Ceea cea a fost astăzi vreau să se transforme-n ieri, chiar dacă încă nu e mâine.

Astăzi a fost o zi mai întâi voioasă, apoi raţională şi chiar optimistă. Apoi a redevenit raţională şi dumneavoastră ştiţi că eu cu astea nu mă-mpac. Şi când raţionalul dădea semne de a-mi arăta un capăt de tunel şi-o luminiţă, când îmi spuneam că iată, e bine să te maturizezi, ziua se termină tristă.

Ieri a fost o zi singură. Una, a cărei însemnătate nici nu vreau să o cunosc. Încă. Bătaia vântului de la răscrucea în care mă aflu în această viaţă mi-e teamă că nu poartă mănuşi. Mă simt ca o mamă care şi-a abandonat pruncul cu luciditatea de a şti că nu mai poate avea grijă de el. O vreme.

Mâine va fi mai bine. Doar că am de aşteptat. Ca pasiunea să-şi găsească un loc în lumea raţiunii mele şi singurătatea să se scurgă printre picăţele.

Apropo, când vine mâine?

Continuare

Ultima oară când mi-a citit blogul, probabil a fost atunci când l-am rugat eu să-mi spună cum se afişează în browserul lui. Am convingerea că n-a trecut de titlu. Al blogului. L-am rugat să nu citească niciodată ce scriu eu aici, fiindcă nu aş vrea să mă perceapă vreodată ca pe o carte deschisă. El ştie oricum bine să citească. Pe mine, aş vrea doar să mă simtă. Atunci când eu tac şi el închide ochii.

Continuare

Ştiţi cum există unele locuri care-ţi amintesc de anumiţi oameni, chiar dacă nu ai păşit niciodată împreună cu ei pe acolo? Aşa mie, pădurile Braşovului şi recele neaşteptat din aerul de mai. La fel ca finalul de demult al poveştii noastre de copii îndrăgostiţi. Cu toate că mirarea nu a fost chiar atât de mare, căci venisem oarecum pregătită. Nu pentru vremea rece neapărat, chiar dacă nu mi-am dus altceva decât UGGsii cu mine. Tocurile încă le păstrez pentru alte ocazii. Şi a nins.

Continuare

Fiindcă aveţi defecte şi timp. În aceeaşi relaţie şi într-un singur weekend. Defecte am şi eu, însă timpul îmi lipseşte ca să le văd.

Fiindcă măsuraţi distanţele-n minute şi drumurile în maşină. Sau taxi, după ce planuri de bere există. Eu respir între aeroporturi, cimitirele cenuşii din care renasc şi în care mă întorc de fiecare dată. E mai uşor să pleci decât să vii. Însă a schimba perspectiva e treabă de mare angajament.

Fiindcă vă împărţiţi cola, ţigările şi internetul mobil. M-aş apuca şi eu de băut. Nu Cola.

Fiindcă aveţi cadouri făcute nu de decor, ci de folos. Fiindcă ştiţi ce culoare, ce măsură şi cât poartă la mână. Eu aş putea cel mult bănui, inclusiv în ceea ce mă priveşte. Fiindcă nu m-a întrebat nimeni ca să verific. Mama mă cunoaşte prea bine, iar mie nu-mi place să fac cumpărături. Poate de asta.

Fiindcă vă puteţi certa, iubi şi certa din nou în aceeaşi seară. Fiindcă nu contează ce vă scrie în buletin, ci ce vi se citeşte-n privire. Eu n-am de nici unele. Doar oglinzi, pe care le evit de la o vreme. Aceste minciuni pe care nu mi le pot spune şi mie.

Că-s veselă, voioasă şi devreme-acasă.

—————————————

Îl citesc din nou zilele acestea pe dl dr. prof. Dumitru Constantin Dulcan “În căutarea sensului pierdut“. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi inspiraţie în continuare! Iar mie, nu ochi pentru a-l citi, ci inimă pentru a-l înţelege. Fără să ştiu spune de ce, cred că e prima (auto)biografie care are răbdare cu mine.

—————————————

S-a terminat vacanţa. Iar eu mă simt ca un muncitor obosit, întors acasă la o nevastă cicălitoare. Nu cred că mai îmi place viaţa mea. Decât în vacanţe 🙂 Pentru toate celelalte zile, s-a inventat divorţul.

De un bărbat nemuritor. De unul adevărat, fiindcă fantasmele oricât de frumoase nu-ţi ţin seara de cald. Şi afară încă e iarnă.

Nici sufletul meu nu s-a curăţat. Adesea am simţit o empatie ciudată cu stările schimbătoare ale naturii. O primăvară cu boboci şi rândunici la geam ar contrasta puternic. M-ar obosi prea multă lumină. Măcar aşa nu trebuie să mă prefac voioasă şi am motive uşor de invocat atunci când mi se adresează întrebări incomode. Ce faci e una dintre ele.

Şi da, astăzi m-aş îndrăgosti. Mi-e dor de ceea ce devin când încep să simt din nou. Astăzi ar fi trebuit să fie primăvară. Dar eu încă nu sunt pregătită s-o primesc. Dac-o vedeţi pe undeva, spuneţi-i să mai aştepte puţin. Şi să nu-i fie cu supărare.

O să-i deschid uşa într-o zi. Deocamdată mai am praful de şters. Fiindcă pe orice musafir de seamă se cuvine să-l primeşti în lumină. În curând…

Până de curând, când ultima ediţie de ELLE Mariaj m-a “obligat” la un exerciţiu de imaginaţie: burlăciţele redacţiei ne-am povestit nunta aşa cum o vedem şi o vrem noi. Fără limită de buget. Interesant ar fi fost cum îl vedem pe mire, fără limită de buget, cu siguranţă. :p

Dintre colegele mele, ştiu sigur că am fost ultima care a predat textul. Niciodată nu m-am închipuit mireasă în sensul clasic al unei nunţi, dar dintotdeauna mi l-am închipuit pe el. Cu papion. Şi pe viaţa noastră împreună.

N-am detalii care să includă şemineu de nu-ştiu-care sau flori de-o anumită culoare la geam. N-am nici număr de copii în target sau nume pentru ei. Doar îi aştept cu drag când o să fie vremea. Pînă atunci, visez doar la un Dormitor. În care să dormim şi să facem amor. Şi-atât. Să ne descălţăm la intrare şi să n-avem decât un pat şi două noptiere. Un spaţiu al nostru şi numai al nostru. Unde nici praful să nu se pună şi unde doar ciripitul păsărelelor de dimineaţă să pătrundă. Unde gândurile să rămână afară, prinse ca guma pe talpa papucilor la uşă. Să ducem cu noi doar simţirea, mirosul pastei de dinţi şi al cărţilor bune. Să auzim plapuma cum se întinde pe cearşaf şi lumina cum stă să se aprindă-n lămpi. Să ne cunoaştem visele după respiraţie şi să ne desfacem braţele pentru a încununa apropierea. Un singur gând este permis: acela că şi mâine vom fi tot acolo. Împreună.

Şi ce credeţi, cu un astfel de Dormitor şi Împreună, mai trebuie să-mi bat capul cu restul?

– pentru un mâine mai frumos…

Kenny G – Forever in love

p.s. Aglomeraţia dintr-un dormitor obişnuit ajunge să fie adoptată în viaţa noastră. De cuplu. La fel şi dezordinea din dulap. De asta zic, ţineţi-vă (dormitorul) cât mai departe de toate astea. Şi mai ales de televizoare. Mai bine, scrieţi-vă propriul film. E mult mai frumos când te implici. 😉