Postul acesta se vrea o continuare la “Să acceptăm eşecurile“. Am mai spus şi repet, căci cred puternic: e mult mai greu decât ne putem imagina să ne acceptăm ca ceea ce suntem şi ca o copie nereuşită a tot ceea ce am vrea să fim. Iar cel care a gândit în clipa asta că a luat-o pe lături blonda cu tastele în faţă e auto-suficient şi condamnat la plafonare. Fiindcă principala condiţie ca să te ridici e să vrei să te ridici. Iar judecăţile astea de valoare nu le-am încropit pe fugă şi nici din lipsă de inspiraţie.
O descrie extraordinară a procesului de evadare din prizonieratul eşecului:
Capitolul 1: Merg pe stradă. E o groapă adâncă în asfalt. Cad în ea. Sunt neajutorat. Nu e vina mea. Îmi va lua o veşnicie să găsesc un mijloc de scăpare.
Capitolul 2: Merg pe stradă. E o groapă adâncă în asfalt. Mă prefac că nu o văd. Cad din nou în ea. Nu-mi vine să cred că mă aflu din nou în acelaşi loc, însă nu e vina mea. Şi de data asta îmi va lua foarte mult timp să ies la suprafaţă.
Capitolul 3: Merg pe aceeaşi stradă. E o groapă adâncă în asfalt. O văd. Totuşi cad în ea. A devenit o obişnuinţă. Am ochii deschişi. Ştiu unde mă aflu. E vina mea. Ies imediat.
Capitolul 4: Merg pe aceeaşi stradă. E o groapă adâncă în asfalt. O ocoloesc.
Capitolul 5: Merg pe altă stradă.
(Portia Nelson via John C. Maxwell)
Primul pas e să te ierţi pe tine. Probabil şi cel mai greu. Iar apoi se termină auto-pedeapsa şi începi să ocoleşti gropile.
SkyRain
Nu cumva e totul e programare genetică şi formare spirituală? La ce capitol eşti? Patru?
copila blondă
cred mai mult in formare spirituala decat in programare genetica. Amprenta mediului in care te dezvolti se manifesta pregnant. Iti trebuie multa putere pentru a-ti depasi niste parametri. Eu am zis ca m-as declara multumita sa pot face numai un sfert din pasii facuti de mama mea, de ex.
Nu genetica ne determina, SkyRain. Genetica e o scuza. Gandeste-te la asta. 🙂
copila blondă
p.s. inca ma lupt sa-l fac pe primul pas ala… da’ ramane intre noi :p
SkyRain
Ok, rămâne între noi :p
Chris
Asta mi-a amintit de o faza memorabila din serialul “The West Wing”:
“This guy’s walking down the street when he falls in a hole. The walls are so steep he can’t get out.
“A doctor passes by and the guy shouts up, ‘Hey you. Can you help me out?’ The doctor writes a prescription, throws it down in the hole and moves on.
“Then a priest comes along and the guy shouts up, ‘Father, I’m down in this hole can you help me out?’ The priest writes out a prayer, throws it down in the hole and moves on
“Then a friend walks by, ‘Hey, Joe, it’s me can you help me out?’ And the friend jumps in the hole. Our guy says, ‘Are you stupid? Now we’re both down here.’ The friend says, ‘Yeah, but I’ve been down here before and I know the way out.'”
copila blondă
🙂
Ovidiu Miron
O groapa e pregatita pentru fiecare dintre noi 😀 .
Dincolo de sensul macabru, acest adevar ne scuteste din a ne mai face probleme din toate nimicurile vietii de zi cu zi.
Ne face se vedem provocarea, sa o acceptam si sa o spargem in bucati!
copila blondă
Ovidiu, unii nu vad decat un “bolovan” si uita de provocare. Unii, in anumite momente. Fiindca totul e relativ :p