Subtitlu: eseu despre canapea sau cum m-am despărțit de o idee. La finalul acestui text, e posibil să credeți despre mine că-s nebună. Nu-i nimic, dacă vă e și de folos ceva.
Pagina 29 din 646
În drum spre duș, după ce i-am dat jos pantalonii și l-am luat în brațe, mi-a șoptit:
-Îs chiar faine paturile noastre, mami.
Copiii noștri sunt cei care vor povesti peste 20 de ani: ”Pe vremea mea, existau bani de hârtie”
Nu știu cât va dura, dacă 3 ani sau 10, dar precis banii vor ajunge doar niște numere pe un card sau într-o aplicație. Cunoașteți vreo persoană care să nu aibă card? Bunica și copiii. Deși le fac card în viitorul apropiat, doar să mă asigur că Tudor e întâi pregătit pentru asta. V-am povestit în reel că așteaptă, dar nu aș vrea să fie nici o responsabilitate prea mare sau ca-n povestea când am început să aleg plata cash la comenzi online, fiindcă băiețelul credea că tot ce primim e cadou de la curier!
El era un tată full time, care o ia pe calea băuturii. Ea îi reproșează că nu face ceva cu sens și că bea bere în loc de cafea dimineața. El îi răspunde că nu e minunat să aibă un job care să îi permită să înceapă ziua cu o bere?
Un psiholog de renume mi-a șoptit cam când mă aflam în faza din poza asta ceva neașteptat. (Victor avea fix 5 zile, era final de septembrie și îl scosesem fără căciulă afară, vreo 3 vecine erau să anunțe Protecția Copilului) Dar rămâne între noi, mi-a spus psihologul. Care e de încredere, fiindcă nu e din cărți. Adică e și din cărți, dar și din experiență, că e femeie cu copii proprii și personali. ”Bebelușul are prioritate”.
Dacă ne mai spune cineva pe aia cu dormi, când doarme copilul, o să-și ia ceva în cap. Frumoasă blândețea de la începutul acestui articol, ce să spun. Intru direct în subiect, că n-avem timp de pierdut. Că trece viața pe lângă noi și adunăm regrete în loc să adunăm bucurii.
