Iubitul meu şi un vecin (român get-beget, doar strămutat într-un bloc de lâng-al nostru din Liverpool) au un vis: să-şi deschidă un chioşc în Mongolia. Nu e glumă, băieţii mai pun cîte ceva la punct din visul mongolez, cu fiecare întâlnire. Între timp nu mai suntem tocmai vecini, Edi şi-a mărit familia, dar visul n-a murit. Mongolia forever.

Până una-alta (nu ştiu ce-i cu ţara asta de toată lumea visează să ajungă acolo), în seara asta am primit un mail de la o cititoare care mă roagă să-i sprijin fratele într-un proiect. Cică ăsta micu’ vrea să plece din Praga până în Ulan Bator, numa’ că nu prea are cum şi nici cu ce. Are doar cu cine, încă vreo 2 prieteni la fel de zăpăciţi ca el. Şi, când dau play la clip, ce să vezi, cine era duduia din raliu?! Însăşi Simona-lipa-lipa-Stănescu, fostă coechipieră şi pretenară de-a mea, din Bucureşti!

Vor să meargă cu maşina, pe care, împreună cu suma de 1000 euro, o vor dona unei comunităţi de acolo.

Detalii despre proiect găsiţi aici.

Pe ei îi vedeţi în clipul de mai jos, în engleză. Copii, dacă ajungeţi pe-acolo, să ne ţineţi şi nouă un colţ de stradă, că ridicăm economia şi un chioşc!

Momentan, ei au nevoie de bani. Iar eu am nevoie să sprijin nişte vise, chiar dacă ele nu-mi aparţin. Din străfundul împuţit al unor guri nespălate, permiteţi-mi aceste mici guri de aer proaspăt. Pe blogurile mele şi ecranele dumneavostră.

L’Oreal şi Weleda,

în episodul 5 al primului sezon Homeland.

Bravo.

Mie Manuel Cheta mi-a zis de campania asta de strângere de rechizite pentru cei 35 de copii de care se ocupă Fundaţia Agapedia. Mi-a zis de ea de ceva vreme, doar că, spre neruşinarea-mi recunoscută, am amânat să văd despre ce-i vorba ca Bulă învăţatul.

Campania e aici, cu singura precizare că se prelungeşte până pe 3 noiembrie. Cât să mai pot şi eu spăla ruşinea. Cu ajutorul dv, desigur. Vineri va fi întâlnirea de oferire a rechizitelor. Manuel zice că s-a strâns o mare parte, cam 40%. Eu zic că se poate și mai bine de atât, dacă ne uităm la tabelul ăla!!! Au deja cele 35 de ghiozdane și o parte din caiete, dar campania de strângere de rechizite se prelungește, mai avem timp până joi să creștem procentul iniţial.

Lista actualizată zilnic o găsiţi aici.

2850 lei sunt nici 30 de milioane vechi. Aproapte cât jumătate dintr-o geantă de firmă. Aproape cât lasă unii sâmbăta-n club. Ceea ce nu-i rău deloc şi nu criticăm, ferească Sfântu’. Doar încurajăm. Că, de unde este pentru genţi şi voie bună, poate fi un pic şi pentru şcoală.

Haideţi, nu-i o lume.

foto

Vedeţi aici de ce:

Don’t be that guy from Love Genre Films on Vimeo.

Probabil ar fi trebuit să scriu articolul ăsta înainte de weekend, dar recomandările bune-s primite oricând, aşa-i? Deci ţineţi minte, când vă plictisiţi şi vă e dor de un film uşureanu-iubireanu, reveniţi aici.

Weekend-ul ăsta la mine a marcat finalul unei săptămâni obositoare (că tot ce e peste un eveniment/zi mă epuizează psihic, nici nu-mi vine să cred că era o vreme când făceam şcoală, două joburi plus blogging, în aceleaşi 24 de ceasuri care acum nu-mi mai ajung). Iubitul meu învaţă de zor, săptămâna viitoare are un examen important, cel de ieşire din specialitate. Şi dincolo de faptul că nu-mi vine să cred, că nu ştiu unde-am pus tot timpul care-a trecut de când ne plimbam ca doi necunoscuţi prin bălţile Clujului, dincolo de faptul că a crescut sub ochii mei, că ne-am schimbat concepte şi principii împreună fără să ne dăm seama, dincolo de toate astea,am încercat să fiu invizibilă zilele astea, ca să-l las cu cărţile lui, cu foile şi atlasele şi craniile. Pe ăsta din plastic l-am botezat şi i-am oferit un loc permanent pe masa noastră.

Am văzut două filme, mi-au plăcut şi-am zis să vă spun şi dv.

“Before sunrise” cred că l-am mai văzut, deşi nu l-am ţinut minte. E un film de dragoste, despre farmecul prezentului iubirii. E despre tot ceea ce e mai important între 2 oameni: Acum-ul. Despre doi tineri care se întâlnesc absolut întâmplător, petrec o noapte pe străzile Vienei, o noapte în care se descoperă, fără intenţii, fără interese, fără aşteptări. Mi-a amintit atât de mult filmul ăsta despre cum erau întâlnirile noastre la început, când nimeni n-avea nimic de pierdut, nici sentimente, nici orgolii, ci doar de câştigat, atât de mult de câştigat! Filmul e superb jucat, atât de natural, încât uneori te întrebi dacă oare scenaristul nu e numai inventat, iar morala e minunată. Nu vă spun cum se termină, fiindcă nici nu cred că mai contează. Singurul lucru important în filmul ăsta e prezentul. Iar după câteva dezamăgiri personale şi decepţii în viitorul iubirii, după hotărârea certă de a nu mai crede în prinţi, ci mai degrabă în broscuţe, vreme de 3 ani de zile, aşa am ştiut noi şi eu iubirea: Prezentul era tot ce aveam.

Time traveller’s wife, soţia călătorului în timp. Cam SF aşa, dar te prinde şi te emoţionează. E vorba despre un tip care călătoreşte în timp din cauza unei mutaţii genetice (cam dubioasă chestia asta, dar să zicem…). Se îndrăgosteşte de o tipă, se căsătoreşte cu ea, au o fetiţă. Şi cum călătoriile lui în timp le influenţează viaţa. E aiuria firul epic la nivel raţional, dar cumva emoţional reuşeşte să te capteze filmul. Sunt curioasă dacă l-aţi văzut, cum vi s-a părut.

Eu am depăşit faza cu seriale. Doar că, având în vedere că am trecut prin ea, nu mai ştiu câtă încredere pot avea în gusturile mele.