Cum ne-am ales canapeaua din living, un proces ca un bildungsroman

Subtitlu: eseu despre canapea sau cum m-am despărțit de o idee. La finalul acestui text, e posibil să credeți despre mine că-s nebună. Nu-i nimic, dacă vă e și de folos ceva.

Înainte să începem construcția casei, aveam în cap niște pinterest. După care am coborât cu picioarele pe pământ. În realitate, totul are un preț, că nu-i ca și cum poți lua canapeaua și să fugi cu ea. Idei bune avem toți, posibil și bun gust. Provocarea cea mai mare e să te încadrezi în buget. Dacă și voi sunteți ca mine, aveți un al șaselea simț pentru tot ce e mai scump. Cât costă acest dulăpior de baie, vă rog? 8mii de euro. Bine, mulțumesc. Cam așa funcționez. Dacă mă punea Andreea să aleg dintre două modele, îl alegeam pe ăla mai scump și cu ochii închiși. E pur și simplu un talent.

Noroc că sunt un personaj complex și mai am o calitate. Zgârcenia. Aici mă potrivesc cu soțul meu perfect. Ca să înțelegeți, noi nu suntem pe opulență, ci pe esență. Chiar Adi Soluție zicea că nu-i venea să creadă cum Horațiu a zis DA imediat la cel mai performant (citiți ”scump”) sistem de ventilație, dar se câcâie la perdelele de la geam. Așa suntem noi. Nu pot agăța mii de euro la geam, mai ales că avem cam peste tot în jurul casei copaci.

Dar la canapea nu intenționam să ne zgârcim. Canapeaua e importantă într-o casă ca scara și masa pe care mănânci. Dă stabilitate, siguranță, confort. Dar să fie totuși și un pic frumoasă. Cred că nu e mult de cerut.

Andreea Bîrzu, șefa la design, soră de zgârcenie (am comandat gresie și faianță de vreo 3 ori, că Andreea nu voia să aruncăm, ca să înțelegeți) ne-a adus la cunoștință problema canapelelor: cele de revistă sunt doar frumoase și cele comode nu-s de revistă. Regula de aur: testăm.

Și am găsit eu canapeaua visurilor. Două de fapt, că prima a căzut din start, fiindcă era din catifea și soțul meu nu suportă așa ceva.

Asta era un vis frumos, fără colțuri, toată rotunjită, ca un norișor de perfecțiune. Mai era și modulară, o puteai compune și modifica după vremea de afară. Era un pic cam mică pentru sufragerie și deloc extensibilă, dar tot puteai dormi pe ea. Plus că n-avem noi atâția musafiri cât spațiu este în casă.

Problema acestei frumuseți era dublă: rotundul ăla frumos e inutil, fiindcă nu poți sta pe el sprijinit, deci după 3 minute te dor șalele. E o struțo-cămilă, nici șezlong, nici scaun, nu stai nici la film, nici la povești. Dar aș fi trecut cu vederea.
Cealaltă problemă era lățimea șezutului. Frate, sunt unele canapele pur și simplu incompatibile cu oamenii mici ca mine. Câte perne să-ți și pui la spate, ce, avem 3 ani? Observați că aici aveam niște perne îndesate după mine și-mi ajungeau picioarele pe jos, dar am probat canapele unde nu se întâmpla asta nici cu perne.

După care m-am îndrăgostit de alta. De cea din poza de deschidere a articolului. Ondulată și rotundă, mică și cochetă, ca o bezea e canapeaua asta. Am găsit-o pe net, dar n-am putut-o comanda fără să o probez.

Prima oară când ne-am dus la capătul pământului în București, am plecat aproape încântată, dar am fost cu copiii și n-am prea putut să mă concentrez. Așa că am mers încă o dată cu Horațiu, eram pregătiți să dăm comandă. M-am descălțat, am călărit canapeaua cumsecade, m-am urcat, am coborât, mi-am imaginat cafele și povești, părinți și copii, filme și seri.

Deja m-am prins că nu-s convinsă, fiindcă atunci când știi un lucru, nu îți mai pui atâtea întrebări.

Cât eram acolo în showroom, ne-am întâlnit fix cu o doamnă care cumpărase canapeaua, tocmai dăduse banii cash. Foarte încântată, o doamnă tare elegantă. Și lăudam canapeaua de parcă ar fi fost deja a mea, când îmi zice tipa că a văzut-o în showroom la Andreea Raicu. Poc, atunci mi-a picat fisa, cred că s-a și auzit boom.

Asta era o canapea de showroom, nu de familie.

