Secretul pe care mi l-a spus un psiholog după ce-am născut al doilea copil

Un psiholog de renume mi-a șoptit cam când mă aflam în faza din poza asta ceva neașteptat. (Victor avea fix 5 zile, era final de septembrie și îl scosesem fără căciulă afară, vreo 3 vecine erau să anunțe Protecția Copilului) Dar rămâne între noi, mi-a spus psihologul. Care e de încredere, fiindcă nu e din cărți. Adică e și din cărți, dar și din experiență, că e femeie cu copii proprii și personali. ”Bebelușul are prioritate”.

Wow, nu vă imaginați cât m-a ajutat taina aceasta șoptită în telefon. Fiindcă nu era primul meu bebeluș, deci nici singurul. Mai aveam acasă un copil care acum părea mare, deși eu știam că el e încă mic. Prin contrast cu nou-născutul însă părea uriaș acest întâi născut. Așa că îmi repetam cu disperare că e încă mic, nevoile lui, voiam să se simtă iubit, văzut, bibilit la fel ca înainte.
Apoi era tatăl acestor copii, care trecea și el printr-o schimbare, voiam să am grijă și de el, să-i arăt ce frumoasă și ușoară e viața cu doi copii, fix cum ne-am imaginat.
Și eram și eu, care aveam de dovedit lucruri, că a doua oară le pot face așa cum îmi doresc și cum e corect, că nu mă las, că pot, că am muncit pentru niște instrumente și că le voi folosi ca o zeiță a maternității care sunt.

Și-apoi alăptam un copil și celălalt a făcut caca. Ce moment! A sunat și interfonul (un curier) între timp, iar eu eram singură acasă. M-am trezit ca-n desene animate, dintr-un vis. Zeiței îi venea să plângă, fiindcă asta chiar ar fi rezolvat problema pe moment.

Și-așa m-a ajutat psiholoaga, se știe ea. Bebelușul are prioritate.

Nu curierul, nu fratele, nici măcar mama. Când ai dileme de felul ăsta, bebelușul e pe locul întâi.

Când e mic-mic, nou-născut, la asta se referă. Poate nu veți fi de acord cu această afirmație, poate e contra curentului pro mama din ultima vreme. Curent care ne place, pe care îl susținem și răspândim. Dar cu steluța de rigoare. Când are 5 zile, bebelușul are prioritate.
Plus că nu e ori/ ori, albă sau neagră. Poți avea grijă câte puțin de toți, dar cel mai mult de ăla mic. Iar în momentele de criză, când unul plânge de foame sau de dureri de burtă, altul că a făcut caca și curierul sună (în viața de mamă e o situația chiar frecventă, să zic, adică nu se întâmplă nimic o vreme, iar când se întâmplă, e în sistem toate deodată, fuuugiți!), bebelușul vine întâi.

E perioada în care el își formulează niște răspunsuri deloc raționale și perfect emoționale la unele dintre cele mai importante întrebări lumești. Pe care nu le va ține minte, dar pe care le va purta toată viața în subconștient. Am venit într-o lume bună? Sunt în siguranță aici? Mă iubește mama?

Nimic nu e mai important decât asta și cu mare dificultate și multă terapie se vor putea repara găuri în aceste simțăminte mai apoi.

Iar pentru că mă agăț de acest nu-i ori/ori, nici albă sau neagră, ci o cale de mijloc în care avem reguli și priorități, sunt câteva lucruri pe care le puteam face deodată. Să ne jucăm cu un copil până celălalt doarme. Sistemul de purtare cred că ne-a salvat pe multe dintre noi. Să implicăm fratele mai mare în procesele în care se poate: schimbat scutec, pregătit prânzul, făcut băiță, spus povești, mai ziceți voi.

E adevărat că iubirea se înmulțește, dar adevărul e că mama se împarte. Cea mai grea împărțire a vieții noastre, prieteni. Cel mai greu examen pe care-l dăm zilnic de mai multe ori. Iar firimiturile care rămân după virgulă se adună în rezultate peste ani. Doar atunci vom afla ce-am făcut bine și cât am greșit. Dar asta nu înseamnă că nu ne străduim. Aici și acum, facem tot ce ne pricepem mai bun pentru ei. Și un pic pentru noi, că nu e nici ori/ori, nici albă sau neagră. E un pic pentru toți și un pic mai mult pentru ei, c-așa-s mamele pe pământ.

Articolul anterior

5 feluri în care o mamă poate avea grijă de ea pe bune și pe buget, nu pe povești (p)

Articolul următor

Scurtături spre bogăție: Ți-ar plăcea job în care îți permiți să bei bere dimineața?

