Sunt unele aniversări pe care le ții minte fără efort, fără remindere în telefon, fără să te tragă facebook de mânecă sau vreo colegă de urechi. Așa m-am trezit în dimineața asta. Așteptând. Nu să-mi sune calendarul să-mi spună ce am de făcut, ci să prind un moment în care s-o sun.
E haos în viața mea, dar nu mai mare decât în sufrageria mea, ceea ce nici nu știu dacă-i așa de rău. Și după ce-am împachetat copilul de parc, după ce m-am spălat și pe mine pe dinți, că la asta nu renunț niciodată, e terapia mea gratis de două ori pe zi, mi-a venit în minte ea. Și-am zis. Hai să-mi mai fac o cafea. Pe prima o băusem deja, doh, altfel nu nimeresc nici baia, apăi guri, dinți și alte cele care mai au nevoie de mine la primele ore ale dimineții. Am format numărul și-am apăsat pe butonul de la ibric.
-Mirunel, te pup!
Ea mereu salută bucuroasă, oricât de mult timp ar fi trecut de când nu ne-am mai văzut.
-La mulți ani și tot ce îți dorești.
Am luat niște cafea în linguriță, nici prea puțină, dar nici prea multă, deși ei îi plăcea multă în facultate. Asta știu precis, iar dacă știi ceva despre un om, felul în care își bea cafeaua nu se schimbă niciodată. Cu mult zahăr o bea. Întotdeauna aduna pliculețele de zahăr de pe la noi și cerea extra și pentru ea. De te întrebai prin ce fenomen ciudat e atât de slabă, când consumă atâtea pliculețe la cafea.
-Mulțumesc, voi ce mai faceți?
-Nu, stai să zic. Azi e despre tine, nu despre alții. Să te bucuri de tot ce ai, să te minunezi de viață, că meriți ce-i mai bun și mai frumos.
Mi-am turnat apă peste cafea și am amestecat.
Ea nu făcea așa. Punea câte un strop, apoi freca bine. Mai punea un strop, mai freca un pic. Apoi ploua pliculețele, la final.
-Mulțumesc. Mă bucur că m-ai sunat.
-Mai bei cafea?
-Chiar acum.
-Și eu. Vii?
În facultate, o vizitam în pijama. Deși vecine n-am fost niciodată, să nu vă imaginați. În facultate, plângeam pe-o bancă în frig și ea mă ținea de mâini. Nu mă lua în brațe, că mă apucă mai rău, îi spuneam. Și-așa ți se pare bine? îmi zicea și mă lua în brațe, eu mă zbăteam ca un pui la tăiat și apoi plângeam un pic și mai mult. Apoi ea își aprindea o țigară pe care o fuma și pentru mine un pic.
Înainte să urce, a intrat să cumpere niște zahăr, nu știa dacă mai am. Aveam. Aceeași pungă de zahăr brun, pe care tot ea o cumpărase acum un an.
Așa-s prietenii adevărați. Vin oricând îi chemi și știu exact ce ai nevoie să-ți ia.
foto Unsplash
Steluta
Ce dragut! 🙂 Prieteniile astea sunt cele mai faine!
Cu toate acestea, trebuie sa recunosc ca uneori se complica calendarele si e asa greu sa te vezi tocmai cu acesti prieteni. Si chiar daca, de cele mai multe ori, nu se vede cu ochiul liber, as vrea sa vorbesc in numele nostru, al prietenelor cu prietene care au copii: si pentru noi este un efort (desi nu stiu daca este cel mai bun cuvant) sa pastram vie prietenia in timp ce mamicile alearga dupa copii si nu reusim sa terminam o povestioara ptr ca avem impresia ca nu suntem ascultate ptr ca cel mic a facut cacutza :D…va intelegem, va iubim, va apreciem, stim ca si noi vom fi acolo la timpul nostru (si stim ca poate gestul nu va fi intors), dar uneori avem si noi nevoie de prietenele noastre 🙂
Miruna, iarta-ma, dar simteam sa spun asta!
Miruna
Cred, am fost și eu în papucii tăi! Să știi că eu de asta nici nu amestec lucrurile. Ori ne vedem să merite, la cafea, noi două, chiar și o oră e mai bună decât nimic, ori stăm fiecare la ea acasă. Una schimbă căcuță, alta bea cafea specială făcută de vreun barista, fiecare după cât a învățat :)))))
Eu am simțit că maternitatea mi-a furat o verișoară, mi se părea foarte trist ce se întâmpla cu ea. Până acum, când i-am zis: te înțeleg, my sister.
o femeie
eu sunt omul care in numele maternitatii am renuntat la prietenii. Nu mai faceam fata. Au rezistat alea stabile: verisoarele, , prietenele adevarate care m-au inteles ca sunt singura 4 zile din 7 acasa cu sotul in delegatie, ca am nopti nedormite si hormoni cacalau, ca jonglez cum pot cu casa, copil, neimplinirea profesionala, dorinta de liniste interioara. Au vazut ca am renuntat la mobil, la machiaje, la hobby, au inteles ca mi-e greu si stiau ca o sa trec si o sa imi fie bine.
Mi-au ramas aproape, si dupa cativa ani in care nu am avut deloc telefon(nu ca as vorbi acum mai mult de 10 minute pe luna), asa schimbata dar implinita si senina.
Andressa
Pe prietenii-prieteni și restul prietenilor îi poți împărți după cum le ții minte zilele de naștere, după cine te sună așa, fără motiv, după cine vine când îl suni pentru că ai nevoie URGENT de ceva, cine s-ar duce pentru tine la un magazin de la mama-naibii să-ți aducă nu-știu-ce sau te-ar ajuta să te muți… Și restul. Care sunt prieteni dar nici chiar așa.
Gerlinde Iuhasz
Oh, ce vremuri frumoase. Iar intalnirile astea intre prieteni vechi, inopinante sunt cele mai frumoase. Fiind la distanta de prietenele din facultate, de cate ori am ocazia sa merg la Timisoara, mereu ma prince 12 noaptea pe drum :))