De ce sunteţi mai norocoşi ca mine

Fiindcă aveţi defecte şi timp. În aceeaşi relaţie şi într-un singur weekend. Defecte am şi eu, însă timpul îmi lipseşte ca să le văd.

Fiindcă măsuraţi distanţele-n minute şi drumurile în maşină. Sau taxi, după ce planuri de bere există. Eu respir între aeroporturi, cimitirele cenuşii din care renasc şi în care mă întorc de fiecare dată. E mai uşor să pleci decât să vii. Însă a schimba perspectiva e treabă de mare angajament.

Fiindcă vă împărţiţi cola, ţigările şi internetul mobil. M-aş apuca şi eu de băut. Nu Cola.

Fiindcă aveţi cadouri făcute nu de decor, ci de folos. Fiindcă ştiţi ce culoare, ce măsură şi cât poartă la mână. Eu aş putea cel mult bănui, inclusiv în ceea ce mă priveşte. Fiindcă nu m-a întrebat nimeni ca să verific. Mama mă cunoaşte prea bine, iar mie nu-mi place să fac cumpărături. Poate de asta.

Fiindcă vă puteţi certa, iubi şi certa din nou în aceeaşi seară. Fiindcă nu contează ce vă scrie în buletin, ci ce vi se citeşte-n privire. Eu n-am de nici unele. Doar oglinzi, pe care le evit de la o vreme. Aceste minciuni pe care nu mi le pot spune şi mie.

Că-s veselă, voioasă şi devreme-acasă.

—————————————

Îl citesc din nou zilele acestea pe dl dr. prof. Dumitru Constantin Dulcan “În căutarea sensului pierdut“. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi inspiraţie în continuare! Iar mie, nu ochi pentru a-l citi, ci inimă pentru a-l înţelege. Fără să ştiu spune de ce, cred că e prima (auto)biografie care are răbdare cu mine.

—————————————

S-a terminat vacanţa. Iar eu mă simt ca un muncitor obosit, întors acasă la o nevastă cicălitoare. Nu cred că mai îmi place viaţa mea. Decât în vacanţe 🙂 Pentru toate celelalte zile, s-a inventat divorţul.

Articolul anterior

Între lumi

Articolul următor

Întâiul 1 mai la mare

20 Comentarii

  1. Vezi sa nu te trezesti inconjurata de vreo 12 pisici, fara nepoti, dar cu mult talent la goblen. :))

  2. JeJe

    Se zice ca norocul si-l face omul cu mana lui. Pentru ca sunt neindemanatic si stangaci cred ca norocul alege doar ”meseriasii”. Care-or fi aceia? Ma uit numa’ putin in dreapta si deja imi dau seama…nu cred ca am multe sanse la loterie.

  3. Valeriu

    Norocul e o vorba goala pentru oameni leneși. Norocul ți-l faci singură după plac, la comandă și după necesități. Dacă te evită sigur nu ai greșit pe undeva. 🙂

  4. Homer Simpson “Fiule, in viata, tot ceea ce este de valoare se obtine prin munca, muuulta munca ! Acuma da-te la o parte, sa vad numerele de la extragerea Loto!”

  5. Mai vin si perioade de genul asta, cand ti se pare ca toate merg intr-o directie foarte diferita de ceea care ar trebui sa fie, dar toate se linistesc la un moment dat si o iau pe drumul care trebuie. Toate cele bune, mult noroc si salutare !

  6. Gerhald, nu-mi plac pisicile. Asta înseamnă că am scăpat?

    Iulian, aproape se termină… 🙁

    Jeje, nu sta doar să te uiţi. Ştii vorba aia, Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă-n traistă!

    Valeriu, pe mine norocul nu mă evită. Sunt foarte norocoasă de fel. Dacă e vreo alba-neagra, eu precis câştig. La tenis, de exemplu, mereu eu îmi alegeam terenul sau serviciul. Dar ştii cum se zice, cine are noroc la cărţi, n-are noroc în dragoste. La asta mă refeream. Sau şi norocul ăsta ţi-l poţi “face”?

    capca1, :))) îmi aminteşti de bancul ăla cu Bulă şi D-zeu. Şi tot un bilet de loto.

  7. Gigione

    Hey! Ridica privirea din pamant! Vrei sa-l superi pe Sefu’? Io bag de seama ca matalutza esti putin cam abatuta inca de pe vremea cand iti lipsea apa calda…
    Sunt absolut convins ca ce-i al tau e pus deoparte. Desigur, exista un timp si va exista si un loc pentru tot ce are sa vina. N-ar fi plictisitor daca totul ar veni de la inceput, fara nici o sudoare, fara nici o emotie, fara compromisuri, fara dorinte ? Daca toate ar fi pur si simplu la locul lor, n-ai mai observa nimic.
    Hai, recomand, fi egoista. Ia 200 de vodka cu suc de portocale si lasa melodia asta sa-ti curga prin vene. E un bun panaceu la momente din astea. E dreptul tau sa te odihnesti :). Chiar si dupa o vacanta. Si bineinteles, nu te descuraja, doar ce-i al tau e pus deoparte. Are Big Boss grija, doar are de noi toti, nu ?

    http://www.youtube.com/watch?v=e9Kcg_8gK30

    Cheers !

