Morcov cu morcov, viața te învață să fii

Morcov cu morcov, viața te învață să fii miruna ioani

Îmi vine să dansez, să împletesc cuvinte care să ne țină de cald, să spun povești așa cum mi le-am imaginat. Nu știu ce mi-or fi pus ăștia în chai latte-ul pe care tocmai l-am terminat.

Știți, a fost o vreme când nu credeam că pot fi stomatolog. După care a venit, multă, vremea în care am fost. Sunt.

A fost o vreme în care nu credeam că eu o să gătesc vreodată ceva care să nu ajungă la coș. Diversificarea copilului meu m-a aruncat în sperieți. După care m-am liniștit. Morcov cu morcov, cum ar veni. Astăzi fac fripturi din cele mai sănătoase, mai gustoase și mai ieftine decât la restaurant.

A fost un moment în care am fost sigură că oasele mele se vor rupe în două, atât de tare mă durea. Acum țin în brațe un băiețel adorabil și știu că pentru cele mai minunate chestii din viață trebuie să pui cel mai mare efort.

Au fost multe momente în care mi-a fost foarte greu. Indiferent cum li s-ar părea altora, fiecare știe ce-i în sufletul său. Acum știu că mințile nu ți le pierzi așa de ușor. Că zilele proaste sunt mereu urmate de zile grozave, că așa e viața din când în când.

Și chiar dacă toate astea par niște înțelepciuni, știu că n-o să ne oprim aici. Că nu ăsta e punctul în care suntem cei mai inspirați. Că, ce ne așteaptă, Doamne, cât o să fie de frumos! De plin! De binecuvântat.

Acum mă duc să-i întreb ce era în acel chai.

foto Shutterstock

 

Articolul anterior

De ce ne cad plombele chiar și celor care ne spălăm pe dinți

Articolul următor

”Îl pedepsesc, dar degeaba” – despre părinții care se simt învinși, dar nu vor să schimbe nimic

13 Comentarii

  1. Rox

    Vreau și eu să merg la un chai. Am nevoie. Dacă afli rețeta, să nu o ții numai pentru tine. Daaa? 😁 Te pup!

  2. Gabriela

    Vreau și eu chai din ăsta de care bei tu, că nu prea-mi iese nimic zilele astea.

  3. Roxana

    Avem nevoie de ce ai scris aici. Mulțumesc 🤗

  4. Gianina

    ❤️❤️❤️

  5. Toma Tanțica

    Te urmaresc cu drag dar parca as fi mult mai interesata de chai ala..multumim ptr articol..esti grozava

  6. Geanina

    Si eu aveam nevoie de textul asta!!

  7. Irina

    M-am angajat de aproape 3 saptamani la o firma noua, si totul e la superlativ. Dupa ce acum niste ani am suferit din toate punctele de vedere la o alta firma. Cateodata zilele astea nu-mi vine sa cred ce bine e acum, apoi imi aduc aminte de ce-a fost inainte si ma linistesc. A fost deja rau, era si timpul sa fie bine.
    Acum 7 luni ne-am mutat in alta tara, si inceputul a fost greu, foarte greu. Acum suntem cat de cat pe picioare, aproape am uitat ce a fost la inceput, ce atunci parea ca nu se mai imbunatateste.
    Viata e plina de sus-jos-sus-jos.
    Doar ca de multe ori, cand esti jos, mai greu iti aduci aminte ca sigur urmeaza sus.

  8. Anca

    Ieri, cu copiii…groaznică zi. Cred ca doar in cele 2 ore in care a dormit (baiatul) nu a urlat. Clar il durea ceva(dintii?)…
    Azi imi vine sa il laud la toata lumea…atât de cuminte a fost. S-a jucat singur cu jucăriile, a venit sa ma ia in brate, ca asa a vrut el, a zâmbit toata ziua. Azi, o zi perfecta. (1 An si 5 luni).

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 143 queries in 0.435 s