Mame de fete și tați de băieți, cum vă ajutați copiii să-și accepte corpul în era Filtrelor Fără Număr

accepte corpul în era Filtrelor Fără Număr miruna ioaniAm fost acea adolescentă care rămânea acasă când prietenii ei mergeau la plajă.

Când urcau pe munte, eu mă dădeam bolnavă.

Ba am avut o perioadă în care nici în club nu mai ieșeam pe motiv că fumul de țigară.

Adevărul era că nu aveam haine. Nu din sărăcie, ci de la prea multe kilograme. Îmi era rușine cu mine, deși nu umblam dezbrăcată. Doar că în nimic nu mă simțeam bine.


Stăteam la masă mai mulți, printre care și o influenceriță de beauty isteață. Cineva i-a bătut un apropo legat de cum arată. La care ea:

-Știu că sunt frumoasă.

Și a zis-o cum aș spune eu că plouă în Marea Britanie. Un fapt divers fără vreo emoție. A zis-o ca pe cel mai obișnuit lucru din lume! Cred că a fost ziua în care am stat cu Încrederea În Sine la masă, iar Mândria nu fusese invitată. Și m-am întrebat oare cum o fi viața când știi despre tine asta: că ești frumoasă.


Când lucram la celebra revistă de modă, a fost publicat un material despre femei de succes din România care sunt și grase. (Sigur că nu poți spune asta într-o revistă de modă elegantă. Am uitat care era exprimarea, am ținut minte mesajul.)

Mi-a plăcut enorm ideea, până ne-am strâns la paginat cum făceam înainte de fiecare ediție. Atunci m-a pălit peste ochi numărul 63 lângă kilogramele unei persoane căreia nu îi voi da nume. Femeia avea înălțimea fix cât mine și, în afară de niște brațe mai puțin lucrate, să trăznească sfântul Sisoe, dacă tipa era în vreun fel… grasă! Am făcut ochii mari și m-am simțit ultimul om din lume. Desigur că am exprimat această remarcă și cu voce tare, doar nu voiam ca un articol menit să crească încrederea în sine să aibă un efect fix invers. Vă dați seama cum s-o fi simțit doamna respectivă, că doar i s-a comunicat subiectul articolului când a fost întrebată de înălțime și greutate. Ce s-a întâmplat? Nimic firește, probabil mi s-o fi părut mie sau aveam niște standarde prea bine mâncate.


Mă uit la Victor. L-am tuns de curând. Nu prea mai are cârlionții. Dar credeți că-i pasă? Credeți că e vreo secundă nefericit din cauza asta? Mă uit la Victor. El nu știe dacă e blond sau brunet și nici nu contează. Devine conștient că are un trup când se lovește, când nu ajunge, când nu poate mai repede. În rest, el e energie, vibrație, bucurie. Când se pierd toate astea? Uitați-vă la copiii voștri. Nu le pasă dacă aveți părul lung sau scurt, riduri sau botox pe față. Nu îi deranjează că vă iasă buricul peste fustă. Pe ei îi interesează dacă vă jucați pe sub masă. Dacă le luați înghețată. Corpul e ultimul lucru care îi interesează.


Eu n-am avut social media și tot mi-am urât trupul cu pasiune. E cea mai crâncenă luptă pe care o port cu mine însămi. Am învățat atlas de anatomie în două săptămâni până la examen. Am luat bacul la sport. Eu, cea mai leneșă din lume. M-am îndrăgostit de un băiat și am învățat pentru el stomatologie. Dar să mă iubesc pe mine? Iată cea mai complicată provocare.

Poate de asta nici nu mi-a dat Dumnezeu fete. Să nu le stric pe ele mai departe. Dar nici băieții nu sunt feriți de rele. Am o prietenă bună cu băiat mare, la facultate, în depresie cronică din cauză de obezitate. Sau cu obezitate cauzată de depresie, cred că aici e o stradă cu sens dublu.

Și mai am o amică a cărei fetiță a ajuns internată de urgență, fiindcă rămăsese din ea cam jumătate. La 12 ani cântărea 12 kilograme. Și Victor are mai multe la doi ani și jumătate.


De curând am stat de vorbă cu o tipă celebră și nu am știut cine-i. Sigur că nu mă laud cu cultura mea showbiz-ă, dar n-ați observat că mai nou toată lumea seamănă? Toată lumea cu toată lumea. Buze, nas, freză. E filtrul ăla pe insta la stories, care nu modifică mult, doar pe ici-colo, prin punctele esențiale. Mie tot mi se pare că arăți ca în desene animate. Dar e părerea mea, iar pe cele pe care le urmăresc le admir de fiecare dată și încerc să-i transmit minții mele să nu creadă tot ce i se-arată


A fost mai demult un experiment făcut într-o reclamă. Era Dove, țin foarte bine minte. Fotografiaseră niște femei în sutien și chiloți, fără față. După care le-au rugat să încerce să se recunoască. Puține au trecut testul. De unde ne-am dat seama ce părere distorsionată au femeile despre ele.

