Primăvara mea de dinăuntru.
Uneori e nevoie de kilometri întregi pentru a reveni din rătăciri. Care se transformă astfel în realităţi temporare. Rătăcirile. Iar regăsirile nu sunt condiţionate de locurile în care s-a înregistrat pierderea. Fiindcă, oricât de departe am merge, de noi înşine tot nu putem fugi. Pierderile vin cu noi, la pachet, într-un fel.
Mă întrebam azi dacă oare oamenii influenţează locuri. Dacă îşi lasă amprenta şi după ce nu mai sunt acolo. Dacă împărtăşesc din structurile lor energetice. Cu pomii, cu iarba, cu vântul.
Azi am fost la bojdeuca lu’ Creangă. Personal, nu mi-a plăcut niciodată prea-analizata scriitură, trebe’ că din cauză că profa mea de română era într-o eternă fascinaţie. Deci, amintirile copilăriei nu mă impresionează, nici când sunt ale mele, apăi ale altora. Dar locul fascinează în sine. Într-un fel.
Am înţeles că nu ai nevoie de castele pentru a intra în istorie. Şi nici de bijuterii scumpe pentru a intra în sufletele oamenilor. Nu vă puteţi imagina cât e de mică bojdeuca. Însă are acel ceva care mie mi-a amintit de senzaţia pe care o ai când intri într-o mânăstire. Nu orice mânăstire. Şi mi-a mai amintit de castelul Iuliei Haşdeu din Câmpina. Am avut o senzaţie. Cumva.
Din uşa de la intrare se îngusta un hol întunecat şi scund, la al cărui capăt răsărea prin fereastra deschisă o crenguţă înflorită. Cel mai frumos tablou pe l-am văzut vreodată. Oamenii împărtăşesc doar dacă au cui. Doar când întâlnirile au loc, iar simţirile rezonează pe frecvenţe ciudate. Cumva.
A fost o zi cu iz de paranormal. Toată lumea e de-acord. Într-un fel.
Juliad
Iar ghidul, Mihai, este extraordinar!
Te introduce in lumea de basm a copilariei eterne, cu ghidusii si o vorba dulce.
Juliad
P.S. Pe ce te-ai cocotzat sa faci poza?
katja
Ce liniste e in poza asta a ta… E atat de placut sa o privesti.
calinvd
Pei de ce nu mai primesc mail sa ma anunte ca ai scris pe blog? Hmmm
Nicu
Hmmm..daca spui in gura mare asta poti fi considerat ciudat…”auzi si la asta parnormal XFiles..etc”, da’ sunt locuri si nu doar locuri pe unde au trecut omani “mari”..care sunt….altfel.
calinvd
Cred ca ce vrea sa spuna copilu blond ii ca primavara a salvat mare parte din locul ala 🙂 sau poate gresesc , chiar o fi mirific… de ce sa fim tot negativi…
copila blondă
Juliad, poza iniţială e mai multă, aici e doar o bucată din ea. Cea mai frumoasă.
A, şi mai era şi o tanti acolo, care avea cheia de la casă. Aşa cunoscută mi s-a părut femeia! Ruptă din poveşti…
katja, atâta linişte mi-a dat mie ziua asta. Nici nu ştii câte înseamnă asta pentru mine.
calinvd, ooofff, habar nu am. Feedburneru’ face pe nebunu’ :-??
nu, nu primăvara a salvat locurile. Locurile au salvat primăvara. Mi-au arătat-o mie. Iar acum mă pot întoarce acasă, cu linişte. Şi forţă. Le rătăcisem o perioadă.
Nicule, nu ştiu dacă ele chiar sunt..locurile speciale sau dacă sunt doar fiindcă în capul nostru ar trebui să fie. Face vreun sens?
sau nici nu mai contează 😉
Juliad
Da, tanti de la bilete. Inseamna ca Mihai nu era.
In perioada asta nu prea sunt vizitatori!
Noua nici nu a vrut sa ne ia taxa anul trecut!
Si mergem iar la vara!
De data asta cazarea la Durau.
Yupiiiii!
nina
Noi am fost anul trecut fix acum un an, sa vada fetele locul. Cand au intrat in casa, s-au uitat atent la ea si au intrbat ” Mami si restul casei l-au demolat? Unde sunt camerele, dormitoarele, baia?”
Lor le-a placut si muzeul de langa, cu personaje din povesti.
Ma bucur ca ai nimerit acolo primavara.
silviu
bine ca ti-a placut …sint multe locuri frumoase in iasi…dar iti trebuie timp sa vizitezi toate locurile alea
somnulescu
Bine ai venit in Iasi 😛
(again)
Nicu
@ Copila Blonda
Cred ca exista..depinde cum reusesti tu individ sa intrii in rezonanta cu ele cu locurile 😛 .Putem merge insa si pe premisa nu vad, nu simt, nu miros…deci nu exista.
artistu
Stii ce am simtit au acum 10 ani cand am intrat in bojdeuca? Un fel de translatare in timp. Parca totul s-a oprit 5 minute si eram doar eu, oamenii din aminturile lui Creanga si acea casa taraneasca, parca oprita in timp! 😉
stef
trec in fiecare saptamana razant de bojdeuca, in drum spre facultate. si nu am mai intrat acolo de prin clasa intai, la o mini-excursie in oras. era si piesa de teatru, acolo in fata. capra cu trei iezi daca nu ma insel
suna a ignoranta? la mine cred ca e inca iarna, poza imi e prea putin familiara 8-|
Neuron
Julia,peste tot dau de tine :)) Buna,blondo. In cazu’ meu,ratacirile sunt doar niste cotituri,care irevocabil ma duc in acelasi loc in care m-ar fi dus si orice alt drum in viata.
Primvara nu vine odata cu inflorirea copacilor,ci cu desteptarea oamenilor. 😉 Oamenii influenteaza locurile prin simplu fapt ca ei sunt lasati ca protectori ai acelor locuri,facandu-si treaba mai mult sau mai putin.
Acum,lasand filozofia, cine-i nascut primavaraaaa…hai sus! 😉
sorin
Frumos si fara cuvinte. Si cand te gandesti ca acolo a trait Ion Creanga, parca intri in lumea lui.
copila blondă
stef, primăvara o să vină şi pe strada ta. Ea nu poate fi peste tot, în acelaşi timp 😉
Neuron, tocmai. a venit primăvara. sper să stea cât mai mult 😛
Mortyse
Undeva in dreapta pozei ar trebui sa fie “Filemon si Baucis” – copacul din doua trunchiuri impletite, pe care eu l-am botezat asa dupa legenda cu pricina. Sper ca nu l-au taiat. Asta vara era acolo…
eu si ....
Ultima oara cind am vizitat Bojdeuca, a fost cu aproape 14 ani in urma, dar momentul de liniste si fascinatie pe care l-am trait vizitind-o, mi-a ramas in suflet.
Stateam cuminti pe bancile din fata casutei si asteptam ca din clipa in clipa sa apara PERSONAJUL.Il asteptam pe CREANGA.De ce?- pentru ca acolo totul respira poveste.