Zilele astea, sunt mai mult invidioasă decât mândră de a fi sibiancă, fiindcă am senzaţia că blogosfera s-a mutat la Sibiu, că toată lumea e în tabără acolo şi doar eu am rămas la şcoală, ca un copil pedepsit. Ba mai am şi vreo 2 examene săptămâna care vine.

Continuare

Astăzi a fost cu piraţi, domniţe, centru vechi al Bucureştiului şi mulţi bloggeri alergând bezmetici printre oameni. Ne-am jucat de-a piraţii vreo 2 ore pe ceas, că întârzierile se penalizau. A fost una dintre cele mai faine experienţe de când mi-a dus mama jucăriile în pod!
Urmează să se lanseze continuarea seriei Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi (personal sunt un fan al lui Depp şi cred că el însuşi e comoara din film, dar asta e subiectivitate blondă…), aşa că fetele de la Rogalski şi cei de la lifeafterwork.ro au găsit pretext să ne cheme afară la joacă. Să vedeţi cum a fost: 6 echipe, fiecare cu un căpitan, Bobby, Costin, Marius Matache (aka Make), Piticu, eu şi echipa filmetari (de unde nu cunosc pe nimeni). Cu mine au mers Pyuric, Alex Negrea, Adi Ciubotaru şi hoinaru.

Cum a fost. Cum ar zice Pyuric, mrrrrr! Foarte, dar foarte foaaaaaarte fain. La început, am primit cu toţii nişte sarcini de îndeplinit, ghicitori de dezlegat, indicii de descoperit, oameni de răpit, etc. Trebuia apelat şi la creativitate, nimic nu era bătut în cuie, ceea ce a fost şi mai provocator. La sfârşit, toţi ne-am distrat, iar noi am câştigat. Am găsit fântâna cu apă vie. Care era un butoi cu rom, pe care hoi l-a luat acasă. A fost mişto că în final a existat un podium, nu au fost toţi învingători, pe sistemul premiilor de consolare. Ca puncte, noi am strâns cele mai multe, dar nu cred că despre asta a fost vorba.

Facts:

• Echipa noastră se numea “Nebărbieriţii”. Inclusiv femeile, blonde şi brunete. La noi, nu facem discriminare!
• Piratul a zis că ne-a ginit din prima. Am fost echipa care a răspuns corect la cele mai multe întrebări şi singurii care nu au deschis biletul (pe care ni l-a dat el să-l ducem domniţei, cu specificaţia DE A NU NE UITA CE SCRIE).
• Una din probe era să convingem un taximetrist să ne spună o legendă horror. Al nostru ne-a spus o poveste adevărată pentru care ce credeţi că i-am dat? Doar “bună ziua”. Cu ce era povestea? (Trimiteţi copiii la culcare!) Cu un client care şi-a uitat la el în taxi o plasă cu un picior de om.
• I-am compus domniţei versuri şi am avut noroc la zaruri (şase-şase, eşti nebun?!), chiar dacă –ulterior am aflat că– erau măsluite. Dovadă că norocul copilei nu se împiedică de mânării!
• Altă probă era să găsim pe cineva cu un tatuaj în formă de sirenă sau ancoră şi să ne tragem în chip. Noi am mituit un prunc de pe stradă (un copilaş care păzea parcarea, ştiţi genul), i-am desenat o ancoră cu pixul şi ne-am pozat. La final, după ce i-am mulţumit, eu i-am mai zis “Ai grijă!”, prilej de înalt amuzament pentru coechipierii mei. Cică: ăla stă pe străzi, printre maşini toată ziua şi tu îi zici să aibă grijă! :)) Dar …era atât de mic!

Dacă aş fi manager de ceva, dacă aş avea mulţi prieteni şi bani, m-aş duce în fiecare weekend la aşa o treabă. Săptămâna viitoare mă duc la film. Mr Depp, pregăteşte-te, venim!

Mulţumesc organizatorilor, echipei şi sfântului Bulan. Şi…Aveţi grijă! 😉

Azi-noapte am dormit vreo 3 ceasuri, după ce am ieşit la o apă plată cinstită cu o parte dintre cei pe care i-am revăzut la conferinţe. Niciodată n-am vorbit aşa de mult cu chinezu, spre deliciul meu, că tare dor mi-era de graiul ăla pur clujenesc. Sau ce-o fi aia ce vorbeşte el, dar are-aşa o dulceaţă, care mie-mi tare place.

Nu cred că are rost să fac rezumate, ci analize. De fapt, nici asta nu prea are rost. Dar, dat fiind că tot sunt la mine acasă şi fizic şi virtual, permiteţi-mi să mă exprim. Nu-mi asum nici o incoerenţă, că nu-s eu de vină, ci restanţele la somn.

Poate nu e ceea ce vă doriţi să auziţi, dar nu mi s-a părut că sala a rezonat cu vorbitorii. De ce, habar nu am.

