După ce-am născut a doua oară și a trecut momentul ăla în care am crezut că-mi e cel mai greu, a venit următorul: momentul în care mi-a fost și mai greu decât cel mai greu. Atunci, Eme mi-a zis într-o seară: Stai liniștită, eu nu plec nicăieri. Nu te las, sunt aici.
Am socotit în câți ani aș fi petrecut două luni și jumătate cu părinții mei. Non-stop, 24 din 24, fără întreruperi. Câte vacanțe ar fi însemnat asta pentru nepoții lor sau câte weekend-uri.
Una dintre dilemele cele mai mari ale mele când eram mică: oamenii răi știu că sunt răi? De exemplu: mama vitregă și surorile din Cenușăreasa, regina din Albă-ca-Zăpada, dar mai ales hoții. Mincinoșii. Ion Iliescu! Tata zicea că-i mai rău decât Ceaușescu.
Am vazut undeva acest joc, era cu persoana de la care am invatat cele mai multe lucruri, dar ce simt eu pentru anul care se incheie si pentru o anumita persoana e recunostinta, asa ca facem exercitiul cum vreau eu, ca-i blogul meu.
A doua oara, mi-am promis ca o sa fie mai bine. Ca o sa stiu ce greseli sa nu mai fac. Sa dorm mai mult, sa mananc mai bine. Sa accept un ajutor, e nepretuit. I-am spus si lui toate astea: iubitule, ne asteapta vremuri grele. Sa ai grija de mine, te rog.
