La Amsterdam. Săptămâna viitoare plec pentru 3 zile. Ştiu că ar trebui să scriu probabil despre câte griji îmi fac pentru ceea ce se întâmplă în ţară, despre presa manipulatoare şi mişcările politice sau cretinice, despre jandarmii prinşi la mijloc (mi-e sincer milă de oamenii ăia, care merg la serviciu). Adevărul e că nici măcar ştirile nu le urmăresc, ce ştiu e de pe twitter, în rest, noi să fim sănătoşi! Deşi, după cum stau lucrurile…nici sănătatea nu mai e o chestie de drept (aud că pruncii de până la 18 ani nu vor mai beneficia de asigurare de sănătate decât cu condiţii. Asta mi se pare strigător la cer!)
Categoria: o blonda in lume (Pagina 14 din 33)
Acum o lună şi ceva (parcă aşa era, nu, Anca?) toţi cei care au participat la Redescoperă România au primit un mail care anunţa megapetrecerea de final, undeva la Sâmbăta de Sus şi nici n-am mai citit detalii, fiindcă deja ştiam că nu voi mai fi în ţară.
Weekend-ul ăsta s-a întâmplat. Adunarea în Dustere, cele 5 minute celebre, albastrul tricourilor şi mulţi colegi la un loc. Of, câtă lume am văzut în fotografii! Câtă lume pe care mi-ar fi făcut atâta bucurie să revăd pe bune. Pe câtă lume mi-aş fi dorit să (re)cunosc! (Maka e probabil în topul listei)
Nu ştiu dacă au fost 24 de ore. M-am întors acasă mai repede decât ar fi visat mama şi mai scump decât prevedea bugetul. Fără urgenţe, doar pe nimereli fericite.
Am adus cu mine poze, poveşti şi un aer britanic luat cu împrumut, atâta cât să pară că ştiu cum se respiră. Cele câteva ore pe care le-am dormit în patul meu, visam şi parcă-mi dădeam seama că sunt acolo. Cuibărită cu spatele de tapiţeria canapelei şi învelită ca sarmaua în plapuma mea pufoasă. Pe care vreau s-o videz cu aspiratorul şi s-o duc cu mine. Fiindcă n-au văzut englezii asemenea plapumă ca asta a mea, care-a venit cu mine din Sibiu şi până-n Cluj, din Cluj până-n Bucureşti şi din Bucureşti până la orice capăt de lume. Ştiu, sunt absurdă. N-aş fi putut şi eu avea o cană preferată? Ar fi fost precis mai puţin voluminoasă.
Astăzi mi-am cumpărat o pereche nouă de bocanci. Nu vă speriaţi, sunt mov! Mama a zis că nu mă mai poate vedea cu adidaşii ĂIA, vară-mea la telefon mi-a zis, când a auzit că mi-am cumpărat papuci: “şi acum n-o să-i mai porţi pe adidaşii ĂIA maro, aşa-i?” Of, adidaşii ĂIA -vedetă, exact, n-o să-i mai port. Deşi ei au văzut aproape câtă Europă am văzut şi eu anul ăsta.
Dimineaţă la 6 iau avionul înapoi. Cu alte încălţări, pe care intenţionez să le port măcar tot atâta Europă. Şi-apoi m-am gândit, câtă nedreptate! Cât de uşor pot veni lucrurile cu noi, iar oamenii rămân acasă.
Ştiţi, pentru mine n-a fost un tur al Bucureştiului. Nu l-am văzut de sus, cum ar face un provincial ca mine, nici din interior, cum ar face un rezident vechi de 3 ani, şi nici din afară, cum ar face un Iuda pregătit de sărutarea finală.
L-am văzut pe Bucureşti în inima lui, aşa cum descoperi un om atunci când mergi la el acasă. Şi în timp ce ne plimbam pe străzile care mi-au găzduit de fiecare dată drumurile şi tot mai des înjurăturile din trafic, în timp ce vedeam pentru prima dată clădirile de pe Calea Victoriei, mă tot întrebam oare unde am fost eu în tot acest timp. Că Bucureştiul, am certitudinea, nu a fost dus nici măcar cu sorcova de ceva vreme încoace.
Prin parfumuri.
Ştiţi cum există diferite tipuri de inteligenţă, iar unii oameni se pricep la matematică, alţii la română, alţii la sport. Fiecare se exprimă pe limba lui, cum îi vine mai frumos şi mai uşor sufletului său. Pictorul se exprimă vizual, muzicianul sonor, iar parfumierul olfactiv. Eu mă exprim în cuvinte, care-mi sunt cel mai uşor de înţeles. Deşi adesea spun una şi se înţelege alta. Nici arta cuvîntului nu e atât de transparentă pe cât ne-am dori. Mintea e cea mai adevărată comoară a omului. Iar felul în care ea funcţionează e fantastic. Cum transmiţi un mesaj prin muzică mai pricep, e cumva mai aproape de limita mea artistico-primitivă. Dar cum să te exprimi în mirosuri!!! Dacă n-aş fi văzut, nu aş fi crezut.
Probabil, inventam Mioriţa.
Italienii, în schimb, găseau formula pentru prima apă de colonie! Se întâmpla la mânăstirea Santa Maria Novella, unde călugării dominicani aveau preocupări din acestea care îmbinau chimia cu alchimia şi construiau istoria farmaciei de astăzi. La anu’, compania sărbătoreşte 400 de ani de la prima apă de colonie.
