Acum un an pe vremea asta, deschideam porțile în The Sisterhood Society

Prima femeie s-a înscris înainte să dau mail celor de pe lista de așteptare. Noi încă testam pagina și linkurile, să fim siguri că totul merge brici. Anunțasem proiectul și ziua lansării, însă nu și ora.

Au fost femei care și-au pus alarma să fie sigure că prind.

S-a bușit sistemul unui colaborator și cineva a încercat de 17 ori să se înscrie până să reușească. Bine, Mihaela! (Nu serverele noastre, ele au dus, a fost o problemă la platformele colaboratoare)

Unele doamne s-au înscris cu intenția să se dezaboneze după două ore și sunt în acest club și astăzi. Corina și Albăstrica, vă salut!

Una dintre ele mă ia după vreo 2 zile: auzi, dar tu cine ești? :)) Vorbeam prea mult prin comunitate 🙂 Încă râdem pe acest subiect. E una dintre cele mai implicate membre din Sisterhood, o iubim cu fulgi cu tot și ne bucurăm că a rămas cu noi peste cele două ore pe care le planificase inițial.

În primul zoom am plâns. E înregistrarea în platforma Sisterhood, membrele o pot accesa și azi. Aveam emoții un car. Nu vreți să știți în ce condiții am intrat. De pe canapeaua noastră din apartamentul în care nu mai locuiam și era vraiște, cu o lumină improvizată, stăteam cocoșată să încap, după un drum de un ceas, în care amândoi copiii au urlat. Știți cum se spune că uneori copiii preiau starea mamei sau o oglindesc? E adevărat.

N-aveam niciun speech pregătit, nimic, fiindcă nu voiam să mă conectez la o foaie cu un text, ci cu femeile din fața mea. Am reușit, yey, că de aia am plâns. Eu nu plâng nici la Titanic, ca să știți. Sunt din fetițele cărora atâta li s-a spus că sunt urâte când plâng, încât, de siguranță, mi-am șters acest reflex din organism.

La finalul acelui zoom, am dansat.

După care vreo săptămână eu n-am dormit, întrebându-mă ce o să fac după ce atâtea femei mi-au dat votul lor de încredere în orb. Unele se abonaseră pe un an.

A fost și mama mea prezentă. A zis că n-a lipsit de la nicio serbare, cum era să lipsească acum?

Au fost prietenele mele, care au dat dovadă că sunt genul ĂLA de femei. Care se bucură din suflet, care te aplaudă din primul rând și au răbdare până la final.

N-a fost perfect, eu am rămas cu o anxietate severă, de care m-am vindecat peste fix o săptămână la următorul nostru zoom. Unde am fost doar noi, doar eu cu ele. Acea marți a fost cel mai mare test pentru mine personal. Aveam 3 ture de conectare, fiindcă voiam să ofer posibilitatea fetelor să se conecteze de pe orice fus orar. Dimineața, seara ori pe somnul copiilor de prânz. Dar eu, eu cum o să rezist? Oare nu obosesc? Oare nu e prea mult?

La finalul acelei marți am știut.

Aș fi putut ține zoomuri încă 50 de ani. Atât de mult mi-a plăcut. Ca după un articol pe care-l scriu și nu mă simt sleită de energie, ci pregătită să urc pe Everest. Ca după nașterea copiilor mei, când mă simțeam un Superman cu sutien.

Cineva mi-a reproșat că trebuie să am o viață teribil de singură, de am făcut acest club. E adevărat. Niciodată nu am ascuns că erau zile întregi în care singurul alt adult în afară de soțul meu pe care-l vedeam era portarul de la școala copiilor, când mergeam după ei.

Comunic zilnic cu zeci sau sute de oameni, scriu mailuri, răspund, dar nu e o comunicare din aia care să te hrănească la corazon. E un small talk. Ați ajuns cu bine, cum e vremea la voi, când ai nevoie de material. De unde e bluza, ce halat frumos. Eu mor câte un pic în fiecare discuție fără sens. Simt cum mă părăsesc neuroni, îi văd cum fac cu mâna și se duc într-un cap ca o grădină cu flori.

Fix asta mă simt acum.

O grădină.

Unde nu e tot timpul primăvară, să nu credeți că poate exista așa ceva la oamenii onești. Asta e credința mea. M-am întâlnit recent cu o mamă care nu prididea să îmi povestească despre cât de perfectă e viața ei, cu soțul perfect, copilul perfect, somnul perfect. Mă gândesc și azi la ea, fiindcă e o muncă asiduă să îți spui constant că totul e perfect. Ce efort. Cât de mari să fie monștri care se cer acoperiți de atâta perfect în debit verbal pe minut? Sau poate vorbesc doar frustrările din mine, e posibil, I keep an open mind. Abia aștept să-mi arate viața că există perfecțiune și că n-am știut eu cum s-o accesez, manifest, generez. Perfecțiune, here I am, te aștept!