Anul trecut m-am dus la puricat de alunițe. M-a dezbrăcat la pielea goală și m-a fotografiat toată. M-am văzut într-o oglindă mare și am avut un sentiment ciudat de depărtare. M-am întrebat atunci oare eu cum arăt în cap la mine. Precis mai tânără decât doamna aceea cu sânii la subsoară. Precis mai grasă, nu aș fi crezut că burta aia e a mea după ce-a fost pentru doi copii casă și masă. Iar apoi m-a apucat dragul de femeia din oglindă. Cu pielea ei ridată și cearcănele de la vegheat puii peste noapte. Cu sânii ei lungi care i-au crescut copiii. Și cu ochii ei vii, care ard încă un foc înăuntru.


Copiii noștri sunt exact ca textul ăsta. Bombardați din toate părțile despre imaginea lor corporală. Și chiar dacă ne dăm noi, ca societate, foarte corecți politic și toleranți pe față, oare așa suntem și pe la spate? Atunci de ce avem atâtea filtre pe piață? De ce abuzăm de operații estetice?

  • De ce 6 din 10 adolescente românce sunt atât de îngrijorate de felul în care arată încât aleg să nu participe la activități de viață obișnuite – sport, înot, școală, petreceri?
  • De ce 5 din 10 fete nu mai țin cont de mesele regulate atunci când își pierd încrederea în propriul corp?
  • De ce 63% dintre fete resimt o presiune prea mare pentru felul în care ar trebui să arate?
  • De ce 8 din 10 fete și femei din România nu sunt ca influencerița de beauty isteață și nu își dau seama de frumusețea lor naturală?

76% dintre fetele care au o încredere scăzută în propriul corp stau cel puțin două ore pe zi pe rețelele de socializare.

Oare le afectează? Cum ne putem ajuta copiii fără să le interzicem instagram-ul?

Eu nu știu răspunsul la această întrebare. Fiindcă din tot ce a făcut cu mine mama, nu prea a funcționat nimic. Și asta, înainte de era social media. Sunt totuși câteva chestii care mi se par de bun simț și pe care o să le aplic:

Validarea

Când copilul zice că e prost sau urât, nu-l contrazice. Ascultă-l. Sigur că e greu când cineva îți critică odorul, chiar dacă e odorul însuși. Dar să-l convingi că e cel mai tare din parcare nu merge. Acum are nevoie de ascultare.

Informarea

Arată-i câte chestii pot filtrele face, lasă-l să se joace cu ele, dar s-ar putea să îi placă. Am senzația că pe social media ai de ales între adevăr și frumusețe, iar frumusețea îl cam bate.

Valorile

Ca mamă de băieți, mă preocupă asta. Nu aș vrea ca ei să pună botul după o paparudă de care-s numai țâțele și fundul. Sigur că le respect orice alegere, dar cred că ea va fi conformă cu valorile. Sigur că un fund și niște țâțe senzaționale sunt binevenite, dar nu acestea să fie punctele forte. Iar pentru mamele de fete, cred că e și mai complicată treaba. Fiindcă nu vrei să îți lași maimuțele din cârcă drept moștenire genetică. Cred că succesul stă în echilibru și autenticitate. De exemplu, copiii mei știu că îmi plac ciocolata, și înghețata, și pufarinele, chiar dacă nu sunt cele mai sănătoase.

Celebritățile

M-a ajutat când mama mi-a zis despre o vedetă că face parte din meseria ei să arate bine. Că face bani cu fața. După care m-am hotărât să dau la medicină. :))) glumesc, dar e bine să ne amintim că ciocolata din reclame e, de fapt, o vopsea maro care curge.

Libertatea

Poate băiatul vrea să se tatueze. Poate fata vrea să înceapă o cură de slăbire. Poate nu sunt de acord cu niciuna. Nu le interzici și gata. Fiindcă nu e atât de simplu. Pun întrebări, caut să răspund la cât mai multe dece-uri. Validez, ascult, particip. Nu sfătuiesc, nu impun, nu interzic. E singura cale de a rămâne prieteni. Dacă deja copilul are o problemă cu stima de sine, ultimul lucru de care are nevoie e să-l lași singur cu problema.

Împărtășirea

Poate găsești ceva care să rezoneze în tine și spui sincer. Fiindcă nu numai copiii, ci și noi suntem victimele social media. Bine, exceptându-l pe bărbatu-meu care e ca influencerița isteață, domnul Am Încredere În Mine. Dar și pe noi ne afectează, femei mature, unele la menopauză.

Dar nu-i nimic, planul meu e să nu îmbătrânesc degeaba. La 30 m-am simțit mult mai frumoasă decât la 20. Iar la 35 am scăpat de 90% dintre complexele de la 15. În ritmul ăsta, o să fiu un fel de Benjamin Button, my sisters. Adevărul e că suntem grozave și asta nu este deloc o exagerare.

