Pentru lucrurile pe care-l învățăm, copilul ne este recunoscător. Însă ne iubește pentru toate celelalte

lucruri reunoscători iubească miruna ioani

Copilăria lor. Asta e șansa noastră să îi facem să ne iubească.

Încercăm să îi învățăm o grămadă de chestii, dar cădem adesea în capcana de a fi mai mult doamna profesoară și mai puțin căldura lor de acasă. Draga lor mamă. Sau dragul lor tată. Omul ăla care nu numai te corectează, ci ăla care te iartă când greșești și încă o dată îți arată.

Știu că e importantă educația. Știu cât e nevoie să îi bați la cap să citească! Să se spele pe mâini înainte de masă! Să spună “mulțumesc” și “poftă bună” înainte să bage lingura-n gură. Să nu-și pună chiloții pe față. Sau ciorba, în poală.
Am o prietenă care mi-a zis foarte cinstit că, pentru ea, copilăria n-a fost o perioadă prea grozavă. Umbla mereu apretată. Genul de copil care să se vadă că-i educată. Trebuia să aibă mereu grijă ba ce să vorbească, ba cât să tacă și doar să zâmbească. Mi-a povestit și de presiunea care se punea pe ea la școală. Să fie impecabilă. Și cum niciodată nu era destul, deși, credeți-mă, e o tipă deșteaptă.

Da, e foarte recunoscătoare pentru câte lucruri știe. Pentru cum ține cuțitul și furculița. Pentru cum desface batista. Pentru cum știe să salute și cum așteaptă să i se deschidă ușa, când e cazul.

Apoi, tot ea mi-a zis că, din perspectiva de părinte, e greu, nene, să nu îți înțelegi puțin mai mult părinții. Parcă te depărtezi de copilul din tine și devii un pic de maică-ta pe zi ce trece.

Dar mi-a zis că, abia adultă, a devenit cu adevărat liberă. Cu adevărat fericită.

Rămâne între noi, dar în ziua aia, am lăsat copilul să mănânce Rafaello, deși nu era sâmbătă. (Avem regula cu dulciuri doar sâmbăta, vă povestesc cu altă ocazie.)

Pentru că și eu mănânc bomboane când vreau eu, nu când mă lasă mama. Îmi cumpăr din magazin ce am poftă, deși uneori nu iau cele mai bune decizii. Da, la fel de liber aș vrea să fie și copilul meu. Când e copil, ce credeți, că io-s mai deșteaptă doar pentru că-s mare? Cine spune că-i obligatoriu să treacă treizeci de ani până să te simți bine? Să-ți faci proprii bani, unde scrie?

Da, normal că avem limite și o minte-n capul de pe umeri. Dar asta nu înseamnă că nu ne putem și prosti când ne vine. Și tot din experiența mea de mamă: copiii respectă regulile cu sfințenie; adulții sunt cei care le încalcă. Și îi învață pe ei, pentru prima dată, că există viață și după ce ai călcat strâmb, după ce ai condus fără centură, după ce ai trecut pe roșu, după ce ai parcat pe o zebră.

Copilul ne iubește necondiționat la început, cred că sunteți siguri de asta. E ca-n filmul ăla cu proful care a nimerit la școala de corecție și a început prin a le da zece tuturor din clasă. Provocarea era câți reușeau să-l și păstreze!

Pentru lucrurile pe care-l învățăm, copilul ne este recunoscător. Pentru toate celelalte, ne iubește.
Nu fiți doamna profesoară “Fă-Ți Patul De Dimineață”, ci fiți căldura lui de acasă.

Mâncați împreună ciocolată.

Recunoașteți ca temele-s enervante.

Spuneți-i ce înseamnă ovulație.

Aveți puțină încredere.

Asta e șansa noastră, dacă vrem să ne iubească.

foto Shutterstock

Articolul anterior

Frații mai mici nu sunt Recycle Bin

Articolul următor

Dragi tați care mergeți la serviciu și aveți responsabilități, mamele care stau acasă nu au nici pauză de pipi uneori

8 Comentarii

  1. Oh, da, ce amintiri frumoase am cu mama cand mancam impreuna ciocolata!! Multi ani au trecut de atunci. 😀

  2. ovidiu

    scuze, am greșit link-ul:

  3. ovidiu

    iartă-mă.

  4. LuminitaR

    Eu am găsit înțelepciunea asta târziu. Și mă gândeam chiar ieri că m-am simțit eliberată în ziua în care m-am simțit adult, la fel ca prietena ta.

  5. Sau când urcam cu tata cel mai înalt deal când mama era plecată și priveam întreg orașul…

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 145 queries in 0.157 s