Că nu ştiţi niciodată cât de rău gafaţi. Şi rar se mai drege busuiocul. Cu demnitate. Iar oamenii iartă, însă nu uită. Nici măcar copiii.
Cât număram ani câţi degetele de la membrele superioare, nu se punea problema de întrebări stânjenitoare şi presupuneri marcante. Ulterior, situaţia a început să se schimbe în viaţa unei fetiţe. Şi chiar dacă în adâncul sufletului meu -în slabă proporţionalitate cu buletinul- încă mă lupt cu pubertatea, au fost momente când m-a enervat faptul că au mai observat şi alţii chestia asta. Şi nu mă refer la coşuri pe figură, că bubele au înregistrat incidenţă preponderent pe creier, mai rar la suprafaţă.
Întâi, să mă explic. Am 22 de ani, 6 luni şi 4 zile (mulţi înainte, mulţumesc), prefer jeanşii, tricourile şi adidaşii. Mai încerc să fentez cu ceva tocuri, dar faţa nu m-ajută şi rar îmi iese. Repet am 22 de ani, merg pe 23.
În vara anului întâi (spre doi) de facultate, eram cu mama, ne întâlnim cu o tanti doctor (!) care începe a se minuna ce fată mare m-am făcut. Cu prinsul de fălcuţe şi nervi incluşi, tot tacâmul. Când dintr-un exces de politeţe se gândeşte să facă şi niscaiva conversaţie, mă întreabă în ce clasă sunt. (şi eu ziceam mereu că e mai complicat cu ăia micii, la care se cer scălâmbăieli, maimuţăreli şi variate interjecţii pentru o comunicare complexă). Notă explicativă: chiar dacă nu eram blondă pe atunci, eram convinsă că femeia glumeşte. Cum, frate, să mă întrebe în ce clasă sunt, mai eram şi cu fii-su la liceu. Şi ca să mă dau glumeaţă şi pe poziţie de primire glume cu copii, mă risc şi servesc: Păi, trec într-a cincia. Femeia mă crede. Faza se blochează tehnic. Mama -verde, albastră, violet, cu reluări din gama coloristică. Haha? Face, lasă va fi bine, o să te obişnuieşti repede cu trecerea de la învăţătoare la… gizăz craist! (că tot n-am mai zis asta demult). Tanti, eşti varză. Şi fără simţul umorului. Iar eu, fără faţă de douăjde ani.
Vara anului trecut, într-o capitală europeană, părinţii şi cu mine vrem să ne dăm cu busul ăla turistic. Necesităm bilete, ca tot românul fără potenţial infracţional. Eu fiind cea mai poliglotă din familie, ca să zic, că la vorbăreaţă nu întrec pe nimeni. Din familie (Nu solicitaţi detalii! :p)- îi cer la tanti 3 bilete. Care tanti mă întreabă cu un zâmbet tâmp un fel de “da’ tu câţi ani ai, puiule” pe limba dânsei, evident. (fac referirea cu respect, am toate motivele, o să vedeţi). Eu fiind mai blondă ca un pui la vremea aia, am divina inspiraţie să-mi declar o vârstă minoră de bun simţ şi zic: cinşpe. Tot pe limba dânsei. Şi primesc …. !!! bilet cu reducere pentru copii!!! (acordat până la 14 ani, după regulă). Şi ca să nu pară tanti chiar o tâmpită (că-i port respect pentru gafa convenabilă) vă mai spun despre mine: aveam la purtător un maieuţ, pantaloni scurţi, flip-flopşi, rucsac pe spate şi o şapcă pe scăfârlie. Nu întocmai unei domniţe de douăjde ani.
Şi de atunci, întâmplările ca asta se ţin lanţ. E un fenomen cascadă, care- o dată declanşat- e de nestăvilit. Azi m-a întrebat o altă tanti dacă sunt la şcoală. Şi nu eram în flip-flopşi, promit.
Aceeasi EU
‘Neatza Miruna,
pai, oare cum e mai bine: sa ti se spuna ca esti inca un copil / arati ca un copil sau – (acum vine partea frumoasa la ceea ce mi se intampla mie)!!! – ca esti femeie casatorita si cu niscaiva 1-2 copii p-acasa? :)) Eu cu genu’ asta de probleme ma confrunt, desi, subliniez am honnorabila varsta de 21 de ani in curand! Marti. 🙂 ( nu e vina mea ca am 1.77, de-s inalta cat (aprox.) o girafa! :))
Mi-a placut postul. Pe undeva a starnit si (hohote de) ras. Poate modul cum l-ai relatat m-a facut sa zambesc si, fleosc, sa-mi amintesc ceea ce eu patesc!
Weekend placut in continuare sau ce a mai ramas din el!
