Mai știți când eram noi mici și cum dădea un strop de soare, cum năvăleam pe diverse văi și ne buluceam în râuri?
Vă amintiți perfect.
Categoria: Uncategorized (Pagina 2 din 11)
Eram ieri în fața unei clinici din București, așteptam Uber-ul să vină. 8 minute. Repede, mi-am scos cartea din ghiozdan, am aproximat cel puțin un capitol până ajunge. Sunt capitole scurte și mie-mi place acest scriitor de l-aș devora ca pe o cutie de înghețată și m-aș întrista când aș lua ultima lingură, că așa te întristezi când se termină ceva bun.
Legătura e aparent simplă, deși observ că multă lumea nu se gândește la ea: Dacă aveți o asigurare de locuință, plecați de acasă și postați asta pe facebook e un fel de invitație pentru hoți. Ca și cum ți-ai lăsa geamul deschis ori ușa descuiată. Portofelul la vedere în mașină, cu geamul lăsat.
Am fost plecată 6 ani de zile în Manchester, UK și-am ales să mă reîntorc acasă. Cum, stai? Noi toți vrem să plecăm și tu te întorci? Ă, da! Să vă spun povestea mea:
Ca să înțelegeți puțin contextul, adesea primesc lucruri de la diverse brand-uri sau agenții, sub forma unor cadouri simpatice, menite să mă împrietenească ori să îmi facă cunoștință cu un produs nou sau o idee. Uneori ciocăne curierul și de 4 ori pe zi la ușă, unii dintre ei mă știu bine, știu că am bebeluș, întotdeauna sună înainte să vină, bat încet la ușă și așa mai departe. Întotdeauna mă bucur când primesc ceva. Ca un copil mic. E factorul surpriză, noutate, cadou pentru mine. Ca să înțelegeți cât de surpriză, într-un an, mai demult, în era pre-facebook (dacă își mai amintește cineva așa ceva), am primit o șopârlă. Vie.
Fiindcă e duminică și chiar a venit toamna împreună cu o serie nelimitată de muci pentru unii dintre noi, voi relua guest-posturile tradiționale. Astăzi, e rândul Cristinei Buja, care scrie pe funparenting.ro, una dintre acele prietene care sare în ajutor noaptea la 12 fiindcă ... ți s-a ars uscătorul de păr.
Dacă mă citiți de ceva vreme știți deja că fac des jocuri și activități cu David, fie le improvizez eu pentru el, fie le gândim împreună. Asta cu ”împreună” ține aproximativ de jumătate de an, de când insită el să mai inventăm un joc dacă a trecut săptămână și nu am mai facut ceva nou. Mă trage de mânecă, cum s-ar spune. De multe ori selectez ideile de joacă, pe dezvoltare de abilități, în funcție de stadiul la care este și nevoia pe care o identific eu (senzorial, motricitate fină, logică, vocabular etc) .