Articolul anterior

Aventuri de Casă Nouă (2) Prima poruncă în construcții: plătești pe cineva să se ocupe, dar problemele tot tu le rezolvi

Articolul următor

Varianta mea de încălțăminte elegantă și comodă, fără dureri de spate și picioare umflate: mocasini de damă (p)

8 Comentarii

  1. Silvia R.

    Acum pe bune, tu ai vazut pozele si video-urile cu tine de la mare din concediul asta? Tu, mama a doi copii, care sunt inca prescolari si care sug din tzatza! Arati senzational! Si in poze, video-uri si in realitate! Esti tanara, esti naturala, esti fix ce trebuie la corp, nici sfanta celulita nu o ai! Asa ca, te rog, stima de sine sus! Ca ai de ce! Asta la aspect fizic, ca la inteligenta, macar aici sper ca stii cine esti! Te pup si te imbratisez!
    Cat despre copiii nostri, Dumnezeu cu mila! Vom creste si vom vedea!

    • Seman cu cine ma lauda! 🙏🏻❤️❤️❤️

      • Silvia R.

        Saru-mana! Esti o scumpa! Dar pe mine sfanta celulita ma omoara! Dar inca am curaj sa ies pe plaja. 😅 doar ca inca mai caut sutienul ala in care sa para ca am si eu sani, nu sosete 😂

  2. Larisa

    Chiar mai devreme azi am răspuns cuiva pe un grup (la intrebarea: “Ce faceți pentru corpul de plajă?”) ce am învățat încă de anul trecut: pentru a avea un “corp de plajă” ai nevoie de un corp și de un loc unde să faci plajă. Acum la 75 (kile, nu ani) mă simt mai bine decât la 57 când eram atât de complexată încât nu purtam costum de baie, să nu stric ziua cuiva cu cei 2 cm de burtă.

    Am trecut prin toate dietele de la aia de 13 zile, la Dukan, la minunata pastilă de slabit, la Atkins și Rina și care naiba mai sunt. Yoyo era numele meu mic.

    Am înțeles acum că eu car traumele mamei mele în ceea ce privește greutatea, de mică am fost plinuță, tot de atunci îmi zice mama de diete. Trist este că ea nu se iubește nici acum. Mereu se pune la dietă, mereu se plânge de kilograme, mereu de luni face și drege. Chiar și atunci când e slabă nu e ok cu ea.

    Am și eu 2 băieți. Cel mic e mic și încă nu înțelege, dar cel mare a prins deja cum sta treaba cu dietele și cu grăsimea. El e mare, dar e mare cu totul, nu e gras.

    Recunosc că îmi era greu să am fată și să treacă prin ce am trecut și eu, iar eu să nu pot împiedica ce se întâmplă în online sau la școală. La băieți parcă e mai ușor. Parcă…

  3. Alexa

    Dragă Miruna
    Tu ești o drăguță pe exterior și pe interior. 😊
    Eu sunt cam de aceeași vârstă cu tine. In copilărie nu am fost grasă, dar nici slabă sa mă ia vântul pe sus.
    Niciodată nu m-am perceput slaba, nici măcar ok nu m-am perceput. Mereu am avut senzația ca trebuie sa mai dau câteva kilograme jos.
    Acum când chiar am multe kilograme acumulate mai ales in ultimi 10 ani, cum sa mă mai văd?
    Știu că nu sunt pe calea cea bună și sper să mă redresez la un moment dat.
    Cred ca părinți ar trebui sa pună accent pe sănătatea fizică si mentală, să explice copiilor ca valoarea umană vine din interior și nu din măsura hainei.

  4. Eli

    Mi-a placut mult articolul.
    Ai dreptate, e mai important decat oricand sa-ti ajuti copilul sa dezvolte gandire critica si sa faca diferenta dintre realitate si iluzie cu mult inainte sa aiba efectiv acces la orice platforma sociala.
    Dar sa stii ca sunt si copii carora chiar le pasa daca mami are “dungi” (riduri) si e “sleampata”, desi ea insista cu atat mai mult ca important e cum ti-ai mobilat capul, nu cum ti l-ai ‘varuit’ ori acoperit. Am eu unul care, la 5 ani, mi-a spus deja de nenumarate ori ca-l fac de ras cand ies ‘asa’ cu el. Intamplator asta nu ma afecteaza, pentru ca mereu am mers pe drumul meu indiferent de cine ce a zis, si mi se pare chiar mai important sa-i arat ca eu aleg sa fiu cum sunt, cum vreau si cum pot intr-un anumit moment indiferent de ce zice oricine, chiar si el (sper sa se si lipeasca lectia asta la un moment dat).
    Desigur, asta nu inseamna ca nu am si eu complexele mele, dar vorba ta, noroc ca inaintez in varsta si devin tot mai neimportante. 🙂

  5. Blue

    Eli, ce spui tu mi se pare foarte trist. Baiatul tau aude pe cineva care te critica pentru cum te ingrijesti, asa-i?

    • Eli

      E trist, dar nu, nu aude pe nimeni. Stiu ca e greu de crezut, dar unele lucruri (multe, de fapt, dupa cum am constatat de cand il am pe el) sunt pur genetice. ‘Samanta’ cum se zice la tara. Inclusiv aplecarea mult mai mare a unora decat a altora (ca oricum toti o avem) spre cum suntem perceputi din exterior.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 150 queries in 0.148 s