  8. Foaaaarte cheers! 🙂

  9. Valeriu

    Să întâlnești pe cineva potrivit poate fi cu noroc, dar nu e musai dragoste. De la noroc la dragoste e cale lungă.
    Adevăratul noroc în dragoste se vede după o viață petrecută alaturi de o persoană potrivită. Norocul ăsta se clădește impreună și se hrănește și creste cu respect reciproc, înțelegere și comunicare perfectă. Lucruri ce necesită muncă, nu noroc ieftin și chior. Asta înțeleg eu prin noroc în dragoste, iar ăsta e de făcut nu de primit.
    Dar stai chill că îți găsești tu persoana potrivită alături de care să poți spune că ai noroc în dragoste, iar asta nu ține de noroc ci doar de atenție. :))

  10. Jeje

    Nu am mai jucat nicioadata numere la Loto insa saptamana trecuta am pus o varianta. Sa vad cum e. Am stat dupa vreo 3 persoane, suspicios, sa vad cum se face. Nu era mare treaba dar nu am mai facut-o. In dreapta mea erau 2 persoane de peste 50 de ani care discutau cum ca luna trecuta castigase la Joker o suma si ca e a doua oara in anul asta. Concluzia mi-a fost ca norocul se ”stapaneste” in timp, deci nu am varsta optima iar atunci cand da peste tine nu te scapa usor. Asa ca, nefiind un fan al jocurilor de noroc oricare ar fi ele, nu voi afla vreodata cum e sa dea peste mine.

  11. Valeriu, eu nu cred că norocul în dragoste se poate munci. Se poate doar dezvolta sau omorî din faşă, asta e în funcţie de circumstanţe şi inspiraţie.

    Jeje, nu-ţi mai spune asta. Dacă tu nu crezi în norocul tău, cum să vină el la tine? Tu te-ai duce undeva unde ştii că nu eşti primit? 🙂

  12. JeJe

    Sa nu ma intelegi gresit, ma soccotesc cu destul noroc si asta fara a face lucruri deosebite pentru al dobandi. Daca ma intrebi strict ce parere am eu despre noroc atunci iti raspund la fel de sec, ca si intrebarea. Norocul e ca un dar, te nasti cu el sau fara el insa in preajma celui/cei/celor norocosi ti se poate schimba si tie sansa. Fiind fiinte sociabile si invatand ca putem exista doar impartind cele ale noastre celor alor lor, rezulta ca si norocul se imparte. Uite, socotesc norocoasa o persoana lipsita de el pe acel/aceea ce reuseste sa-l cunoasca pe cel cu care urmeaza sa imaprta timpul! Asta da noroc:)

  13. Bun finalul. Aşa ziceam şi eu. 🙂

  14. Liora

    Nu-mi place ca ai starea asta, Copila. Cred ca o ai fie pentru ca gandesti prea mult fie pentru ca esti nerabdatoare.
    As putea vorbi mult pe tema asta, am experienta sfatuitorului :). Poate vreodata vom putea bea o cafea impreuna vorbind despre dragoste si relatii 🙂
    Pana atunci, iti zic sa lasi lucrurile sa vina spre tine si sa fii pregatita sa le primesti fara frica.Ca toate vin la timpul lor si au o anume evolutie. Tu bucura-te de sanatate, lasa-ti inima deschisa, observa si simte.
    Fiecare experienta are un sens, te pregateste pentru ceva, te cizeleaza. Si fara experientele negative nu te vei putea bucura de cele bune, nu le vei recunoaste.

    Mai, ma simt ca o baba din aia care da sfaturi necerute, iertare! :))

    Si ca sa inchei optimist, iti dau un citat cules de nu mai stiu de unde: ´´va veni o vreme cand o sa-nveti ca multor idealuri departarea le da pret´´

  15. Liora, nici nu îţi imaginezi ce mult mă bucur că ai făcut vreodată click pe blogul meu! Mie îmi plac cafeaua neagră şi sfaturile din suflet.
    Mulţumesc

  16. Liora

    Copila, multumesc si eu la randul meu! Nici tu nu-ti imaginezi cate fraze si idei deosebite gasite in casuta ta virtuala, am trecut eu in agenda mea(pe hartie) la rubrica ´´despre suflet´´ !

    PS-Ok, neagra sa fie. Te astept in FfM. 🙂

  17. yneedtrust

    hello..
    ai cautat cartea pe care ti-am recomandat-o intr-un alt post?

  18. Nu am ajuns în librărie, dar l-am găsit pe net. Ai avut dreptate. Îmi place.

  19. yneedtrust

    ma bucur.
    daca o gasesti in format electronic anunta-ma pls si pe mine.
    multumesc blonda:-)

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 153 queries in 0.461 s