August 2008 - Page 10 of 13 - Și Blondele Gândesc

Autobiografie în 5 capitole scurte

Pe 6 August 2008

8

Postul acesta se vrea o continuare la “Să acceptăm eşecurile“. Am mai spus şi repet, căci cred puternic: e mult mai greu decât ne putem imagina să ne acceptăm ca ceea ce suntem şi ca o copie nereuşită a tot ceea ce am vrea să fim. Iar cel care a gândit în clipa asta că a luat-o pe lături blonda cu tastele în faţă e auto-suficient şi condamnat la plafonare. Fiindcă principala condiţie ca să te ridici e să vrei să te ridici. Iar judecăţile astea de valoare nu le-am încropit pe fugă şi nici din lipsă de inspiraţie.

O descrie extraordinară a procesului de evadare din prizonieratul eşecului:

Capitolul 1: Merg pe stradă. E o groapă adâncă în asfalt. Cad în ea. Sunt neajutorat. Nu e vina mea. Îmi va lua o veşnicie să găsesc un mijloc de scăpare.

Capitolul 2: Merg pe stradă. E o groapă adâncă în asfalt. Mă prefac că nu o văd. Cad din nou în ea. Nu-mi vine să cred că mă aflu din nou în acelaşi loc, însă nu e vina mea. Şi de data asta îmi va lua foarte mult timp să ies la suprafaţă.

Capitolul 3: Merg pe aceeaşi stradă. E o groapă adâncă în asfalt. O văd. Totuşi cad în ea. A devenit o obişnuinţă. Am ochii deschişi. Ştiu unde mă aflu. E vina mea. Ies imediat.

Capitolul 4: Merg pe aceeaşi stradă. E o groapă adâncă în asfalt. O ocoloesc.

Capitolul 5: Merg pe altă stradă.

(Portia Nelson via John C. Maxwell)

Primul pas e să te ierţi pe tine. Probabil şi cel mai greu. Iar apoi se termină auto-pedeapsa şi începi să ocoleşti gropile.

[s-a mai scris aici si aici]

Tinerii din blogosfera de astăzi

De Miruna

Pe 6 August 2008

În căutări şi răspunsuri

16

…se mişcă. Şi se mişcă isteţ, se pare. Iar promisiunile sunt mari. Azi şi-au făcut chestionar, de-abia aştept să văd ce au pregătit pentru mâine. Sunt şi foarte curioasă dacă există un număr aproximativ al minorilor cu blog, căci îmi amintesc de activităţile mele extraşcolare din liceu şi nu sunt prea mândră. Teveu, discoteci, teveu. Şi şcoala, mai “printre picăţele”, că doar mai are omu’ nevoie să se şi odihnească.

Am auzit de o fetiţă de 7 ani intrată în blogosferă, dar nu mai am chef să caut după linkuri, că oricum nu mi-e poftă de gogoşi. Sau, dacă e adevărat e şi foarte trist, totodată.

Îl felicit pe Dany pentru pasiune şi implicare, eu îl văd ca un mini- Bobby Voicu, la altă scară şi alt public. Mi se pare interesantă atenţia ce se îndreaptă spre un segment de oameni care nu produc economiceşte vorbind. Ei doar consumă, însă cuvântul lor câştigă greutate în faţa sponsorilor personali 🙂 . Însă atenţia îndreptată spre tineret ca întreg e din principiu cantitate neglijabilă. Asta nu am înţeles niciodată. De ce să nu-i aducem în faţă, să le dăm toate instrumentele necesare şi să îi lăsăm să-şi învârtă rotiţele proaspăt construite într-o nouă direcţie?!

Şi tocmai de aceea mi se pare o idee bună să fie sprijiniţi. Chiar şi de blonde 😉

Să dăm bătrânilor ambulanţe!

De Miruna

Pe 6 August 2008

În şi blondele se minunează

5

E cald afară. E nouă jumătate şi e cald. La şapte am deschis geamul, că e singurul moment când am vreo şansă să îmi chiar aerisesc camera. Ulterior, rămâne deschis, însă fără efect. Televizorul, activitatea numărul unu a românului peste 50 ani, vuieşte pe două teme: inundaţii şi călduri. Despre prima am tot dat eu cu presupusu’ prin vecini, acu’ e vremea să îi tragem de urechi pe cei care dau bătaie de cap salvărilor.