🙂
B-Blog
Nu numai fata te intinereste. Ai uitat sa ne spui ce inaltime ai, in caz ca nu te superi. 🙂 Am vreo 3 colege, clasa a 12-a, 19 ani au 1.50 m . Nu le-as da varsta pe care o au…
nina
Foarte dragut postul, mi-am amintit de intamplarile mele de genul asta. Tu nu te mai plange, ca o sa vina (poate nuuuuu) o vreme cand or sa-ti lipseasca remarcile astea.
Eu am 36 de ani, si toata viata ( chiar si acum) lumea (binevoitoare) zice am douazeci si ceva, dar, pe vremea cand aveam fo 31, la o intersectie a venit la mine un cersetor si a zis ” Domnita daca-ti spun cati ani ai, imi dai un ban? si fara sa astepte sa-i raspund imi spune ” ai cam 30 de ani” . Ah ce ciuda mi-a fost, dar i-am dat banul si m-am gandit ” Asta o fi un medium ceva” 😀
naty
M ai facut sa calatoresc in timp si sa mi amintesc de vremea cand aveam nici mai mult , nici mai putin de 14 ani. Era primul meu an in CJ ( eu fiind din Campia Turzii) si locuiam in camin. Imi doream sa ma intrebe cineva cati ani am si daca sunt studenta, ca sa pot afisa, cu nonsalanta, vreo 20 de ani si statutul de studenta! Acum, ca am 27, ma enerveaza la culme cand orice vanzatoare,taximetrist sau politai care mi se adreseaza cam asa: CE VREI?…UNDE MERGI?! si DA MI ACTELE SI NU L SUNA PE TATA!!!! …i can t stand that!!!
Si o fac cu mana lor, pt ca 20 de secunde mai tarziu sunt ca un pitbull care si a apucat prada de jugulara :D! Fiecare varsta cu farmecul ei, noroc cu make-up-ul :P!
Anul trecut in Franta mi au cerut pasaportul la intrarea in cazino :D!
P.S.Should i wish to be 14???
La 14 ani eram bruneta, acum sunt B-L-O-N-D-A!!!:P
Nepotu'
Ei bine… la mine se intampla total invers. De mic fiind mai dezvoltat(in lungime nu in latime :)) ) eram intrebat la ce liceu sunt, cand defapt eram in cls. 6-7 a. Iar acum la 1.87 si cls 11-a sunt intrebat destul de des “da in ce an esti la facultate… ai terminat?”
gheghe
si ne e dor de tine
copila blondă
aceeaşi tu, o supercombinaţie între noi două ar merge brici. şi o medie aritmetică între centimetri din femur :p
B-Blog, mă gândeam să nu mă umilesc de tot! :p am 1,64 😀 (se putea şi mai rău)
nina :)))) congrats, la tine e visul oricărei femei, să i se dea 20 când are 30. sper să iau exemplu
🙂 p.s. mulţi înainte!
naty, hehe şi blondul nu ajută, ştim cu toţii :)) (mi-ai amintit de o fază asemănătoare cu un amic de-al meu, apostrofat de o femeie de serviciu, copile, nu-ţi laşi maşina aici, iar el i-a răspuns: Nu “copile”, ci “domnu’ doctor!”!!! hehe a rămas aia mută)
Nepotu’ , lasă, la băieţi e un avantaj, poate în clasa a 6-a nu îl percepi astfel, dar mai târziu (deja) cred că îţi dai seama ce vreau să zic. Bărbatului no tre’ să-i scuipi seminţe-n cap!
gheghe, mi-ai înveselit dimineaţa! :*
esk
Atunci eu nu ma mai plang ca la 23 de ani ma intreaba lumea daca-s majora :)) Vad ca se poate si mai rau :))
sorin
Hai ma Miruna, nu te mai suapara. Si eu am speriat multi oameni cand au aflat ca am 25 de ani. Ce sa-i faci? Uneori varsta asta socheaza pe toata lumea
Ada
Buna,
Te citesc de ceva timp, dar nu te-am comentat.
Nu te plange ca ti se dau mai putini ani! Eu am 26 si sunt tare multumita atunci cand mi se dau 19-20. Dupa care spun ce varsta am si… sunt intrebata daca sunt maritata si daca nu, cand am de gand. :))
Ani in plus iti poate adauga statura, machiajul, kg in plus sau parul vopsit negru, depinde…
E mai bine asa, decat sa ti se dea mai mult!