Looking back, SIsterhood a fost o nebunie. N-am făcut nimic ca la carte, după manual. N-am testat un minimal viable product, n-am validat nimic, n-am avut strategie, tot ce am avut a fost ideea. N-am așteptat execuția perfectă, m-am aruncat cu capul înainte. În brațele acestor femei care s-au alăturat acestui zbor.

Ce nu știți e despre cum cu 3 zile înainte am vrut să renunț. La tot.

Era joi, eu anunțasem că deschid înscrierile duminică și nu aveam soluție tehnică. Nu știam cum se înscriu, unde plătesc, nimic. Le-am promis acestor femei că dăm drumul la treaba, ele abia așteptau și eu eram într-o beznă totală. L-am rugat pe Valeriu să mă ajute să fac sistemul de abonamente, mi-a răspuns că e în deadline cu alt client și că oricum nu știe, fiindcă nu a mai făcut asta niciodată, că nu merge ce vreau eu.

Eram pe cont propriu.

Mi-a venit să plâng și să anulez totul.

Poate nu vă imaginați asta despre mine, dar nu sunt cea mai tehnică blondă din lume. Și-atunci mi-am amintit de o poveste. Cu niște animăluțe rătăcite în pădure. Care nu vedeau pe unde să meargă. Și cineva a zis: Ok, e întuneric și nu știi pe unde s-o iei. Dar cât să calci în față vezi? E suficient. Fă un singur pas, apoi încă un singur pas și așa poți ajunge unde inima ta dorește.

Mi-am făcut cont pe discord, ăsta a fost primul meu pas. Am învățat să îl întreb pe google orice nu știam în capul meu. Google e un prieten deștept și e gratis. În joia aia am simțit că am luat bacul cu nota 20, lume! Că am ridicat cu mânuțele mele Catedrala Neamului. Mi-am luat copiii de la școală, având soluția la cheie. Am dormit bine în noaptea din joia aia nebună de dinaintea duminicii de lansare.

Vineri am mai făcut teste, cel puțin o mie de teste. Cred că și acum există singurul cont de bărbat pe Sisterhood, e un domn numit Horațiu, care mi-a dat să testez și cu cardurile lui. Nu intră niciodată omul, Doamne Sfinte, am eu parolele lui, dar pot testa dacă ceva apare. Pe partea noastră, a mers totul impecabil.

Valeriu a trimis mailul către lista de așteptare, că eu deja întâmpinam femeile care nu au mai avut răbdare. Ne-au luat-o înainte și nu a existat sentiment de bucurie mai mare.

Ce-am mai învățat din acea lansare e că atunci când există un foc, dă-i aer și el va arde și mai mare.

Că nu există momentul potrivit, ci doar foc pe care trebuie să-l crești cât arde.

Că nu contează părerea altora, nici binecuvântarea manualelor. Există oameni care vin când văd focul din depărtare.

Și că nu există nimic ce poate opri o femeie care-și dorește. Înscrierile în Sisterhood stau mai mult închise, le deschid punctual de câteva ori pe an. Și între timp s-au mai întâmplat excepții. Am primit nu mesaje, ci mailuri. Miruna, ce tare că am descoperit, vreau și eu în club la voi, sunt pe lista de așteptare și voiam doar să îți spun că abia aștept să deschizi. Miruna, mă ajută doar să știu că acest loc există, e foarte tare ce faceți voi.

La petrecerea de Crăciun, ca să fie sigure că își rezervă locul, au fost doamne care s-au prezentat fizic la restaurant cu câteva zile înaintea evenimentului să achite. Când am făcut câte o întâlnire offline, au venit fete din UK, Franța, SPania, Italia, Germania și Austria.

S-au legat prietenii și s-au făcut grupuri de whatsapp independente.

Asta mi-aș dori să dau mai departe. Să ajut generații de femei să se găsească unele pe altele și fiecare pe ea însăși. Cineva mi-a spus recent că e terapeutic doar să fie acolo. Să citească.

Organizăm un retreat la vară, s-au ocupat 25 de locuri în primele 3 ore. Iar 3 femei au plătit pentru alte femei, nu spun cine. Că nu vor ele să se știe. Nu le-a rugat nimeni, nu le-a amenințat. Cineva a zis ”bucuria mea e să fac o bucurie, nu am nevoie de aplauze, eu știu bine”.

