Stau la biroul meu, pe scaunul meu, cu canapeaua mea de catifea roz în față. N-am mai răspuns la mailuri de săptămâna trecută, iar acum scriu pe blog. Să nu vă supărați, dar învăț să mă plătesc întâi pe mine. E un sport nou pentru această mirună. Scrisul e bucuria sufletului meu. Sunetele degetelor pe taste. Ordinea gândurilor prin rotițe. Razele soarelui pe parchetul din cameră. Liniștea asta nouă. Metri pătrați. Așa fac eu poze. Surprind simțiri prin cuvinte.
Pagina 25 din 642
Ma uit la teiul nostru si scriu. Ne-am mutat. E liniste si loc. Nu-mi vine sa cred ca e cuibul nostru asta. Nicio casa din cate am vizitat, nici aia cea mai scumpa nu era atat de frumoasa. Fiindca nu era a noastra.
Subtitlu: eseu despre canapea sau cum m-am despărțit de o idee. La finalul acestui text, e posibil să credeți despre mine că-s nebună. Nu-i nimic, dacă vă e și de folos ceva.
În drum spre duș, după ce i-am dat jos pantalonii și l-am luat în brațe, mi-a șoptit:
-Îs chiar faine paturile noastre, mami.
Copiii noștri sunt cei care vor povesti peste 20 de ani: ”Pe vremea mea, existau bani de hârtie”
Nu știu cât va dura, dacă 3 ani sau 10, dar precis banii vor ajunge doar niște numere pe un card sau într-o aplicație. Cunoașteți vreo persoană care să nu aibă card? Bunica și copiii. Deși le fac card în viitorul apropiat, doar să mă asigur că Tudor e întâi pregătit pentru asta. V-am povestit în reel că așteaptă, dar nu aș vrea să fie nici o responsabilitate prea mare sau ca-n povestea când am început să aleg plata cash la comenzi online, fiindcă băiețelul credea că tot ce primim e cadou de la curier!
El era un tată full time, care o ia pe calea băuturii. Ea îi reproșează că nu face ceva cu sens și că bea bere în loc de cafea dimineața. El îi răspunde că nu e minunat să aibă un job care să îi permită să înceapă ziua cu o bere?
