Ziua 1

Raportez din Constanţa şi declar început sezonul patriotismului pe acest blog, fiindcă o să vă spamez săptămâna asta cu lucruri pro-româneşti. Sunt în excursie în Dobrogea împreună cu o gaşcă de oameni care şi-a propus să arate lumii că speranţa încă n-a murit pentru spaţiul carpato-danubiano-pontic. Eventual zace îngropată printre ruine, dar asta facem noi acum: săpături. Pentru cei care nu cunosc proiectul: Se ia una bucată zonă de ţară românească, se adaugă o mână dintre cei mai talentaţi şi de soi bloggeri (colegii, fiţi atenţi, suntem lăudaţi!), se împart frăţeşte în câte Dustere încap şi se trimit la redescoperit. Se asezonează cu pălării de soare şi creme cu protecţie, aparate foto şi mult internet, apoi se consumă regulat, fără restricţii. Aici toţi suntem dependenţi. De telefoane, social media şi net.

Deci vizităm Dobrogea. Eu mi-am dorit să ajung în excursia asta, fiindcă una din opriri va fi în Deltă, unde mărturisesc: nu am fost niciodată. Abia aştept, nici de ţânţari nu-mi este frică!

Dacă vreţi să urmăriţi traseul live, vă sugerez hashtag-ul #dinromania. Dacă vreţi să urmăriţi deadline-urile de la birou, vă sugerez deconectarea de la twitter. Fiindcă noi o să punem poze de pe unde mergem, cu soare şi cer albastru, iarbă verde şi glume bune, de toată ciuda o să vă ia instantaneu. Aşa mi se întâmpla şi mie când mă uitam de-acasă.

Cât şi pe unde ne-am plimbat a fost drăguţ, cel mai mult mi-au plăcut Cheile Dobrogei şi faptul că am fost foarte dinamici. Peisajul se schimba foarte des, iar traseul nostru a fost prin câmp. Wild wild Dobrogea. Iar Duster-ul s-a comportat exemplar. Doar că după 10 minute de offroad şi distracţie, începi să îţi doreşti să fii şi tu la volan! Spor să aveţi orice aţi face şi de oriunde ne-aţi urmări 😉

Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia,Romtelecom, Paralela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român.

O invitaţie cu ladies pentru ladies. Doamnelor, puteţi veni însoţite 😉

În afară de meciurile din campionatele lu’ tata, niciodată n-am participat ca spectator de tenis la câmp deschis. De fapt, când eram mică, mi se părea plictisitor şi la TV să mă uit cum dau oamenii în minge, iar cel mai tare mă enerva faptul că mie nu prea-mi ieşea ca lor. Şi nici nu ţineam minte cum îi cheamă. Însă sunetul acela de minge de tenis lovită de rachetă într-o dreaptă zdravănă sau un rever ca la carte, sunetul ăla mă fascinează cumva şi astăzi. Cred că are tot o origine în nişte talente ne-mplinite de mama natură, dar cam dorite de mine uneori şi de tata pentru mine, în toate orile din rest. Ororile, mai bine zis. Vreau să spun că nu m-am făcut sportivă de carieră dintr-un motiv foarte bine întemeiat. Şi tata a-nţeles. 😛

În fine, mâine încep meciurile în Herăstrău, detalii găsiţi pe site-ul oficial. Ne vedem acolo?

p.s. Aduceţi-vă şi umbra de-acasă, că viitorul nu mai sună, ci arde…

Vă zic, sunt impresionată. Credeam că în Sibiu nu se mai pot întâmpla lucruri. Însă Tudor, Monica şi Rareş au dovedit fix contrariul. Au organizat sâmbătă (cer scuze că nu am scris mai repede, dar mergea ÎNGROZITOR de prost netul acasă, apoi mi-a arătat mama că routerul era scos din prinză 😀 ) un eveniment-concurs în genul “Amazing Race”. L-au botezat “Tag the flag” şi au strâns nişte oameni de prin online. (Astfel, m-am bucurat mult de tot să o cunosc pe Denisuca! E mult mai frumoasă şi mai dulce decât în poze. Mă tot uitam la ea -pare o copilă- şi nu puteam nicicum s-o asociez cu vreo “nevastă”, apăi cu una “de coşmar”! Chiar dacă Visurât era şi el prin preajmă…)