brontozaurel
😀 si mie mi se intampla des – sochez mereu lumea cand le spun ca am 24 de ani, nu mai sunt copil cum isi imaginau 😛 la capitolul vestimentatie sunt “cameleonica” 😛 e in functie de starea de spirit si bineinteles de vreme (desi uneori mai gafez ca anul trecut cand am sosit de Craciun in Brasov imbracata ca si cum ar fi fost inceput de septembrie in Bucuresti… in conditiile in care erau -20 grade)
mi se intampla sa fiu intrebata in ce clasa sunt, sau daca sunt majora cand platesc cu cardul. cand am fost sa ma interesez de inscrierea la a doua facultate au presupus ca sunt intr-a 12a. in vara cand am ajuns in spital cu mana rupta s-au gasit si care sa ma intrebe daca am implinit 16 ani.
nu pot spune ca nu-mi place uneori (de fapt de cele mai multe ori nu-mi displace, e doar putin… ciudat). si dupa cum reiese si din povestirea cu biletele, exista si avantaje 😉 in primul rand, oameni despre care care toata lumea spune ca sunt morocanosi sunt dulci precum mierea cu mine (adresarea aia cu “puiule” 😛 )
btw, si eu m-am oprit tot la 1.64 si imi vine uneori sa-mi smulg parul din cap de nervi (desi trasul de par nu m-a lungit vreodata). motiv pentru care imi ador sandalele cu tocuri de 12-15 cm 😀
alphadog
Dar imaginează-ţi, bărbat fiind, să fii căsătorit cu cineva care pare mai tînără cu 10 ani decît este!!!!!
Eu: “Ea este soţia mea…!”
Ei: “Poftim, dar…cum…cîţi aaan…aha. Încîntată de cunoştinţă.”
:))
Ce pot să zic! Să rămîneţi neschimbate toate. Sau măcar să rămînă proporţia asta dintre aparenţă şi realitate nealterată.
😉
N-am nimic împotrivă.
Anca
Nu stiu daca te consoleaza cu ceva, eu ies cu copilul si o patesc mai rau. Nu pot fi mama copilului mi se spune (?!), asa tanara (28 din pacate) si cica nici nu semanam; cineva chiar mi-a spus ca asteapta sa vina la nunta mea (nu vreau sa descriu ce mi-a trecut prin cap atunci…). Iar altcineva ma intreaba in ce an sunt (cand eram la facultate, da, ma intrebau in ce clasa, acu’ am mai avansat, tot e bine).
So, should I enjoy being that young? hehe
funny stuff
Mie mi sa dat ca am 28 cand aveam 21 deci is inbvers
Nici eu nu ma imbrac prea “matur” adic rap etc ca un copchil de cls a 12 desi merg pe 25 da nu imi pasa 🙂 ce crede lumea multi oricum is prea prosti sa vada dincolo de aparente …
copila blondă
esk, aproape da :p
sorin, pe mine mă distrează. iar pe mulţi îi înduioşează. Un nene mi-a zis mai demult: că-s şi frumoasă şi-mbrăcată :)))))
Ada, ce nume frumos ai :p aşa se numeşte o foarte bună prietenă de-a mea, care e foarte departe acum. prea departe.
hehe :)) ştiu că mai poţi trişa cu anii afişaţi, dar eu părul îl păstrez blond deocamdată, machiajul e invers proporţional cu stângăcia, iar statura e iremediabilă. Noroc cu bucuria piticilor de 10-12 cm 😉 Şi vorba ta, e bine şi-aşa rău! :p
p.s. te mai aştept cu comentarii în direct :)))
brontozaurel, e foarte ciudat, mai multe comentarii care spun că păţesc la fel, decât care se plâng că arată peste vârsta adevărată. Sunt două explicaţii: ăstia ori nu recunosc ori nu comentează :p Iar restu’…confirmă că cin’ se-aseamănă se-adună :p
alphadog, la acest aspect nu m-am gândit niciodată, îţi spun sincer. Da’ când o fi mai încolo, când toţi prietenii tăi or merge cu cucoanele după ei, tu vei fi privilegiat 😉 şi foarte invidiat.
Anca, definitely yes.
funny, yo! :p
Ada
Pai poate vii la Erika diseara si ne vedem acolo.
PS: Si eu tot 1,64 😀
cipoc
asa`i cand est mica ce sa`i faci..
din toata descrierea despre tine ai uitat sa zici cat esti de inalta:D
Simona
Mi se intampla des si uneori mi se pare frustrant…
dar, in ultima vreme, de cand incerc sa pacalesc si eu cu tocuri si alte nebunii parca-parca ma mai lasa lumea in pace si nu ma mai pune sa arat buletinul cand imi iau tigari.