13 Comentarii

  1. Elena

    Hai bravo, de mult asteptam si bai, ma mira ca iti aduci asa aminte in detaliu, sau le-ai avut scrise? App de curentul pro mama, anti-sacrificiu, deci eu cand aud chestia asta din gura psihologilor: copilul nu tre sa simta sacrificiu, ori nu inteleg eu, ori nush cum sa numesc, da, e asumare dar bai…e greul vietii sa te tii sa nu faci pipi cand alaptezi, sa trebuiasca sa-i culci cand au tantrumuri si tu esti la pms, sa faci nopti albe etc. Adica normal ca le faci, daca ti le asumi, dar nu e ca si cum este asa o chestie light, fara sacrificiu. Strangi din dinti, iti maresti anduranta..Si mai am o problema nu judec, inca o data. Vad copii lasati cu bunici 24/7 ca mama sa aiba timp de ea, apoi de la 1 an impinsi la cresa ca nici bunica sa nu se sacrifice…Intr-o lume in care nimeni nu se sacrifica cine ne mai creste copiii? Desigur contribuie si tatii, bunicii, bonele dar realitatea este ca daca alaptezi exclusiv clar iti asumi niste chestii greutze. Am scris pentru mine (si pt Miruna) si pt cine mai rezoneaza, nu ca sa intru in polemici cu lume ne-sacrificata pe altarul cresterii copiilor. Ii vad si pe ei prin jur..e alta treaba …aia e..fiecare cu viata si alegerile lui si posibilitatile lui:))

    • simona

      Adică cei care își dau copiii la creșă vor să scape de ei?
      App de “nu judec”..folosit de cam multe ori în comm

      • Oana

        Daca dai copilul la cresa inainte de 2 ani, am auzit chiar de pe la 4 luni in unele cazuri, iar tu ai 2 ani de asa zisul (pentru ca numai concediu nu e) “concediu” crestere copil, cam asa pare din afara.
        Dar in fine, sunt sigura ca sunt si situatii cand altfel nu se poate.
        Si, da, judec un pic, recunosc.

      • Ana

        Foarte frumos articolul. Îl găsesc și mai interesant după ce am văzut o mama care spunea ca dupa ce vine bebe nr. 2, tot bebe nr. 1 rămâne prioritar, deoarece bebe nr. 1 se creste singur. Și ma gândeam ” ok, deci până la 2,3,5 ani până vine al doilea bebe, primul este prioritar ( perfect de acord), dar după tot el rămâne prioritate? Și celui mic când ii mai arati afecțiunea pe care i-ai arătat-o celui mare, când îl mai protejezi ca pe cel mare? Și cum adică se creste singur, adică cel Mare a avut și are nevoie în continuare de toată atenția și cel mic vine cu manualul de instrucțiuni învățat? Mi se pare ca le faci rău amândurora așa. Cel Mare ar fi avut mai multe șanse sa învețe sa nu fie egoist și sa ceara tot doar pentru el dacă era singur la părinți, decât dacă în continuare doar el contează, iar bebe mic se simte neglijat, neprotejat, și la un moment dat în viata va observa diferența de tratament. Deci nu trebuie neglijat nici cel Mare, dar sunt de acord ca cel mic este prioritate.

    • Demi

      Hm, nu judec, dar judec. Mamele care își dau copiii la creșă n-o fac ca să se uite la telenovele în timpul asta. O fac pentru că merg la muncă și bunicii ori nu mai sunt, ori sunt bătrâni. Și chiar dacă respectivii bunici ar mai fi în putere cât de cât, e normal să-i sacrificăm până la capăt? Ne-au crescut pe noi, apoi cresc nepoții și apoi direcția cimitir; maurul și-a făcut datoria. Să vedem dacă tu la bătrânețe, când vei trage de diverse boli și vei vrea puțină liniște înainte de stația terminus, vei avea același discurs.

      • Rammona

        Daca nu sunt bunicii sau nu sunt in putere, batrani si bolnavi, clar nu au cu ce sa ajute. Insa daca pot, ajutorul e normal sa vina de la ei la noi, nu sa tragem noi de ei. La mine in familie avem mare ajutor din partea ambilor bunici, pensionari si inca in putere la 65-71 de ani. Ei s-au oferit sa ne ajute si au spus ca si ei au fost ajutati de parinti cat au putut acestia sa-i ajute si e normal sa ne ajute la randul lor. Si nu o vad ca un sacrificiu. De fapt, nici bunicile, nici bunicii, nici parintii mei nu au folosit niciodata termenul de “sacrificiu”. Pentru toti asta era si este viata, cei mici trebuie crescuti, cei tineri trebuie sustinuti, cei batrani trebuie ajutati, in masura posibilitatilor. Nu un ‘trebuie’ imperativ, ci un ‘trebuie’ cu iubire, asumare, responsabilitate, recunostinta.
        Si asta cu sacrificiul mamelor e cu pro si cons.