• Asta, până când a luat Bobby microfonul de coadă şi a început să spună câte ceva.
• Cu toate că săgeţile dintre Ciprian Stăvar şi zoso meritau urmărite, cel puţin de dragul hazului. De necaz, că de la prea mult bine nu cred că li se trage.
• A vorbit şi Marta Uşurelu, redactor-şef al revistei Biz. Pentru mine, prezentarea ei a fost foarte informativă, fiindcă eu sunt specializată pe glossy, nu pe business. La mine, dacă nu are sclipici, nu are farmec. Glumesc, desigur.
• Printre vorbitori s-a numărat şi Mihaela Nicola, care a zis că, dacă poţi să nu spui ceva răutăcios, e mai bine să nu o faci. Foarte bun sfatul, tocmai ce-l urmez. De aici încolo, numai de bine, mai ales despre mine: Miruna Siminel a fost senzaţională la SMS Sibiu! :)) Din nou, glumesc.
• Chinezu a lansat BlogalInitiative, o iniţiativă blogărească de viitor, profit şi idei. Sper să-i meargă, că tare părea să ştie ce vorbeşte.
• Ruxa a zis despre festivalul de teatru şi sprijinul bloggerilor sibieni în promovarea lui. Respectiv lipsa acestui sprijin. Aici nu comentez, că ieşim bine din senzaţionalul Siminel.
• Georgiana Gheorghe de la Danone a avut cea mai coerentă şi ca la carte prezentare. A venit cu lucruri concrete, o campanie recentă, a vorbit pe statistici. Cred că lumii i-a plăcut. Eu, după cum am zis, beau Tnuva. 🙂
• Şi piticu le-a zis bine, mi-a plăcut acest filmuleţ pe care ni l-a arătat. Nu ştiu voi, dar eu, dacă aş fi avut ceva talente vocale, precis aveam un loc în clipul ăla. Gotta shaa-aa-aare!!!
• Ella Marin a vorbit despre blogosfera sibiană, care era deja răsfirată prin alte locuri decât scaunele sălii de la Conti. E urât, dragilor, să plecaţi înainte de a vă susţine reprezentanta! Au rămas invitaţii din restul ţării, iar sibienii se împrăştiaseră. Şi nici măcar nu juca nici un meci de fotbal la TV. (Scuze, nu m-am putut abţine.)
• Ce-am făcut eu?

Am abandonat prezentarea la care muncisem o noapte înainte şi am spus o poveste: povestea mea. Fiindcă am simţit că nu mai e loc de versus-uri în sală, că o treabă împreunată şi o poveste ardelenească ar mai înmuia spiritele. Dacă a fost doar impresia mea, mi-o asum. Dacă a ajutat la ceva, idem. Despre cum m-am descurcat există 2 teorii: fie foarte bine, de am captivat sala, că au fost puţine reacţii pe #smssibiu, fie i-am adormit direct, de n-a mai scris nimeni, că sforăia.

Cert e că cel puţin un om din sala aceea m-a auzit (doamnă doctor, dacă citiţi asta, să ştiţi că despre dv e vorba!). Ştiţi ce mi-a spus? Că eu eram din alt film acolo, că la mine se vede că ce fac e din inimă. Şi că aveam dreptate să spun că mai mult decât să gândeşti, trebuie să simţi. Şi apoi să acţionezi în conformitate. Dânsa era pe de-o parte NLP coach şi pe multe altele, medic. Mi-a spus şi cum o cheamă şi câţi ani are şi mi-a mai spus multe, de parcă m-ar fi cunoscut de mult. Cel mai important, mi-a spus că înţelege.

Vreau să recitiţi un post mai vechi de-al meu. Astăzi, când eu vorbeam de alte beneficii aduse de blog, de unele care nu se cuantifică în unici, procente şi profit, au fost unii care-au râs. Se ştiu ei care. Cu sinceră părere de rău pentru ei, le mulţumesc. Dacă nimeni n-ar fi râs astăzi de inocenţa cu care-mi iubesc blogul, eu mi-aş fi pus nişte mari întrebări.

În concluzie, vă doresc să iubiţi şi dumneavoastră cuvântul ca mine (sau mai mult decât atât), ca să vedeţi cât e de minunat când te iubeşte şi el înapoi! Ceea ce se întâmplă fără doar şi poate…

LATER EDIT: Mi-a mai spus ceva, că tot ce trebuie să fac e să mă hotărăsc: CE femeie vreau să fiu? Mda.

E prima dată când vorbesc în public. De la banchetul clasei a 8a (tot în Sibiu), când s-a lăsat cu lacrimi. Acum, sper să nu se lase cu râsete, în virtutea legii compensaţiei. Tema ce mi-a fost propusă: blogger de provincie vs blogger de Bucureşti. Încă nu mi-e clar unde mă încadrez eu însămi, dar mai am nişte timp să mă gândesc.