”N-am primit în viața mea un cadou atât de mare.”

Lacrimi peste obraji, lacrimi și la miruna-care-nu-plânge.

Nu cred că există maturitate emoțională și generozitate mai mare. Sunt multe povești impresionante, dar nu sunt ale mele să vi le spun pe toate.

Sisterhood m-a schimbat în feluri minunate. E cea mai bună oglindă a ce înseamnă sensul pentru mine. Comunitatea. Îmbrățișările cu niște necunoscute care-i posibil să-ți devină prietene bune. Să-ți scrie doar ”bună dimineața, să ai o săptămână faină”. Să-și dea casa lor când mergi la Cluj sau la Londra. Să te invite la Halloween și la rev la ele. Să abia te aștepte oriunde.

Sisterhood e un loc unde femeile de genul ĂLA se adună. Și unde doar femeile de genul ĂLA se simt bine.

După Andreea, nu credeam că mai pot performanța de a-mi face o prietenă la vârsta asta. Și nici nu mi-am dat seama. S-a întâmplat. Două dintre ele aterizează pe canapeaua mea vineri. Din țări străine. Și, vai, dar ai curajul să îți bagi în casă niște necunoscute? Doar că nu-s necunoscute. Sunt prietenele mele. Care-mi cunosc copiii, soțul și canapeaua 🙂

Nu vreau ca Sisterhood să devină un Tinder pentru prietenie, nu așa îi fac reclamă. Dar nici nu pot ascunde că poate fi un cuib pentru relații cu sens într-un moment potrivit al vieții tale. Momentul meu este ăsta.

Sâmbătă sărbătorim și în București un an de zile. Facem petrecere în pijamale într-un showroom de mobilă. Cu fotolii și canapele. Cu prosecco și pizza. Cu boardgames deocheate. Altceva decât Nu te supăra, frate 🙂

Înscrierile sunt închise, dar avem listă de așteptare. Îmi lași mailul și te anunț cu 2 ore înainte de a pune public. Click aici să te pui pe listă.

foto Delia Șimon

Articolul anterior

”Ești cea mai rea mamă din lume” e un compliment de la copilul tău

Articolul următor

Mărțișorul, când ești mamă de băieți

13 Comentarii

  1. Șefa la idei mișto, cea mai deșteaptă dintre blonde, brunete și roșcate, cea mai simpatică bloggeriță și cea mai sinceră influenceriță = tu. ❤️ Antreprenoarea mea preferată.

    • Vaaaai, uite de asta nici nu știi câte lucruri de support women and help others am învățat de la tine. Love you!

    • Loredana P

      Citeam,citeam si nu imi doream sa se mai termine.trageam cu ochiul si vedeam ca mai este in jos,yes!
      Multumim Miruna ca esti tu!prietenia si lipsa de rautate pe grup exista pt ca tu esti un exemplu in acest sens.

  2. Corina Gheorghiu

    Ce dragut!!!!! Foarte mumos articolu’ asta :*

    Rupem turta sambata!!!

  3. Lumi

    Ce frumoooos ai scris!
    Efectiv mi-au dat lacrimile, imi amintesc perfect dimineata aia de duminica, eram in city break in Bergamo, cand imi anuntam sotul cu muuult entuziasm ce urmeaza sa fac. Doar ca m-am pierdut pe drum, cu un tata bolnav grav, un copil nascut intre timp…
    Si desi stiu ca as putea sa fiu mai implicata, desi stiu ca nu “profit” nici 10% de comunitatea asta, e bine pentru mine doar sa știu ca sunt acolo. Ca pot oricând sa scriu, și sigur cineva o sa îmi răspundă!
    Cea mai buna idee ever e a ta! ❤️

  4. Raluca Loteanu

    Tare frumos ai scris! Multi ani inainte pentru Sisterhood, cu si mai multe momente pline de emotie!

  5. Tot uit sa iti scriu: BRAVO pentru tot ce ai realizat cu Surioritatea ta. Ma bucur ca ai lansat proiectul, chiar si fara sa fie perfect. Nu conteaza perfectiunea, asta le zic mereu clientilor mei, care obsedeaza pentru fiecare culoare si font. Pana terminam de bibilit, lansezi cat de repede poti, urci continut si, pana termini de machiat situl, deja ai trafic si vanzari.

    Sa infloreasca Sisterhood-ul ani multi de acum si sa-ti aduca bucurii 🙂

  6. Bravo, bravo, bravo. Va doresc încă multi ani pe lângă acest prim an încheiat.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 157 queries in 0.240 s