foto Adi Popa

Nu mă așteptam la această observație la 9 ani, dar i-am răspuns. Cinstit. Fără telenovele de genul “s-au trezit într-o zi, că nu se mai iubesc.”

Ce știu băieții mei despre divorț

Asta i-am răspuns:

-Oamenii divorțează fiindcă s-a întâmplat ceva inacceptabil pentru unul dintre ei.
De obicei, cineva a mințit. Sau a înșelat. A jignit. Ori a lovit. Poate cineva bea prea mult. Altcineva joacă banii de curent la păcănele. Sau pur și simplu nu aude ce are celălalt de zis.
Fiecare are un motiv diferit. Nu există corect sau greșit. Există oameni care se acceptă și oameni care nu.
Vreau să știe adevărul crud. Pe bebeluși nu-i aduce barza și în lume există abuz. Lucruri inacceptabile, dealbreakers, cum le zic eu. Vreau să știe copiii mei, să nu stea în relații în care nu sunt respectați. Și să nu-și bată joc de nimeni, crezând că merge și-așa.
Dar discuția a continuat, fiindcă el a rămas în ea.
-Divorțul e ceva foarte stresant. Pentru copii e cel mai greu. Dar poate ar fi și mai grea viața cu niște părinți care se urăsc. Care se ceartă sau se bat în fiecare zi.
-Păi și atunci, de ce e greu, n-ar trebui să fie ceva bun?
-Corect, dar asta vede doar peste-un timp.
L-am privit. Nu m-a întrebat mai mult. Doar a dat din cap încet, ca și cum ar fi înțeles ceva important.
Apoi a spus, aproape în șoaptă:
-Dar ei se pot ierta, nu?

Și mi s-a strâns inima. Ce suflet bun.

-Da, se pot ierta. Dar asta nu înseamnă că sunt soț și soție la loc. Uneori, iertarea e doar o punte pe care o treci, ca să nu te prăbușești în trecut. Să nu-ți scoți ochii la serbarea de Crăciun.
A râs.
Apoi i-am spus:
-Uneori, oamenii nu mai pot fi soț și soție. Dar pot rămâne părinți buni. Pot rămâne echipă, chiar dacă joacă în terenuri diferite.
El m-a privit lung și a zâmbit:
-Atunci divorțul nu e sfârșitul. E doar un alt fel să joci.
Și cred că tocmai am auzit din gura unui copil cea mai curată definiție a speranței.
Și stați liniștiți, noi încă iubim.