Aș fi văzut-o în sala de așteptare la Dent Estet, unde e mult bun gust, dar nu stai mult. Altceva îmi doream pentru sufrageria mea. N-am zis nimic către doamna cumpărătoare, vă imaginați. Dar am mai stat pe canapea. Soțul a zis că-s nebună, deja se simțea stânjenit, știți cum fac bărbații când femeile nu pricep ceva. Eu nu pricepeam dacă mi se potrivește canapeaua și doream să înțeleg. Să iau o decizie, să dau o comandă, să plec împăcată cu canapeaua care știu sigur că îmi plăcea. Era fix dilema aia cu ochii văd, inima cere, dar băiatul nu știe pune cratima în ”mi-e dor de tine”. Sau ”e frumos și doar stă”. Nu ne ajută, dacă înțelegeți apropoul.

După un sfert de oră, m-am mutat. Așa desculță cum eram, m-am pus pe toate canapelele din showroom. Inclusiv pe cele cu haur și swarovski. Senzații noi. Și după cum buna noastră designerița Andreea zicea, cea mai urâtă canapea era și cea mai comodă. Prieteni, când spatele meu a trecut de la chichineața asta de spătar la o canapea care depășea zona lombară și urca până la umeri, m-am simțit îmbrățișată. Nu mă mai durea spatele, care nici nu mi-am dat seama înainte că durea. Îmi venea să dorm, pluteam într-un showroom pe o urâtă de canapea. Sigur că n-am luat-o pe aceasta, mintea mea căuta argumente pentru frumușică. Am și postat-o pe instagram de câteva ori, căutam validări, că e ce trebuie.

Canapeaua pe care am cumpărat-o în fapt n-am postat-o niciodată. Exact cum nu am intrebat internetul ce părere are despre băiatul cu care m-am măritat. Pur și simplu am știut: perechea potrivită!

Și ca să revin, am plecat din showroom în ziua aia, convinși că o aducem și pe Andreea Bîrzu să-și dea binecuvântarea și punem comanda fermă atunci. În drum spre ieșire însă, a sunat un telefon și ne-am oprit pe la alte canapele. Horațiu s-a alungit pe una corectă și albastră, fără fițe-n cap și cu un șezlong imens. Atunci mi-a fost clar: așa arată o canapea care adună. Care nu împrăștie.

L-am văzut pe Horațiu la noi în sufragerie, cum vine obosit și se întinde un minut care se face zece. Am văzut copiii cum se urcă pe el, îi dau la ficați și la stomac, iar el se transformă într-un T-rex și îi face să râdă. Ăsta e filmul în care vreau să trăiesc, nu într-un film cu spatele drept și mânuși cu dantelă.

Canapeaua de showroom sau cea de revistă e un vis frumos, din care vrei să te trezești și să ajungi fiecare cât mai repede la tine în dormitor sau undeva, să stai comod. Să nu-ți mai vină să pleci de acolo. Să te ia somnul, și poveștile, și încă o cafea. Asta vreau să facă pentru mine canapeaua mea.

Aceasta a fost despărțirea de această frumusețe de canapea.

Ca un rezumat, regulile de aur care au funcționat pentru noi:

• probați canapeaua orice-ar fi, mergeți în showroom, nu comandați doar pe ce vă imaginați, pe net totul arată perfect
• spătarul e important la o canapea. Că nu îți iei taburet. Să fie înalt, să susțină zona toracică. Numai lombară nu e suficient ca să fie comod. Iar pernele trebuie să se sprijine pe ceva. Am pus perne pe bezeaua ondulată, nu făceau ce făcea spătarul pătrățos al surorii masive .
• Șezutul să nu fie cât malul Chinei, ci direct proporțional cu lungimea medie a femurului din familie. M-am așezat pe o canapea superbă, pe care mă simțeam sora mai mică a piticilor din povești. Mă pierdeam prin ea și picioarele îmi rămâneau atârnate în aer.
• Să aibă și un preț decent, ca să nu îți cerți copiii sau câinii când se urcă pe ea. E doar o canapea, ea e menită să ne servească pe noi și nu invers. O iubim și o folosim.

E perfect în regulă, dacă vă doriți altceva. Important e să vă simțiți bine, să luați ce vi se potrivește cu ceea ce doriți de la o canapea.

Câștigătoarea noastră e chiar acum în sufragerie la noi. A trebuit s-o acoperim, fiindcă ne tolăneam pe ea de câte ori puteam. Era ca un magnet pentru părinți și copii, deci fix ce ne doream.

Spor la canapelit, sper să vă găsiți perechea potrivită cât mai rapid.