-Panta asta pare foarte mică.
-Nunu, așa trebuie să fie.
-Culoarea asta nu e ce am ales.
-Dar e mult mai frumoasă!
-Pata asta?
-E din model!
-Unghiul ăla parcă nu e drept.
-O să fie!
Facepalm e puțin spus. Ce n-am știut noi când ne-am apucat de șantier e că și neștiind nimic, tot poți vedea lucruri pe care meșterii vor vrea să te convingă să nu le vezi. E posibil ca lor să le apară ce pățesc eu când citesc un text de foarte multe ori și nu mai văd greșeli. Doar că, ducând comparația mai departe, când cineva vine și îți zice că tu ai mâncat două litere sau un cuvânt întreg, tu să spui că e licență poetică. Farmecul textului tău. Deși, ascultați la blonda, să fii analfabet n-a fost sepsi nicicând.
La fel, unghiurile ascuțite care ar fi trebuit să fie drepte, dar nu ți-au ieșit. Zidurile cu vălurele nu sunt opere de artă. Nici plintele mâzgălite, și lista ar putea continua. Cineva a venit la noi și a zis că nu ne-au gafat chiar tare. Trebuia să fie un compliment sau ceva?
Pentru un om bolnav de perfecționism, viața pe șantier e un chin. Înțeleg însă destul de bine cum un lucru nu va ieși întotdeauna așa cum ți-ai dori. Învăț să accept. Casa e superbă, ne simțim grozav, iar după 3 ani de șantier, încep să învăț și eu câte ceva.
Ieri mi-a zis Tudor:
-Mami, ce-i asta pe gresie?
Și mi-a ieșit ca din reflex:
-Se duce, puiule, stai liniștit.
Adina
Multumim de post. Postul e fain ca e scris cu umor, dar ma gandesc ca realitatea nu a fost funny deloc. Cred ca ai putea sa scrii un roman sau cateva scurte nuvele pe tema santierului. Sunt convinsa ca multi trec prin ceea ce ai trecut tu si ar ajuta sa stie mai multe.
Roxana
Miruna, ai pus punctul pe i… Ajungem si noi sa credem ca asa trebuie sa fie..
Mie mi a spus un domn ca nu e problema daca sparg fatada casei, se repara..
Iar eu zic… Da, dar culoarea nu va fi la fel.
Domnul.. Aia e!! Se estompeaza in timp, de la vant, ploi…
Simo
Si mai e faza cu: “cel dinainte n-a facut cum trebuie…”
Escorte
Sa rezumam: erorile sunt inevitabile si se pot repara, invatam pe parcurs si incercam sa luam totul cu umor.