Cine te va ţine minte

-prin prisma blogului, dacă cineva…

Citeam la Buddha postul ăsta (long time ago) şi raportam totul la persoana mea şi blogul ăsta. Indiferent că e de bine ori de rău. Un exerciţiu de imaginaţie:

Ana-Maria şi mama ei. De ziua mamei, Anemari i-a dedicat un post foarte frumos, de care mama nu ştia -asta se spunea în text. Şi de care -chipurile- nici nu urma să ştie prea curând. M-a impresionat povestea şi am lăsat un comentariu:

care, după capul meu blond, însemna în glumă că e păcat ca mama ei să nu citească rândurile respective. Părinţii ştiu că îi iubim, dar orice confirmare îi bucură enorm. Şi, ce credeţi? Mă trezesc cu email de la Ana, că e puţin debusolată, dar are încredere în mine şi îmi dă numărul mamei de telefon. Şi mi-l chiar dă: zero-şapte-… Incredibil! Na, i-am răspuns că nu chiar intenţionam s-o sun pe femeie, dar dacă ea totuşi doreşte, nu e nici o problemă, o să mă ţin de cuvânt :p.

Ţrrrrr, ţrrrrrr, sună telefonul, răspunde doamna. Mă prezint, îi explic situaţia, înţelege într-un final, se bucură mult, ne întindem la poveşti de câte-n lună şi-n stele. Mă întreabă de unde sunt şi cum o cunosc pe Ana. Îi explic că NU o cunosc pe Ana, dar …aşa-şi-aşa. Inclusiv îmi povesteşte că soţul ei a terminat facultatea la Sibiu (parcă) şi, ce oraş frumos! A fost tare amabilă tot timpul. Mi-a povestit de fiica ei şi de prietenia dintre ele. M-aş bucura din suflet să fie aşa 🙂

Nu ştiu cât îşi vor aminti ele întâmplarea, cert e că mie mi-a produs un fel de mulţumire ciudată. Şi, ulterior, genul acesta sau acesta de comentarii îmi înseninează ziua. Uneori eforturi minime au ecouri maxime.

A, probabil mă va mai ţine minte tânărul de la semafor, care se chinuia să agaţe blonda din maşina lui superbengoasă şi căruia atâta i-am zis, că până dădea enşpe mii de euro pe bolidul supărat, mai bine îşi punea nişte dinţi în gură.

Mare e grădina ta, Doamne!

Articolul anterior

Webstock. Hop si eu!

Articolul următor

Feriti-va de bicicleta!

15 Comentarii

  1. Vei intalnii multi tineri destia in Buc bine is in toata tara da in Buc se aduna sefii prostilor …

    Cat despre tine m va tine minte eu nus genu care sa cred ca eu voi schimba lumea (si nici nu vreau sa fiu) asa ca mie indiferent cine ma va tine minte atat vreau Familia si tovarasii restu ma doare in cot ..

  2. Si mie mi s-a intamplat sa citesc anumite posturi, sau sa port o discutie cu cineva, iar ulterior sa imi faca ziua mai frumoasa. Oricum .. mai rar, in ziua de azi nu se mai uita nimeni la sentimente. Totul e pe bani si interese.

    “Te-au uitat in jurul tau, din curiozitate..
    Sa vezi cati din fostii colegi te mai tin minte frate.. ” – niste versuri care imi plac foarte mult.

  3. Prin ce zona erai si incotro te indreptai? 😛

  4. funny, prost sa fii, sa te mai si lauzi. io daca m-as misca cu asemenea dinti lipsa pe arcade, nu as deschide gura nici sa beau apa….

    Powerpuff, nu e chiar totu’ numa’ pe interes. Dar majoritatea e… de aceea OAMENII se disting din gloata.

    Ovidiu, asta se intampla mai demult. Eram in Militari, mergeam spre Sibiu.

  5. O vorba buna nu costa nimic,eventual o farama de timp. Daca acea “investitie” de timp poate aduce un zambet, profitul este al tuturor. O seara placuta iti doresc

  6. Bună seara. Acum am venit de la bunici, de la un rustic cules de vie şi de la întâlnirea cu cel care m-a făcut să spun pt. prima dată te iubesc. Am deschis calculatorul, m-am conectat la internet, am intrat pe messenger, ţi-am văzut statusul: “Cine te va ţine minte” şi stăteam să mă gândesc…oare despre ce a mai scris una dintre puţinele blonde deştepte? Am intrat la mine pe blog şi hocus pocus, îmi apare acolo…”ŞI BLONDELE GÂNDESC au referit pagina spunînd, “-prin prisma blogului, dacă cineva… Citeam la B …”, dau clik repede şi citesc pe nerăsuflate. A urmat: Mamiii, hai să vezi ce a scris Miruna, tipa din Sibiu care te-a sunat pe tine. A citit şi mama, a zâmbit şi ţi-a transmis un: “Mulţumesc”.

