

p.s. Dl clip nu vrea să se redimensioneze după cum ordonă blonda. Aşa că, vă transmite scuzele de rigoare.

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 115 queries in 0.574 s