Ai 65 ani. Iei cinci pastile dimineaţa, două la prânz şi încă trei seara. Nu ştii cum le cheamă, decât că sunt pentru tensiune. N-ai voie să mănânci sărat. Zilnic consumi pâine. Pâinea nu creşte în cămară. Ea se cumpără de la alimentară. Care cumpărătură se poate face bine-merci la primele ore ale dimineţii, când drumul înapoi spre casă nu îl faci în ambulanţă. Că dacă te apucă plimbatul şi achiziţionatul franzelei de toate zilele taman în toiul amiezii şi te loveşte canicula în moalele capului, scuză-mă, n-ai dreptul să te plângi. Nu, ai doar pretenţia să vină ăia cu tiiiii-no-niiiii-no să-ţi vâre ceva pe venă, să-ţi dea două palme să-ţi revii. Asta în cazuri fericite. Că dacă te loveşte ghinionul în culmea hipertensiunii, ai boxat-o. Şi le strici şi amărâţilor de copii concediul. Concluzie, ce înţelegem din postul ăsta? Răspuns: nimic. Că nu e pentru noi, punct. Care umblăm în trafic în aer condiţionat (“umblăm” e folosit stilistic pe post de hiperbolă), ne suflăm mucii în batistă şi ne ungem ceafa regulat că prea bate alizeul la birou. Dar bătrânii noştri suferă de alte boli. Unele sunt la mintea cocoşului.

Anul trecut am surprins, pe la unu fără ceva la amiaz, o discuţie între doi moşi:

-Pfai, ce ne facem de căldură, Nicule (punct). / -Ne omoară cu zile căldura asta, aşa ceva n-am mai văzut de când sînt.

La ora aia la amiaz, soarele stă unde poate el mai cocoţat pe cer, iar umbra se zgârceşte crunt. Chiar m-am oprit lângă bătrâni şi le-am spus că doar juma’ de metru mai la stânga de s-ar da, măcar cheliile le-ar nimeri la umbră. Şi că la ce s-au pornit în miezul zilei pe uliţă, cu capetele descoperite, să ia temperatura împreună?

(N-am zis chiar aşa, dar ştiu că am plecat în pseudo-înjurăturile lor la adresa obrăzniciei mele. Mda, tinerii din ziua de astăzi, ne omoară cu zile…)

Parfum de curaj, aromă de nebunie…

De Miruna

Pe 6 August 2008

În de pe la altii adunate

5

Now I have come to the crossroads in my life. I always knew what the right path was. Without exception, I knew. But I never took it. You know why? It was too damn hard. Now here’s Charlie. He’s come to the crossroads. He has chosen a path. It’s the right path. It’s a path made of principle — that leads to character. Let him continue on his journey.

You hold this boy’s future in your hands, committee. It’s a valuable future. Believe me. Don’t destroy it! Protect it. Embrace it. It’s gonna make ya proud one day — I promise you. (discursul întreg aici)

Cer scuze pentru lipsa traducerii. Dar mesajul îl cunoaştem cu toţii. Eu încă tresar când izbeşte bastonul de masă. Fenomenal!

Schimbarea la faţă

De Miruna

Pe 5 August 2008

În cu faţa întoarsă către mine

6

A mai trecut o vară…

Când am început postul acesta, încă nu era un fapt, ci un viitor. E 23.50. Când îl voi posta, va fi cu siguranţă un prezent. Dar dacă wordpress afişează ora începerii articolului şi nu ora la care apăs publish, va fi o minciună. Schimbarea la faţă datează în 6 august.

Şi cum să facem diferenţa între adevăr şi trecut, între prezent şi iluzie? Asta nu e afişată nicăieri?

Later edit: niciodată nu le poţi lua pe toate în calcul. Sunt variabile care se ascund de socotelile noastre. Şi îţi dau vara peste cap. Sau îţi pun viaţa în cumpănă.