Doar cunostintele si parintii uita mereu ca nu mai am chiar pais’pe ani
ruckssa
Cunosc, cunosc…si eu am 1,64 si sunt blonda…si mai si conduc. Deci poti sa iti imaginezi restul:)) Oricum, m-am resemnat si chiar ma amuza 🙂
mama are un elefant albastru
=)) funny blonde… daca mergi in cluburile din buc sa ai grija sa ai la tine buletin/permis ceva
JD
Asta este un avantaj! Nu te grabi sa imbatranesti 😉
Leo
micuta de tinee:))
thea
Saptamana trecuta am fost la film cu sotul meu si cu inca o pereche, prieteni de-ai nostri; el, prietenul nostru, desi are 31 de ani arata de parca ar avea maxim 16; eram numai noi la casa de bilete; prietenul nostru cere 4 bilete si primeste 3 intregi si unul la jumatate :)- de notat ca povestea s-a petrecut in Olanda; nu stiu daca acasa s-ar fi intamplat acelasi lucru…
Saturnianul
Eu am dedus ca nu prea iti convine ca lumea te considera mai tinara decit esti. Si nu inteleg de ce. Gindeste-te ce minunat o sa te simti la 40 de ani si cu copil iar lumea sa te intrebe: tu dai bacalaureatul, nu? 😉
Cristian
Mie mi se pare un avantaj să arăți mai tânăr(ă). Când eram mai mic și mie mi se întâmpla la fel și nu mă supăram niciodată 🙂
copila blondă
Ada, din păcate nu am mai ajuns. Dar scuza este aproape la fel de nobilă. Am încercat să readuc altceva la viaţă. În ce masură am reuşit, rămâne de văzut…
(da’ precis or mai fi ocazii)
cipoc, am zis. într/un comentariu, n-ai fost atent! 1,64 :p
Simona, ai mei mereu zic “fetiţa noastră” şi lumea se aşteaptă să apară un plod. Atunci depăşesc aşteptările de vârstă. Nu îmi dau 5 anişori, ci vreo 12 :p
ruckssa, dar ce se întâmplă, domne?! toate blondele care gândesc au 1,64?!?! 😉
mamacuanimale, dada, să ştii că mă gândisem la asta de fiecare dată :ş
JD, no need to 😀
Leo, eu sunt mică, da’s voinică!
thea, un fel de varianta mascuilină a postului meu întâmplarea asta 🙂 heh, eu am păţit în Spania
Saturnianul, hmmm nu cred că am o problemă, mă distrează faza, la fel ca şi părul meu blond. Iar cu înălţimea nu am avut niciodată probleme. Dovada-atâtea perechi de adidaşi distruse.
Cristian, uneori e avantaj. De multe ori, însă, trebuie să dea alţii telefon ca să fiu luată în serios.
Simona
:)) da pana la urma se pare ca exista si avantaje in chestia asta!
cea mai tare chestie de care stiu vre-odata e cu o prietena care are 1,50 si a oprit-o politia pentru ca nu vedeau pe nimeni la volan! 😀
:-j
dar cred ca se merita avand in vedere gratuitatile pe care le poti obtine! 😛
copila blondă
da, păcat că nu îţi poţi alege :p
pebbles
Hmm… in minus am primit cel mai mult vreo 4 ani. Bine, eram foarte vesela dupa vreo 2 beri, o fi fost si asta un motiv.
In plus recordul a fost de 7 ani. Si maritata, cu copii. 😐
“Vinovatul” a fost un batranel cu mult chef de vorba, foarte contrariat de faptul ca prietenul meu ma saruta fara sa fim casatoriti.
;))
copila blondă
pebbles, omg omg! păcătoasă mică ce eşti! :p
Sabotor
Mai, eu cred ca lumea asta nu mai stie sa aprecieze varsta oamenilor. Adica mie, la 22 de ani am fost facut de 14.
Taina
Ei lasă, când vor mai trece anii o să areţi de 20 şi ceva. Să vezi atunci ciudă pe altele 😛 😛
Paulina
Hm..ti-am vazut si pozele de pe hi5, la fata esti chiar imbatranita. Nu ti-as fi dat mai putin de 30 de ani. Nu mi-o lua in nume de rau, dar esti frumoasa foc, asta da :*
mady
Iti citesc blogul (aproape din scoarta-n scoarta) de cateva zile(seri) si imi place tot ce spui. Dar postul asta nu am cum sa nu-l comentez…foarte tare. Si mie mi s-a intamplat in excursia-banchet de terminarea facultatii la Bran. Cand sa intram la castel nenea de la bilete, numarandu-ne zice: “copii intra gratis”. Colegii deja erau pe jos de ras, iar eu nu stiam ce sa fac sa intru in pamant de rusine sau sa ma bucur ca am intrat fara sa platesc.
Lucruri asamanatoare au fost muuulteee. Acum (am 23 de ani) sunt profa si gardienii din liceul in care predau mereu imi fac semn sa intru pe la elevi ca nu am voie pe usa profesorilor. Dupa ce ma recunosc isi cer scuze, saracii.
mady
*copiii – scuze, din graba a iesit asa