Eu am făcut echipă-blind cu Mugur. Sau cum s-o fi chemând aia, când îţi cunoşti jumătatea de echipă cu 10 minute înainte de concurs. N-am fost eu cel mai exemplar coechipier, fiindcă se pare că uitasem să citesc regulamentul înainte, mai era să şi leşin pe bicicletă (şi-am mâncat de dimineaţă, am martori!) şi, cu toate astea, nu mi-a tăcut gura. Nu ştiu pe Mugur, dar pe cameramanul care ne însoţea cu siguranţă l-am înnebunit, că omul era, în final, mai obosit decât noi. Şi, Florine, să ştii că n-am primit bonusul ăla de puncte…

În final, am câştigat experienţă şi ceva condiţie fizică. Vreme de vreo 2 ceasuri n-am stat locului. Am alergat, am căutat, am pedalat, ne-am dat cu maşina de raliu, am tras cu arcul (mă rog, eu m-am străduit… sper să se fi recuperat săgeţile de prin iarbă), am înotat, am obosit. Foarte faină mi s-a părut proba în care trebuia să găsim o cutie poştală, ca să expediem o vedere către adresa noastră de acasă. Asta e o superidee, fiindcă retrăieşti bucuria zilei respective, când îţi ajunge vederea. Bravo, copii! Nu ştiu la alţii cum a fost, dar noi nu avem ce vină băga. Ba da, ar fi faptul că n-am câştigat noi (premiul cel mare a fost câte un GPS pentru fiecare: Marius şi George). Până data viitoare, ne antrenăm şi mai întinerim!

Mugur m-a întrebat câţi ani am, de mereu îi povesteam de câte un loc pe lângă care treceam.. “pe vremea mea…”. Şi au fost multe, fiindcă ne-am învârtit prin centru şi oraşul vechi, ba chiar şi în curtea liceului meu. Nu, vremea mea sibiană nu e departe ca timp, ci ca formă. Şi fiindcă locurile de acum nu mai seamănă cu cele de atunci (realmente Sibiul e de nerecunoscut după 2007, iar eu în 2005 m-am dus la facultate), singurul reper e cel temporal. Sibiul meu de dinainte nu era nici aşa frumos şi nici aşa iubit. Fiindcă a trebuit să plec că să-mi doresc a mă întoarce. Din când în când, preţ de-o cafea şi-o noapte-n patul meu de-acasă. De fapt, acolo e Sibiul meu, acela pe care dintotdeauna l-am iubit.

————

Later edit: Parteneri: punctedeinteres.ro, www.TiparesteAcasa.ro, Music Pub Sibiu, Sibiu Media Center, Lucas Super Sandwich. Proiect susţinut de Primăria Municipiului Sibiu. Premii oferite de punctedeinteres.ro şi WayteQ.

Dacă v-am înnebunit ieri pe twitter cu #wow11 , îmi cer scuze, dar a fost un eveniment cu prea multe idei, ca să le ţin pentru mine. Rezumatul fidel îl găsiţi la Ruxa,  la blonde puteţi citi doar subiectivisme deloc jurnalistice. Mai degrabă bloggericeşti. Personal bloggericeşti.

Continuare

Continuare

Unul dintre cele mai faine evenimente-conferinţă la care am fost în ultima vreme. Cu siguranţă, un succes. Am simţit foarte natural totul, până şi replicile tăioase, care fac savoarea unei astfel de întâlniri.

Detalii foarte bine culese de la faţa locului puteţi citi la Monica. Celor interesaţi, celor cu aspiraţii antreprenoriale le sugerez să aibă răbdare să parcurgă textul. Eu nu sunt multi-tasking, cu atenţia distributivă sunt la pământ, deci am funcţionat exclusiv pe twitter. Fluxul de ciripituri e aici. Eu scriu impresii random.

Continuare