Nu știam că le zice mocasini. Dar dacă mi i-ai fi arătat, le-aș fi zis clasicii papuci de babă. Asta, când eram mică, mă rog, mai adolescentă. Câțiva ani mai târziu, chiar înainte să am copii, au devenit varianta mea preferată de încălțăminte comodă și elegantă. Primii mocasini mi i-am cumpărat din Anglia. Din piele sau de lac, erau ideali să fiu șic și să pot alerga fără probleme. De exemplu, cu mama prin Londra, aici chiar ne cazaserăm la un Hilton de lângă Hyde Park:
Pagina 71 din 646
Am fost acea adolescentă care rămânea acasă când prietenii ei mergeau la plajă.
Când urcau pe munte, eu mă dădeam bolnavă.
Ba am avut o perioadă în care nici în club nu mai ieșeam pe motiv că fumul de țigară.
Adevărul era că nu aveam haine. Nu din sărăcie, ci de la prea multe kilograme. Îmi era rușine cu mine, deși nu umblam dezbrăcată. Doar că în nimic nu mă simțeam bine.
Miercuri, din concediu, după cum bine știți, îi dau mesaj constructorului: luni încep lucrările, e totul ok, e ceva la care nu ne-am gândit (mereu e ceva la care EU nu mă gândesc, fiindcă e prima casă pe care o construiesc, doh, la el e a 150-a, sper), ce mai trebuie rezolvat? Răspuns: e totul ok, stați liniștiți, faceți plajă cu burta-n sus.
(poza e captură dintr-un story pus aseară din bucătăria mea, încă îl mai prindeți aici.)
Înainte să plec în concediu, mi-am lăsat în frigider rețeta pentru paste carbonara. Ca piesele de la Ikea. Să fie. Pentru că atunci când vii de la all inclusive, vii obișnuit să mănânci bine, vii cu foame și fără chef să dai o fugă până la Mega. Paste carbonara sunt un succes garantat la copii, le mănâncă și adulții, se fac ușor și rapid. Cel mai mare inconvenient e că murdărești totuși niște multe vase, dar asta e, unde te crezi, Miruno, gata-i vacanța! Welcome to the aragaz.
Mă uit la toți oamenii aceștia ucrainieni care și-au împachetat viața într-o valiză și au plecat să pornească de la zero altundeva. N-au putut să-și ia cu ei case, terenuri, averi. Au venit cu mâinile în buzunar și capul pe umeri.
Te face să te gândești ce contează cel mai mult de fapt.
Ce ai în cap. Ce știi face. Cine ești ca om.
Educația n-a fost niciodată mai importantă ca azi.
Stăteam cu Tudor la film, cu ochelarii pentru 3D la ochi și mă gândeam. Parcă m-am văzut de undeva de sus, într-o experiență extracorporală, cum pățesc unii pacienți în sala de operație. În fața unui ecran imens, câțiva oameni cu ochelari pe față.
Ce urmează să citiți e ceva foarte special. Zilele trecute mă trezesc în inbox cu mesaj de la doamna Fructos. Fructos era un brand local care producea diverse. Dulcețuri, marmelade și … caramel sărat. Și cum mă știți fan înfocat caramel sărat, am gustat. Cred că i-am descoperit pe la ceva târguri.
