Să vedeţi ce face Dove!

Şi anume, să treacă la urmatorul nivel in strategii de campanie, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Adică, să nu mai pună produsul în prim-plan, nici superlativele pe care acesta e contruit, ci să-l asocieze cu o poveste. Fiindcă în pană de superlative tot va rămâne limba noastră într-o zi, dar de poveşti nu ne vom sătura niciodată. Doar ştie toată lumea bancul cu babele ieşite din închisoare, care-şi continuă şueta de cealaltă parte a gratiilor. :p

Aşa că  s-au hotărât să promoveze gelul de duş Dove Visible Care cu Nutrium Moisture, în 3 variante: Renewing pentru pielea normală, Brightening pentru pielea fără strălucire, Softening pentru pielea uscată. Probabil n-o să mă rabd să nu încerc produsul – iar dacă şi miroase frumos, m-a cucerit de la prima adulmecare!- dar tot n-o să vi-l mai ridic în slăvi. Fiindcă întâi vreau să vă spun povestea la care s-au gândit în campanie:

Ideea centrală e aceea de a găsi ambasadoare Dove, care să promoveze produsul şi pe ele însele. Fiindcă, în final, cele care vor fi alese (5 în total) vor petrece o săptămână într-un spa din Barcelona. O “momeală” în cel mai bun sens, pe care oricine visează să o “muşte”, dacă e s-o zicem p-aia dreaptă. E foarte drăguţ că s-au gândit la asta, mai ales că e genul de răsfăţ pentru care e puţin probabil să fii dispusă să plăteşti personal. E ca atunci când cumpăr cadou cuiva drag: întotdeauna mă gândesc la o prostioară, care să-i placă mult, dar pe care să ştiu că nu ar da niciodată banii.

Acuma, înscrierea în competiţia pentru titlul de ambasadoare se face pe site-ul campaniei www.ambasadoareledove.ro , împreună cu o părere despre gelul de duş şi recomandarea lui către alte 5 prietene. Pe care oricum le-ai bate la cap să te voteze, că doar de aia-s prietene! Ulterior, cele mai faine mesaje (sau na, cele mai promovate) şi implicarea pe forum vor fi votate, iar cineva pleacă în Spania. Pam-pam!

Bineînţeles că şi pentru restul s-au gândit la ceva, dar de ce să te consolezi cu premii săptămânale, când poţi ţinti marele răsfăţ?! Vă zic, Barcelona e unul din oraşele în care m-am simţit cel mai bine. Poate singurul, în care m-aş vedea trăind. Trăind cu bucurie, nu aşa oricum. Un (p)re-view nu mi-ar strica nici mie!

Şi, ce ziceţi, de care gel să-mi iau mai întâi? Că nu aş face ala-bala-porto-cala…

Articolul anterior

Dear Karen,

Articolul următor

O poveste cu flori la final

  1. p.s. In Barcelona m-am facut prima data blonda rau, de la atata soare :p

    0
  2. Valeriu

    Gel de duș nush de care să îți recomand că nu e cazul, oricare ar fi frumos să miroasă 🙂 Dar să știi că de la Dove îmi place săpunul cremă, ala old school solid, pe care îl recomand oricui că își face treaba de minune. 🙂
    Iar cu site-ul campaniei eu am citit prima dată ambasadoarelelove :)) poate le vine vre-o idee :p
    Ai fost și la Barcelona, incep să cred că il rivailzezi pe nea Nicu :))

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 158 queries in 0.109 s