Poate mă ajutaţi şi dumneavoastră: Eu “de-a lu’ cine” sunt? După ce m-auziţi vorbind, întrebarea va părea retorică. Fiindcă vorbesc la fel ca-n prima săptămână după ce m-am mutat la Bucureşti.

😀

Singura avere pe care o am e mintea şi libertatea mea. (Nu-mi judecaţi acordul dintre subiect şi predicat, că nu-s toate nominalele în propoziţie. Unele-s subînţelese, iar altele în limbi străine.) Cumva, cele două se implică reciproc şi se condiţionează permanent. Ce să faci cu libertatea dacă n-ai minte şi ce să faci cu mintea, dacă n-ai libertate. Cert e că prima ţi-e dată, a doua răscumpărată. Mai nou, toate cărţile pe care le-am citit vuiesc despre cum să-ţi împarţi timpul, că-ţi canalizezi energia şi să-ţi aduni profitul. Eu atât de bine mi-am împărţit timpul, mi-am împrăştiat energia şi am adunat profitul, încât conturile mi-s goale, visele în aşteptare şi titlurile în formare. M-am trezit în vacanţa asta ca un copil mic şi dezbrăcat de toate deadline-urile, obligaţiile şi stresurile. Şi tare bine a fost.

Primul meu 1 mai la mare. M-am dus în UGGs. Vremea rea, nici un răsărit romantic. Cluburile arhipline, te înghesuiai afară la coadă, ca să intri să te mai înghesui o tură înăuntru. De data asta pe bani. Sau cel puţin aşa am auzit. Că de intrat, am stat afară. La hotel plăpumioara, că acolo nu bătea vântul. În Mamaia, lumea abia îşi deschidea tarabele, nici vopseaua nu se uscase pe ele. Nu se uscase, fiindcă nu avea ce. Cine a zis că sezonul estival începe pe 1 mai şi eu l-am crezut îmi datorează o apă plată. În rest, numai de bine. Aş mai fi stat vreo 3 întâi maiuri la mare. Chiar dacă nu înţeleg de ce vă place. 😛

p.s. Şi nici aglomeraţie nu am prins. Veneam cu 130km/h pe autostradă şi-l auzeam pe unu’ la radio că se dădea de ceasul morţii, vai, ce greu se circulă. Încă o apă plată pentru toţi acei ani în care am auzit asta şi am crezut-o. De acum, nu mai cred nimic. Mai bine verific.

Foarte ciudată ţara aceasta în care mă aflu (UK).

• E primăvară, temperaturile depăşesc timid 10 grade Celsius, bate soarele şi vântul, iar gagicile au trecut deja la pantaloni scurţi şi pielea goală, la sandale şi bluză fără mâneci. Eu rămân fidelă gecuţei kaki şi niciodată nu plec fără eşarfă, chiar dacă stă mai mult în ghiozdan decât la gâtul meu. Dar vezi prunci umblând desculţi prin iarbă, de nu-ţi vine să crezi! Ai noştri ar fi fost a doua zi la medic la coadă, cu roşu-n gât şi febră 38.
• Nu există noţiunea de “trage curentul”. Toţi taximetriştii umblă cu ambele geamuri lăsate şi pe nimeni nu deranjează chestia asta. Decât pe mine. Se miră când îi rogi să ridice unul din geamuri. Ăsta cred că e semn de bătrâneţe, fiindcă îmi amintesc de vremurile când mergeam cu ai mei şi cu Dacia la mare şi nu pricepeam de ce nu am voie să deschid TOATE geamurile. Şi chiar, cum se zice “trage curentul” în engleză? Că în germană ştiu. Adică, există expresia?
• N-au iaurt în alimentară. Adică, nu din cel care îmi place mie. Fără grăsime şi fără fructe. Iar ceea ce mi se mai pare ciudat tot la capitolul alimente este că diferenţa între a mânca la restaurant (mă rog, nu vorbim de cele fiţoase) şi a-ţi cumpăra mâncarea de la supermarket nu e deloc mare. Ba chiar mi se pare că nu ieşi deloc mai ieftin. Poate mi se pare.
• Programul magazinelor. Alimentarele mari închid la 11 seara, iar non-stop-uri n-am văzut. Ieri, la 6 pm m-au alungat dintr-un H&M fără pic de regret. La 6 pm ?!?!? Apoi m-am uitat: majoritatea închide aşa repede. Mă întreb: dacă eşti un om cu treabă,serviciu şi program de birou (nu în vacanţă ca şi mine) n-ai nici o şansă să-ţi iei nici măcar o pereche de chiloţi.

A, şi iar m-a oprit cineva pe stradă să-mi ceară direcţii spre nu-ştiu-unde. Blondul promite, dar nu face prea multe. În cazul ăsta 😉