Vreau să las poza asta aici. Fiindcă doar pe blog sunt la mine acasă. Unde ce se întâmplă cu gândurile mele nu decide un algoritm.
Pagina 45 din 646
Sigur că îmi doream și mă așteptam la asta. Nu sunt genul de părinte care le știe pe toate și are mereu dreptate. Nici genul de părinte care să piardă intenționat la ”Nu te supăra, frate”. Sunt genul de părinte care e om, poate avea dreptate și greși în propoziții consecutive. Genul de părinte care își cere scuze sau cere să mai facem o dată, când nu îi place tonul care i-a ieșit pe gură.
Ce mult te-ai schimbat și tu, mi-a zis ultima dată când ne-am văzut. Sigur că eu am mai văuzt-o și pe urmă, ea pe mine, nu. Sigur că nici prin cap nu mi-a trecut că e ultima dată. Fiindcă îmi mai luasem rămas-bun în ziua aia în care am chemat salvarea. Când a plecat cu targa și am crezut că nu se mai întoarce. N-ai voie să plângi, mi-a șoptit o voce dintr-o bărbie tremurândă.
Cea mai grea parte a zilei când ai copii e dimineața, când ei urlă și tu nici nu te-ai trezit. Dada. Dimineața, nu seara când îi culci. Dimineața, când sunt copiii pe post de alarmă. Ei plâng și nici nu știi ce te-a lovit.
Înainte de Primul Război Mondial, bărbații aveau numai ceasuri de buzunar. Cele de mână erau exclusiv ceasuri de damă. Asta s-a schimbat, când domnii și-au dat seama că e destul de complicat ca într-o mână să țină pușca pe front și cu cealaltă să-și pescuiască ceasul de la piept.
Am căutat poze cu ”bărbați făcând treabă” și i-am găsit la sală, făcând mușchi, nu curățenie în casă
Pentru unul dintre articolele precedente, am căutat poză să ilustrez ideea. Am dat ”bărbat treabă”. De fapt, în engleză: ”man chores”. Să vină toți harnicii la mine! Numai că ce credeți?
