Puţină inspiraţiune de dimineaţă nu strică… Mai ales că-i luni. Să aveţi o săptămână bună!
Eticheta: inspiratie (Pagina 4 din 6)
Nu ştiu cât de eco sunteţi voi, frumoşilor, da’ eu ştiu sigur că sunt mai mult nu decât da.
Adică, laptopul meu merge non-stop, boxele primesc curent indiferent dacă le folosesc sau am căştile, toate veiozele îmi zac în priză (am o grămadă din ambele) şi nu-mi place să opresc apa până mă săpunesc la duş (mi se face frig rău). Faptul că nu arunc biletul de autobuz pe jos şi-l transport până la cel mai apropiat coş de gunoi nu mă face deloc eco. Asta e ceva normal. Nici faptul că îmi duc gunoiul legat şi îl arunc pe ţeavă nu spală din păcate. Pentru că e la fel de normal, chiar dacă, din ce în ce mai rar.
// [ Am un scurt episod de relatat, cam de pe la începuturile mele în capitală: eram la metrou, eu ieşeam, o tanti intra. Înfige cartela în aparatul ăla, se învârte bariera, trece în grabă, pe cartela cu contul golit o aruncă pe jos. Că doar până la coşul de gunoi nici nu mai erau doi paşi la dreapta! În fine, întâmplarea face că dau un fel de nas-în-nas cu individa, observ neinspiratul incident şi îi “arăt” doamnei, cu cea mai suavă dintre vocile de la purtător, că i-a scăpat ceva din portmoneu. (portmoneul îl avea în mână, iar eu îl aveam ca pretext să o fac să se uite după “scăpare”) Ceea ce a şi făcut şi a dat să plece mai departe, că doar îi cădeau din grade dacă executa gestuldar am insistat, păstrând tonul îngrijorat pentru bunurile dânsei. Mizeriile şi sălbăticia, mai exact, dar îngrijorarea era de oscar. Un enervant de oscar. Bun, se apleacă, ridică bucata de hârtie şi ce credeţi că se întâmplă de aici? Eu, fericită că am contribuit la sensibilizarea poporului faţă de bunul simţ civic şi igienic (mă rog, impresii…), dau să ies, dar mă mai uit o dată după doamna cu cartela. Care doamna se rula cu scările, în timp ce cartela zăcea călcată în picioare de alţi trecători. Frumos. ] //
În afara episoadelor cu final de tragi-comedie, în care încerc să mă dau deşteaptă în public, în principiu, încerc să schimb câte ceva: am grijă să nu las lumina aprinsă aiuria (cineva râdea spunându-mi că pe asta o fac ca să fiu eco, da’ eco- de la economie :p). Am dus bateriile terminate la un punct de colectare. Am un prăjitor de pâine stricat, pe care nu-l arunc la ghenă (deocamdată e pe post de bibelou). Opresc apa când mă spăl pe dinţi. :p Dar cea mai de valoare realizare constă în brăduţii noştri de Crăciun: unul de plastic veritabil (mai frumos ca în reviste) şi altul din crengi de brad adevărat, cu miros şi ace pe covor, prinse cu sârmă şi băgate într-un ghiveci. Crengile aka resturile de la răposaţii brazi voinici.
De fapt, voiam să vă dau o veste bună, deşeurile vecinilor mei :p au dispărut, iar decorul de prin copaci, la fel. Noroc cu vântul ăsta… că poporu’ nu prea mai are speranţe.
Cât îmi poate plăcea imaginea asta! :)))
Voi încerca să prind aici (în viitor) câteva idei principale din cărţile mele prăfuite , dar înainte de a ne da specialişti, vreau să ne dăm sincer drumul la vorbă. Cum învăţăm cel mai bine.
Fiecare, după stilul şi bioritmul lui; eu (aici vedeţi şi procentele voastre) …
- Eu am învăţat întotdeauna mai bine noaptea. Atunci când toată lumea doarme, nici telefoanele nu sună, nici să te apuci de curăţenie nu poţi :p
- Niciodată nu am avut o problemă cu ordinea din cameră. Haosul e a doua mea casă.
- Prezenţa altor persoane, care învaţă, în încăpere nu mă deranjează. Uneori, mă chiar stimulează.
- Dar am nevoie de linişte. Fără şuşoteli, fără muzici în surdină, fără căşti în urechi. Musca?
- Şi nu pot învăţa “cu cineva”. Nu ştiu cum se face, nu mă mai bag. Nu mă pricep.
- Obligatoriu trebuie să fiu odihnită. Sau stresată. Se compensează bine astea două. Când se însumează, e sesiune.
- Mă duc des la baie să-mi spăl mâinile. (?!?!?!)
