Cea mai grea parte a zilei când ai copii e dimineața, când ei urlă și tu nici nu te-ai trezit. Dada. Dimineața, nu seara când îi culci. Dimineața, când sunt copiii pe post de alarmă. Ei plâng și nici nu știi ce te-a lovit.
Căci unele dimineți pot fi și așa. Ei își plâng tot plânsul, tu ești un părințe iubitor, blând și calm, deși, în realitate, te taie la baie, dar știi că nu explodezi. Doar ai una dintre cele mai antrenate vezici urinare, vezica de mamă.
În realitate, ar avea și urechile tale nevoie de niște liniște să le inunde la prima oră, nu decibeli care sapă găuri în timpan. Adică, sunt sigură că nu avem cum să ne revenim după aceste războaie.
După care supraviețuiești, toată lumea ajunge unde are de ajuns și ți se face dor de ei. Doaaaaaaamne, ce dor. Începi să te uiți la poze cu mânuțe și ochișori, începi să le faci tăiței cu lapte pentru unul și paste cu parmezan pentru celălalt, preferatele lor. Răspunsurile tale la ”mami, ai o supiză. E cu ciocolată?” Nu poate fi tot timpul cu ciocolată, dar, recunosc, uneori e. Și ce? Eu îi spăl pe dinți, na.
Și intri pe ușa grădiniței, grăbită să dai ultimele mesaje dinaintea Marii Întâlniri, l-ai pupa din prima secundă, dar te abții, să nu creadă cineva că ești o mamă nebună. Să nu râdă ceilalți copii.
Și-apoi îl luați și pe frate-său mai mare, pe care-l cauți cu privirea în marea de copii și te bucuri cu fluturi că e al tău și ai voie să-l iei acasă.
Și mâine dimineață o iei de la capăt, sigur că uneori se urlă și între timp, tu iar te enervezi, de vrei să fugi în lume, apoi îți amintești cât îi iubești, că nu poți fără ei. Iar faci tăiței cu lapte, că niciodată nu rămân de ieri. Dar tu faci intenționat porție nu foarte mare, ca să vină și următoarea zi acasă cu drag, să te întrebe de supiză și tu să te prefaci ca și cum ar fi noutatea absolută printre pământeni. Niște tăiței cu lapte și paste cu parmezan, preferatele copiilor tăi.
Photo by Magdalena Smolnicka on Unsplash
Ioana
Oh, da! Tortură și iubire fără limite.
Miruna
Bine că n-am zis-o eu :p
Valentina
Paradoxul vietii de mama :))
Miruna
O fi o boală?
Alexandra
❤️😘