Nota cinci, stai jos. Din Mersul Piticului nu se ating curcubee. Trebuie să-ţi iei zborul.

La mine era şase august deja.

Explicaţie referitoare la anticoncepţionale

De Miruna

Pe 5 August 2008

În şi blondele se minunează

11

…despre care spuneam că au aterizat negreşit într-un alt orificiu decât cel destinat. Astea sunt poveşti din cabinete medicale.

Aici continuarea: O pacientă primeşte pilulele gratuit (ele se distribuie în cabinete de planning familial sau medicină de familie), tocmai din dorinţa proprie de a nu mai lăsa urmaşi bătuţi de soartă, pe drumuri. Ştiţi bancul ăla “Cel mai pun contraceptiv e aspirina. -Păih, cum, aspirina?!?!?! -Dada, Aspirina. Ţinută între genunchi.” Şi cum abstinenţa plăcerilor trupeşti cade de pe lista soluţiilor, şi treaba se întâmplă şi din dorinţa medicului de a contribui la salvarea acestei societăţi aflate într-o evoluţie exponenţială. Viteza e atât de mare, că de-abia ţinem pasul. Viteza ăstora de-a produce “bebei”, evident.

Se întoarce individa după vreo 4 luni, cu dureri de burtă şi nervi că n-or dat roade pastilele miraculoase. Păih roade dă numai inconştienţa unora, aş spune eu. Medicul constată că e purtătoare de prunc în pântece. Purtătoare de o ilegală doză de prostie, aş spune eu. (Noroc că nu mă-ntreabă nimeni :p) Şi o întreabă pe preanefericită, de ce nu a mai venit după alte pilule. Că o cutie ajunge o lună. După care, gata, s-a dus cu fericirea! La care, minunată, zice că nunu, că ea încă mai are din ele! Mda, şi un copil adiţional în burtă. Care nu se ştie dacă va supravieţui bătăii ce o paşte acasă. Recapitulând modul şi LOCUL de administrare, se constată că doamna greşise orificiul…

Perlele de bronzat: sunt ca nişte biluţe compacte de pudră, o găselniţă în industria cosmeticii, peste care plimbi un pămătuf fin şi te bronzezi în obrăjori, pe decolteu şi pe unde mai vrea pămătuful tău. Asta e poveste de la o distribuitoare Avon.

Îşi cumpără perle din acestea o fată mai de pe la sat, dar înstărită, cică. Şi după o vreme, se plânge că la ea nu au dat deloc rezultate. Cum le folosise? (repet, ele se aplică aşa ca pudra, pe faţă) – Le înghiţise.

Poveşti din astea mai am nenumărate 🙁 Cât timp aveţi? :p

Luna: August 2008 (Pagina 10 din 13)

Autobiografie în 5 capitole scurte

Capitolul 1: Merg pe stradă. E o groapă adâncă în asfalt. Cad în ea. Sunt neajutorat. Nu e vina mea. Îmi va lua o veşnicie să găsesc un mijloc de scăpare.

Capitolul 2: Merg pe stradă. E o groapă adâncă în asfalt. Mă prefac că nu o văd. Cad din nou în ea. Nu-mi vine să cred că mă aflu din nou în acelaşi loc, însă nu e vina mea. Şi de data asta îmi va lua foarte mult timp să ies la suprafaţă.

Capitolul 3: Merg pe aceeaşi stradă. E o groapă adâncă în asfalt. O văd. Totuşi cad în ea. A devenit o obişnuinţă. Am ochii deschişi. Ştiu unde mă aflu. E vina mea. Ies imediat.

Capitolul 4: Merg pe aceeaşi stradă. E o groapă adâncă în asfalt. O ocoloesc.

Capitolul 5: Merg pe altă stradă.

Tinerii din blogosfera de astăzi

Să dăm bătrânilor ambulanţe!

Parfum de curaj, aromă de nebunie…

Schimbarea la faţă

Explicaţie referitoare la anticoncepţionale

Proaspăt scoase din cuptor

Urmărește-mă și aici

Categorii

UNDE MAI ARUNC CÂTE UN OCHI

MĂMICI MIŞTO

Statistici trafic