  2. Mihaela

    Nu cred ca e vreo alegere gresita cat timp toti supravietuiau. :))

    E ok si sa deschizi curierului, si sa stergi un fundulet, si sa termini alaptatul.

  3. Silvia

    Da, asa e. Am deschis și curierului cu bebe la sân și nu mi-a păsat dacă mă judeca sau nu. Pana la urmă au mai răspuns oameni la ușa cu sarmaua-n bot, cu ce e diferit un bebe cu tzatza-n gură? Era mai ok cu biberonul? Double standards. Și da, am facut si pipi cu bebe în brațe, ca exploda vezica și am învățat să mănânc cu o mână și să mângâi cu alta. Și o fi sacrificiu, că tehnic așa zice dex-ul, dar contează cum se simte. Că nu s-a simțit a sacrificiu pe care să îl regret, s-a simțit a pune pe locul 1 nevoile imediate ale unei ființe neajutorate.

    • Carolina

      Rezonez cu spusele tale. De multe ori mi s-a întâmplat ca Matei sa fie alăptat și eu sa am nevoie la baie sau pur și simplu sa îmi fie foame, clar am făcut lucrurile cu el in brațe. Numai spun de câte ori am făcut curat cu el in sistemul de purtare pt ca na, el era Bebeluș și voia numai in brațe. Și acum la 1 an și 4 luni tot trebuie sa ii fac plăcerea cu alăptatul, dar clar ca nu ma voi lasă niciodată pe mine, voi face tot ce pot cu el. Deci, o mămica fericita=un copil fericit

  4. Andreea

    Rezonez cu povestea ta !
    Într-adevăr sunt momente in viața când cel mic are prioritare(bebelusii in general au prioritate).
    Nu judec pe nimeni!
    Fiecare este unic, cu propriile trăiri și greutăți ! Însă in cazul meu tind sa dau dreptate faptului ca un bebelus/ copil are nevoie de implicarea părinților cât mai mult! In liceu la ora de biologie profesoara ne-a spus la un moment dat ca majoritatea animalelor (și ne referim la 90% din specii) nu se desprind de pui pana aceștia nu sunt capabil sa supravetuiasca singuri in sălbăticie (cel mai important lucru fiind procurarea hranei și înțelegerea pericolului )! Ori, in ziua de astăzi ajungem in situații care sunt abuzive fata de copii noștri datorită faptului ca ducându-i la creșă/grădinița înainte de a putea vorbi este greu sa indentificam astfel de situații !
    Concluzia este ca a creste un copil presupune sacrificii inumane de cele mai multe ori pentru mama ! Iar oboseala și frustrarea vine din faptul ca nu sunt înțelese! Nici mamele între ele nu se susțin !

  5. Scarlat Cristian

    Toate mamele trec prin etapa asta de eroism!…Cine nu și-o asumă, bravo lor!…Fiecare cu alegerile lui!

  6. Ana

    Ca să vă dau putere și să vă vedeți si voi peste ani încântate de rezultat : eu culeg roadele. Băiatul are 7,5ani iar fetița 4. Când erau mici o alăptam pe aia mică , iar cu jumate de mână îi dădeam ouă fierte băiatului cu lingurița ( știa deja să mănânce si singur, dar a vrut-o pe mama, fix atunci) . Alăptam pe covor jucându-mă cu mașinuțe . Niciodată nu i-am zis băiatului că nu am timp de el, pentru că cea mică plânge . Îi spuneam că vin , doar termin de schimbat un scutec. Nu m-am referit la sora lui ci la acțiunea pe care tocmai o făceam . El știa, dar suna altfel, suna bine , nu suna “mami face diferență, iar pe aia mică o ia prima”.
    Culeg roadele acum, după ani mulți . Copii mei se iubesc, nu se bat, se ceartă rar, nu se pârăsc unul pe altul. Dacă o pup pe aia mică îmi spune să-l pup și pe băiat nu doar pe ea. Nu sunt geloși . E raiul pe pământ când îi văd așa de apropiați .
    A fost greu atunci , dar a meritat fiecare sacrificiu .

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 161 queries in 0.373 s