Îmi vine să dansez, să împletesc cuvinte care să ne țină de cald, să spun povești așa cum mi le-am imaginat. Nu știu ce mi-or fi pus ăștia în chai latte-ul pe care tocmai l-am terminat.
Categoria: every girl can be a princess (Pagina 11 din 32)
Trăim cu vinovăția că nu facem destule chestii cu copilul în weekend. Soțul meu și cu mine, că de dumneavoastră nu îndrăznesc să zic.
Oamenii nu se bucură de cadouri pentru că ”wow, nu aveam cu ce mă încălța și, noroc cu tine, că acum nu mai umblu desculț”! Nici pentru că îi scoți din foame, din frig sau din orice altă nevoie. În general, putem spune fără să exagerăm, că puțini dintre oamenii cărora le facem cadouri nu au ce pune pe ei. Pentru că noi, ăștia din bula asta, nu suntem nici cei mai bogați, ba mulți locuim în apartamente de bloc cu 2 camere și luăm metroul pentru că e mai convenabil în București, încât să schimbăm viața cuiva oferindu-i o vilă cu mașină de lux, dar nici nu suntem săracii planetei, încât să facem cadouri strict pe criteriul “dacă n-are deja”.
Pe la 7 fără ceva, mă sună un curier: doamna Ioani, am o livrare de făcut pentru dumneavoastră, pe Câmpineanu 20, sunteți acasă? Sunt, ce să mai zic, în afară de să mă umfle râsul. Asta e adresa unei gelaterii celebre din București, Puro&Bio, dar la fel de celebră e dragostea mea pentru înghețată. Adevărul e că m-aș putea muta la ei. Mă rog, m-o fi ajuns reputația de înghețătăreasă până la curierii din București. Felicitări, Miruno, și las-o așa.
Mă organizez din timp anul ăsta, am zis. Voi dormi în noaptea de dinainte anul ăsta, puteam să jur.
Sunt unele aniversări pe care le ții minte fără efort, fără remindere în telefon, fără să te tragă facebook de mânecă sau vreo colegă de urechi. Așa m-am trezit în dimineața asta. Așteptând. Nu să-mi sune calendarul să-mi spună ce am de făcut, ci să prind un moment în care s-o sun.
