A fost un eveniment cu invitaţi interesanţi şi o temă de “nimic”, după cum însuşi organizatorul declara :p Sponsorul a fost Gusto, ăia cu pufuleţii şi oamenii decapitaţi. Precis ştiţi reclama stupidă, care doar băieţilor le place; fetele or fi automat scoase din target şi puse la cură de slăbire? De pufuleţi, cel puţin. În fine, nu e treaba mea, dar n-am pus strop de pufulete în gură. Şi nici dorinţe nu nutresc, că cine ştie cu ce dependenţe mă aleg şi pe unde-mi pierd capul în viitorul apropiat. Şi ţin la el, că doar am investit atâta vopsea!

S-a vorbit multă filozofeală şi mai puţină tehnică, ceea ce a avantajat blondele în mod evident. A fost puţin ciudată alegerea câtorva de a NU vorbi despre optimism la o conferinţă despre optimism. Sau de a declara asta în introducere. Încă o dată a fost Bobby Voicu primul, iar restul ar fi putut abandona ideea şi improviza altă formulă de cosmetizare. Căci, în final, dracul nu e chiar aşa de negru – au vrut să spună toţi.

• De Radu Şerban e prima oară când aud. Dar e genul de om de care îmi place necondiţionat. Are privire expresivă şi inflexiuni blânde ale vocii. Nu ştiu cât e de grozav, că s-a dat misterios, dar a generat ceva pozitiv. Asta era şi ideea.
• Dragoş Bucurenci a propus o schimbare de dietă la români, şi anume regimul pe bază de veşti bune. A fost prima dată când l-am văzut vorbind. Însă el e o prezenţă vie şi când nu are microfonul în mână, iar uneori se lasă trădat de sprâncene ridicate – chestie care te poate pica examene, dacă mă întrebaţi pe mine.
• Emi Gal nu mai ştiu ce a vorbit, dar vă pot spune exact cu ce era îmbrăcat :p a, şi faptul că la 10 ani era în clasa a 5a… Mare om şi să vedeţi ce se mai face!
• Cosmin Alexandru e cel care le-a distrus ăstora decorul. Sper să nu-l ajungă blestemele, dar omul n-avea loc de o excrescenţă a scenei şi a luat atitudine.  În rest, am reţinut că e bogat :p
• Cristian Lupşa e genul de tip, pe care nu mă pot hotărî dacă ţi-l doreşti de fiu sau de bărbat. Ştie cuvinte ca Leibniz şi Butterkeks. E citit, umblat în lume, blond şi bine îmbrăcat. Şi chiar dacă pe alocuri nu am fost de acord cu ce a zis, cred că prezentarea lui a fost cea mai coerentă. Am apreciat şi că a răbdat până la final.
• Eugen Hriscu a vorbit ştiinţă pe limba muritorilor şi a trezit interesul publicului. De la el am învăţat că rolul terapeutului e acela de a-şi face pacientul să se simtă în relaţie de ok-ok, măcar cu el. De a-i crea un confort, în care să nu se mai simtă stânjenit. Iar cel mai grozav e că încrederea asta acordată în doze mici şi administrate regulat are puterea de a-l transforma. Pe pacient, în cazurile ideale :p Ecuaţie valabilă şi în afara terapiei.
• Mihai Iliescu a avut o încercare tristă de face ceva cu chitara, dar în afară de Sandra, credeţi-mă, nimeni nu zâmbea. Că lălăita e de tăiat vene, iar Sandra nu e exemplu bun, că ea râde şi în somn. Dar Guţă face minuni, asta nu e noutate.
• Răzvan Căpănescu a fost haios şi a glumit inteligent. Plus, a fost cel mai inspirat invitat, căci a crescut automat nivelul fericirii în sală, când a dat drumul la robinetul de dudui îmbrăcate în galben. Sau dezbrăcate în galben, mai exact. Simpatic moment.

Ultima sesiune a fost de la plictisitoare la penibilo-jenantă. Prea multe muieri, prea multă vorbărie, prea puţin sens. Manafu a făcut faţă, nu feţe-feţe, ca publicul.          Mi-au plăcut:

• discursul hotărât al doamnei Rodica Chirculescu,
• conţinutul şi forma prezentării lui Phoebs; aşteptăm Play-listul care alungă spiritele zilelor negre!
• viziunea Sandrei asupra dilemei cu paharul plin sau gol pe jumătate: să nu ne mai concentrăm pe pahar. Apa e importantă! (aş dezvolta un eseu întreg pe tema asta… dar risc să mă bănuiţi că lucrez pentru Sandra)

În rest, foarte faină partea de socializare cu Buddha, Idaho, Pyuric, Anca, Nina, Raluxa, Andrei Crivăţ, Sorin, Claudia, David, Elena, Andu, Tembe, etc