    Îmi amintesc cum a decurs totul. Am scris eseul cu atâta patos, l-am pus pe blog, şi nu mă aşteptam la niciun comentariu, doar ce să spună alţii la postul despre mama. A urmat aprobarea unui comentariu, răspunsul, şi trimiterea numărului de telefon al mamei. Am crezut că poate a fost o glumă, poate doar ai spus aşa pt. că ţi-a plăcut eseul şi poate ai gândit şi prin preajma mamei tale. Dar într-o zi când eram la calculator, în camera mea, mama în baie pregătindu-se să plece la serviciu, sună telefonul. Zic…asta-i ea. “Alo?…”, “Da, eu sunt”, pe un ton total debusolat, moment în care mi-am şi zis: sunt convinsă că ea a sunat. Am auzit puţin din ce spunea ea, a închis telefonul şi mi-a zâmbit larg, am pupat-o şi i-am spus că o să îi povestesc mai multe seara, când ajunge acasă. Era nedumerită şi nu prea ştia ce să îţi spună pt. că habar nu avea de blog, era uimită că cineva necunoscut a sunat-o şi a făcut-o să zâmbească. Iar eu, eram în al 9-lea cer că a aflat de blog, pt. că încercasem să îi spun,. dar mă gândeam că poate i se va părea ceva deplasat sau aiurea, dar NU! Seara a venit, i-am arătat, şi de atunci, s-a schimbat ceva, o mică părticică din ea parcă o trage înapoi când vrea să îmi spună: “Iar cartea aia nu e pusă în bibliotecă, ce caută tocmai pe hol? Şi eşarfa? De ce nu e la locul ei?”.

    I-ai oferit un cadou minunat de ziua ei, ne-ai făcut fericite şi zâmbăreţe pe amandouă şi nu ştiu, se simţea euforia în aer. Chiar nu ştiu cum ţi-a venit ideea, chiar habar n-am ce ai simţit tu după toată chestiunea asta, dar noi…pot să zic aşa: ai făcut doi oameni fericiţi printr-un simplu telefon, iar dacă tu te poţi bucura de fericirea altora pe care ai “cauzat-o” tu, eşti minunată, fără să te perii.

    Când mama va spune 40 de ani, mereu îşi va aduce aminte de un telefon cu 5 minute înainte să plece la serviciu, de vocea aceea ce o făcea să zâmbească din ce în ce mai larg.

    Noi te vom ţine minte mereu!

    Rar se mai găsesc oameni ca tine. Simplă, fină, deşteaptă, amabilă, inteligentă, prietenoasă, comunicativă, studentă model, copil dorit de toţi părinţii, iubita perfectă pt. puţinii(chiar foarte puţinii)bărbaţi cu capul pe umeri, şi aş putea continua, dar mă opresc aici, pt. că unii poate o să dea în diabet de la atâta zahar, deşi nu e decât pura realitate despre o blondă care gândeşte al naibii de bine.

    PS: dacă mi-aş dori o soră sau o prietenă pe viaţă, ca tine mi-aş dori să fie.

    Mulţumesc pt. tot.

    O seară plăcută în continuare.

  7. 100% garantat nu totul e pe interes, dovezi… poti sa gasesti cu duiumul, doar ca trebuie sa VREI si sa deschizi BINE ochii.

  8. mancatias cata commentu’ la Anemari 🙂

  9. @Teniescu e post ala, nu e comentariu :))

  10. Intr-adevar, parca te simti mai bine cand aflii ca ai facut pe cineva fericit decat atunci cand esti chiar tu persoana fericita. Numai ca putini sunt cei ce inteleg ca un cuvant scris/rostit poate schimba ziua unui om.

    “Cuvintele pe care nu le spui se pierd” zicea o reclama. 🙂

  11. Stefan, total de acord. daca poti face un bine, de ce sa nu-l faci? 🙂

    Anemari, TU NU ESTI NORMALA!!! 😉

    David, stii vorba aia: “There is beauty in everything, but not anyone can see it”

    Teniescu & Powerpuff, jealous?!

    Lexa, sunt putini, ai dreptate 🙁

  12. Foarte frumos din partea ta!
    Si, in alta ordine de idei, sa stii ca lumea e mica. Atat de mica, incat am vazut un link la statusul unui coleg catre unul din posturile tale. A intrat la mine pe blog, a rasfoit una, alta, apoi a ajuns la tine pe blog, a citit. Ceva vreme mai tarziu, a intrat pe un alt blog care facea legatura la gandurile unei blonde. Si, intr-un final, a pus la status un link catre un post de-al tau. Asa ca, acum ajung la tine printr-un singur click distanta 🙂

  13. zamolxis

    tipu’ de la semafor poate nici macar nu era in masina lui, saracu’.. poate era masina altcuiva, si-o avea pentru juma’ de ora. i-ai ratat sansa vietii 🙂

  14. @copila blondă: de ce sa fiu ? :/

  15. Ioana, duuuuute- tu!!! inseamna ca e adevarat ca barbatii prefera blondele :)))

    zamolxis, o fi furat-o, nu m-am gandit la asta..

    Teniescu, glumeam, bre!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 141 queries in 0.406 s