- Scrijelesc o grămadă de fiţuici cu desene tâmpite. Linii, cerculeţe, floricele dacă sunt pe culmea inspiraţiei. Destinatar: coşul de gunoi.
- Reţin foarte bine dacă îmi spui. Multe chestii le ştiu din auzite, de aceea am o mare dificultate de a le preciza sursa. În offline, desigur. Mi s-a întâmplat în examen, să-mi amintesc o chestie, în funcţie de un context acustic.
- Cu cât mai colorat, cu atât mai memorat. Am un penar tweety-branduit plin cu markere stridente. Mă ajută să ţin minte din ce sertăraş tre’ să scot informaţia.
- În text, marchez cuvinte cheie. Nu mă încurc în expresii de legătură. Vreau ca la următoarea lectură, cuvintele astea să-mi zică tot ce trebuie să ştiu.
- Schemele făcute de mine mă ajută, dar îmi consumă timp. (Informaţia e multă) Prefer marcajele ţipătoare.
- Niciodată nu încerc să reţin 100%. Mereu există detalii de care nu am nevoie. Şi am văzut oameni care, literalmente, s-au pierdut în ele.
- Orice vrei să înveţi, mai întâi citeşti. Apoi pricepi. Apoi mai citeşti o dată. Just in case…
- Un proces de învăţare are întotdeauna o bază. De multe ori baza aceasta trebuie construită prin repetiţie. De aceea, învăţatul pe de rost e prima cărămidă. Fără el, n-ai cu ce, frate!
- Diferenţa între învăţatul pe de rost şi tocit e imensă. Primul e o condiţie pentru finalizarea procesului de învăţare, al doilea e o capcană. Să înveţi pe de rost nu e o ruşine, dar presupune muncă, de aceea mulţi îl blamează. Să toceşti e o prostie, dar te poate scoate din multe rahaturi. (Ăla care n-a tocit niciodată să dea primu’ enter. Exit, pardon :p ) Învăţatul pe de rost durează (fiind aplicat ulterior, că doar nu înveţi pe dinafară de amoru’ artei), tocitul face varză, e ca un link cu nofollow. Impresionant, dar fără substrat.
- Dacă nu am repetat, e ca şi când n-am citit nimic. Eu.
- Atenţie la titlu! E sertăraşul din care tre’ să scot informaţia.
- Memoria de scurtă durată mi-e de nădejde.
- Nu am somn înainte de examen, dar cel puţin o oră e obligatorie. Nopţile albe nu sunt pentru mine.
- …
Poate învăţăm ceva şi unii de la alţii.
Gagici, suntem în Ajun de Bobotează! Iar tradiţia zice că musai să dormim la noapte cu un fir de busuioc sub pernă (tradiţie pentru fetele nemăritate, cu scopul de a-şi visa viitorul bărbat, aka soţ). Busuiocul având provenienţă păgână, adică un mic furt de la popa care vine cu Doamne-miluieşte să-ţi strice ultimele clipe de odihnă. Cică îl furi de la el, îl înfigi sub pernă şi te pui pe visat.
Treaba asta este pe cât de tembelă, pe atât de distractivă. În fiecare an, primesc de la bună-mea obiectul magic furat de ea de la părinte. Nu că n-aş fura eu însămi, dar de cele mai multe ori, cam visez în avans, când dânsul vine cu botezul. Aka, dorm. Şi în fiecare an, mă întreabă la primele ore ale trezirii, ce feţi-frumoşi mi-au mai scremut minţile. De cele mai multe ori… uit. Mda, ştiu. Maaare greşeală. Poate nici n-o să mă mai mărit vreodată, din cauza asta. Că prea am impresia a le şti pe toate, nici măcar de colţurile mesei nu mă feresc. Iar între noi fie vorba, perspectiva de măritiş e undeva la linia orizontului. Oricât m-aş apropia, ea tot departe rămâne.
Bun, anul ăsta mă trezesc cu fire grase de busuioc uscat de la ambele mele bunici grijulii. Asociind urările de anul nou cu tradiţionalul “băiat cumsecade, că numa’ derbedeii îţi plac!!!”, primesc şi îndemnuri la producţii de prunci proprii. Opaaa. Se pare că lumea evoluează. Şi bunicile transmit mesaje subliminale, dacă alea directe au dat kix.
Deci, busuioc! cine mai doreşte, cine mai pofteşte. Vă aştept să-mi povestiţi de ai voştri Zburători frumoşi, că eu una tare mă tem că ai mei vor fi aşa nărăvaşi, că or să iese din vis şi or să intre pe uşă.;) Mâine, la raport!
*img
fara dureri de cap si greturi prea mari. Sa curga cafelele si limonadele. Sau cu ce ne dregem? nu mai bine o luam de la capat? 😉
Trei zile si trei nopti, ca-n basme!
