Adesea mă întreabă oamenii ce mai fac și știu că mă întreabă din politețe sau din curiozitate, dar că nu așteaptă un răspuns cu adevărat. În realitate, nu avem timp de problemele altora și le oferim întrebări ca pe-o introducere învățată pe de rost. Nu înseamnă nimic, nu trezește nicio emoție, nu are niciun scop definit. Ce faci e doar o formalitate pe care trebuie s-o bifezi, ca un generic la serialul pe care vrei să-l vezi, ca o reclamă când n-ai plătit la youtube. Pe nimeni nu interesează cu adevărat

CE.MAI.FACI.

Continuare

In Bucuresti, Nicusor Dan si Vlad Voiculescu au luat primaria. Lumea a deschis aseara sampania si pe buna dreptate.

Continuare

Când m-am dus să-l iau de la grădiniță, a sărit în brațele mele și a început să plângă. Foarte mirată, educatoarea îmi face semne destul de clare: habar n-are ce se întâmplă. De ce plânge copilul. Niciuna dintre lacrimile care i se rostogolesc pe față nu are explicație.

Continuare

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am invatat in ultimele 3 luni de zile e ca nu-mi permit sa astept.
Dupa momentul ideal, inspiratia aia, executia perfecta. Nu imi permit sa astept sa doarma amandoi, ca eu sa ma pot aseza la computer, pentru ca mereu inca ceva se intampla. Nu imi permit sa ma trezesc abia dupa ce beau cafeaua, pentru ca sunt adesea singurul adult din casa.

Continuare

O simt. E la usa. O cunosc pe nenorocita, traiesc cu ea demult.
Mai intai, nu dormi noaptea. Apoi, te miri ca nu mai poti.
Vine si pandemia peste tine, multumesti sfintilor ca au aparut probleme mai mari decat ale tale pe pamant.
Ce cinica gandire, un scuipat intre ochi. Asta meriti.
Urmeaza prabusirea, inca esti in secunda aia inainte ca avionul sa se izbeasca de sol. Nu va fi un sarut ca-n filme, ci o explozie pe cinste. Doar ca nu stii cine-o sa mai fie la aplauzele de final.

Continuare