Tinerii din blogosfera de astăzi

…se mişcă. Şi se mişcă isteţ, se pare. Iar promisiunile sunt mari. Azi şi-au făcut chestionar, de-abia aştept să văd ce au pregătit pentru mâine. Sunt şi foarte curioasă dacă există un număr aproximativ al minorilor cu blog, căci îmi amintesc de activităţile mele extraşcolare din liceu şi nu sunt prea mândră. Teveu, discoteci, teveu. Şi şcoala, mai “printre picăţele”, că doar mai are omu’ nevoie să se şi odihnească.

Am auzit de o fetiţă de 7 ani intrată în blogosferă, dar nu mai am chef să caut după linkuri, că oricum nu mi-e poftă de gogoşi. Sau, dacă e adevărat e şi foarte trist, totodată.

Îl felicit pe Dany pentru pasiune şi implicare, eu îl văd ca un mini- Bobby Voicu, la altă scară şi alt public. Mi se pare interesantă atenţia ce se îndreaptă spre un segment de oameni care nu produc economiceşte vorbind. Ei doar consumă, însă cuvântul lor câştigă greutate în faţa sponsorilor personali 🙂 . Însă atenţia îndreptată spre tineret ca întreg e din principiu cantitate neglijabilă. Asta nu am înţeles niciodată. De ce să nu-i aducem în faţă, să le dăm toate instrumentele necesare şi să îi lăsăm să-şi învârtă rotiţele proaspăt construite într-o nouă direcţie?!

Şi tocmai de aceea mi se pare o idee bună să fie sprijiniţi. Chiar şi de blonde 😉

Articolul anterior

Să dăm bătrânilor ambulanţe!

Articolul următor

Autobiografie în 5 capitole scurte

16 Comentarii

  1. ca bine le zici , e frumos proiectul lor si zic eu ca merita sustinut 😀

  2. tare m-aş bucura să pricepem o dată pentru totdeauna că cele mai importante investiţii sunt in copii. Să îi creştem destul de isteţi cât să se ferească de HIV ca nu mai direcţionăm fondurile alea pentru cei care poate mâine vor găsi leacul pentru cancer.

  3. Alexia

    http://iuliairinuca.blogspot.com/
    Asta e fetiţa de 7 ani, 8 imediat. La început îi citeam blogul, vorbeam cu ea, dar la un moment dat tot nu înţelegea de ce în România nu poate creşte alocaţia copiilor la 2000 de euro mâine. Eu mă enervam că îi explicam degeaba, până mi-am dat seamă că îmi pun mintea cu un copil de 7 ani :)) Care trăieşte într-un mediu foarte protejat şi crede numai ce îi spun părinţii ei.

  4. Eddy

    Intr-adevar, e trist ca are blog la 7 ani… dar ce e cu adevarat trist, e ca o fata de 7 ani stie sa foloseasca gramatica limbii romane mai bine decat 80% dintre adultii din tara asta…

    (moama ce spam protection, cica “suma of 12+13”, azi-maine ne trebe premiul nobel ca sa postam pe blog :))

  5. eddy, lasă că aşa e fain. numa’ creiere!

    alexia, din păcate toţi suntem într-o mare măsură ce ne-au spus părinţii noştri. Sau unele nu ni le-au spus şi le-am copiat automat. Şi nu neapărat pe cele mai bune.
    Eu am reţineri faţă de cei 7 ani ai ei şi nici un fel de curiozitate faţă de blog.

  6. Nu e nasol ca o copila de 7 ani are blog. Nu vad efectul negativ pe care il poate avea blogul asupra ei :).

  7. maih, eu la 7 ani ma jucam cu papusile si cainele in curte. Bine, eu si la 13 ma mai jucam, deci nu sunt exemplu bun. Dar fii convins ca un copil nu “creste mare si voinic” de la efectele luminii monitorului 😐

    e ca si cu fetitele astea de la gimnastica. Ajung campioane, e spectaculos. Dar cand te uiti in sufletul lor, spectacolul devine drama. Poate vorbesc in necunostinta de cauza, parerea mea e ca e strategie de marketing. Pacat ca nu mi-a venit mie ideea :p

  8. Ce copilarie faina o sa aiba stii ma intreb mai tarziu cand nepotii lor ii intreaba: Ce ai facut cand ai fost mica te-ai jucat cu papusi?… si raspunsul pe masura : NU am blogat despre probleme copilariei.

    Ucide copilul din tine si bun venit in lumea oamenilor mari sper ca o sa rezisti aciditatii. Inocenta ta s-a pierdut

  9. Eu consider ca copchii din ziua de azi nu mai au copilaria care o aveam noi

    Stiu copchii la 16 ani care deja is obsedati de bani se trag tare pe net sa faca un banut mi se pare penal

    Eu m-am distrat stii vorba aia e timpmpt toate

    Ma intreb daca ma apucam de la 15 ani si treeceam peste cei 3-4 ani de chefuri si dezmat eram acu cu paru alb ?

    Oricum blogosfera si webu romanesc is praf tandari …

  10. serios ca nu stiam de ei.

  11. blowfish, poate suntem noi inapoiati, eu mereu iau in calcul si posibilitatea asta. Ca nu toate trebuie sa se intample in functie de mine si de cum stiu eu ca e bine. Nu ii poti inghesui si pe altii in tiparele tale inguste. Dar asa ingust cum e, am voie sa-l arat lumii si sa spun: nu cred ca e bine!

    funny, akismetul te baga tot timpul la spam. Nush cum sa ma mai inteleg cu el.. :p cred ca va trebui sa aleg intre voi 2 😉
    altfel, true, true, true. Si in legatura cu “blogosfera noastra sux”, nu as fi chiar asa de radicala. Mie unde nu-mi place nu ma mai intorc.

    bagatare, deci ti-am dat o veste buna? 🙂

  12. Akismetul ma iubeste 🙂

    Si da sunt radical si m-am referit la tot netu romanesc

    Cineva de peste ocean cu care colaborez ma intreba cum as descrie netu romanesc dot ro ul si am zis cam asa

    E ca un copil nou nascut (mai devreme chiar 7 luni)
    In timp ce netu pe afara merge la liceu si se pregateste de facultate ..

    La noi firmele de webdesign fura
    portarurile fura
    ziarele fura
    blogherii fura
    so i rest my case 🙂

  13. blondele nu fura. ca nu se pricep :p glumesc

  14. Te invat eu cum sa furi 🙂

    PS : 12 + 15 ma simt ca la scoala 🙂

  15. nu merci, ca si-asa sunt o pacatoasa.

    p.s. lasa maih, ca repetitia e mama invataturii! solicita neuronul si targeteaza blondele in relatie cu titlul :p (blogului)

  16. Din punctu meu de vedere, cu un bebel venind pe drum, promit solemn sa nu il las pana la 10 ani mai mult de o ora pe zi in fata calculatorului!
    P.S. Poate sunt cam radical, insa n-am chef sa il vad cu ochelari de la 20 de ani si introvertit, fara dorintza de miscare propriu zisa si fara acea imaginatie capatat prin aptitudinile fizice! 😉

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 143 queries in 0.442 s