De fiecare dată când ne luăm îngheţată: eu îmi iau la cornet şi el îşi ia prăjitură. De fiecare dată îl întreb: VREI ŞI TU ÎNGHEŢATĂ? El niciodată nu vrea.
Până când vede bunătatea îngheţatei tradusă prin plăcerea evidentă de pe figura mea. Şi îi trebuie şi lui! Nu , doamnelor şi domnilor. Există suficientă îngheţată pe lumea asta, cât să-şi cumpere fiecare pentru el şi să nu se întindă peste masă şi peste limite. Fiindcă, da, îngheţata reprezintă O LIMITĂ!
Apropo de asta, ştiu că şi hoinaru zicea la un moment dat :II Şi bărbaţii aleg să ne pedepsească regulat, la fiecare îngheţată. Nu numai Joey doesn’t share food! Deci, ca să fim înţeleşi: nici blondele nu împarte mâncarea.
Lumea crede că despre mine-i vorba, mi-a spus astăzi întins pe canapeaua roşie, din cuibuşorul nostru de ilegalităţi. Şi într-un fel are dreptate, căci mi-au scris şi prietene cu care nu am mai vorbit demult, să mă întrebe dacă-s bine.
Postul trecut era despre cel mai iubit fost al meu. Şi nu e un post trist, nici unul despre ce-ar fi putut să fie. E pur şi simplu despre ce bine că n-a fost. Şi că acest el va fi mai fericit cu altă fată, mult mai fericit decât ar fi putut blonda asta procura.
Nu orice despărţire e tragică. Ba unele sunt cele mai bune lucruri care ni s-ar fi putut întâmpla. Atât nouă, cât şi copiilor noştri.
Cu timpul şi cu-n strop de-nţelepciune, durerile se transformă în binecuvântări.
Şi care e mai bine să fii în majoritatea timpului. Atunci când ai de-ales, bineînţeles!
Nu că aş şti cum e să fii doi în unu, artist şi antreprenor deodată. Nici separat nu sunt chiar sigură, deşi, dacă legat de partea mea artistică mai am dubii, în ceea ce o priveşte pe cea de antreprenor sunt sigură: nu prea există.
Fiindcă antreprenorul din mine nu are loc de artistul care se zbate. Ăsta e zbuciumat, domnule, nu doarme noaptea, visează cu ochii deschişi şi e uitucul şef, din tot neamul. Când antreprenorul vrea să rezolve o treabă, artistului îi vine o idee, când ăla vrea să răspundă unui mail, ăstalalt îşi aminteşte de o melodie, când unul simte că arde, celălalt scrie o poezie despre foc. Şi tot aşa… Nu ştiu ce să mă mai fac.
Evident că am o listă cu ce ar trebui să fac! La liste mă pricep… De două zile, dimineaţa pun telefonul să mă cânte pentru aceeaşi porcărie importantă. Doar că seara pare mai mult porcărie decât importantă.
Nunu, antreprenoriatul nu ar trebui să aibă voie să se joace cu artişti, că uite, învaţă numai prostii de la ei.
Ştiu, titlul e din Caragiale. Dar cam aşa mă simt eu în acest Sibiu cu străzi întortocheate şi oameni la fel, după cum zice un preten de-a lu’ tată-mio.
În numele tuturor fetelor care au nevoie de mai multă iubire decât merită. În numele tuturor fetelor.
Iubirea nu e un merit. Iubirea nu e un drept, pe care ţi-l câştigi dacă înveţi bine, eşti ascultătoare şi nu vorbeşti neîntrebată. În iubire, dacă despre asta-i vorba-n propoziţie, nu există merite, ci Gesturi. Există feluri de a spune te iubesc printr-un buchet de lalele sau un biberon încălzit la 3 dimineaţa.
O fată ca ea merita…NU toată preţuirea ta, fiindcă asta sună prea comercial, iar iubirile nu se vând la schimb cu preţuiri. Preţuirea într-o relaţie e atât de urâtă, mai ales că de cele mai multe ori vine după ce s-au împărţit reproşurile, pisica şi copiii. Şi când te trezeşti singur cu doar trecutul care să-ţi ţină de cald, constaţi că te faci pe ea nepreţuire.
Ba o fată ca ea găseşti oriunde altundeva. Însă fiecare va avea aceeaşi mare problemă: nu va fi chiar ea. Oamenii sunt surprinzător de asemănători. Atât în calităţi, cât mai ales în defecte. Ce trebuie să vezi însă e dincolo de evident. E momentul acela în care îţi sună telefonul pe silent în buzunar, dar pui mână să-l scoţi şi vezi că e ea. Ce trebuie să simţi e inexplicabilul. În rest, o fată ca ea, ba chiar mai blondă şi cu picioare mai lungi găseşti oriunde altundeva.
Pe-o fată ca ea ai uitat să o iubeşti ca pe o stea? Cât se vede că versurile astea-s scrise de bărbaţi care vor să vândă bilete la concerte de Valentine’s Day. Scrise pentru cosânzene cu minţile însiropate-n Eminescu la prima vedere. Nici o fată nu vrea s-o iubeşti ca pe o stea, nici s-o mângâi ca pe-un bibelou, doar doar să nu se spargă. Plus, relaţiile la distanţă pierd tot mai mult din puncte. Deşi e probabil avantajos să ai câte o stea din asta prin fiecare oraş din ţară…
Pe-o fată ca ea trebuia să o iubeşti cât te iubea? Nu, pe-o fată ca ea trebuia s-o iubeşti mult mai mult.
De fapt, probabil că pe-o fată ca ea…trebuia s-o iubească altcineva.
