Faceţi-mă să înţeleg. De ce şi cine a idilizat această încrengătură de sârme şi cui i se pare romantică o închisoare cu flori, fie ea chiar şi numai decor.

COLIVÍE, colivii, s.f.

1. Cușcă mică făcută din vergele de metal sau de lemn, în care sunt ținute păsările
cântătoare sau decorative. 2. Construcție de metal acționată mecanic, care serveşte
la transportarea persoanelor și materialelor în puțurile unei mine. – Din sl. kul?vija.

Cuşcă mică, vergele, păsări decorative??? Cât de departe putem duce sinistrul! Păi vă spun eu cât de departe. Cam ca ăia care l-au luat pe Caragiale, săracu’, i-au pus nişte cuvinte-n gură şi-au compus text de invitaţie la nuntă. De te plesneşte brusc intoxicaţia alimentară de la exces de comic de limbaj, de situaţie şi decor.

Colivia simbolizează lipsa libertăţii, îngrădirea, nişte chestii la care nimeni, dar absolut nimeni citav la cap nu s-ar înhăma de bunăvoie şi nesilit de nimeni. Mai ales atunci când iubeşti pe cineva, îi doreşti libertate. Iar atunci când te iubeşte înapoi, se întoarce de fiecare dată la tine. Dragilor, nu gratiile ne ţin împreună, nici bucata aia de hârtie. Ştiu oameni care sunt foarte fericiţi cu sau fără, oameni care sunt căsătoriţi doar la primărie şi în capul lor, căci bucuriile şi le petrec separat şi le împart cu alţii. Mai ştiu pe unii care se tachinează ca nişte copii, au şi divorţat, dar tot nu pot sta departe.

Colivia e sinistră şi nu va fi niciodată cuib. Să nu le confundăm pe cele două. Dintr-o căsnicie poţi prinde aripi, dintr-o colivie nu-ţi folosesc la nimic.

credit foto: Shutterstock

Ştiu că trăim în era reminder-elor şi a agendelor electronice. Şi, ca s-o zic pe aia dreaptă, din toată lumea asta, e un singur număr de telefon pe care eu îl ţin minte în capul meu (în afară de cele 2 personale -ăl de Anglia şi ăl de România): pe al lui tata. Poate şi fixul de acasă, deşi îl reţin mai mult ca pe-un cântecel, că aşa m-au învăţat ai mei când eram mică, doar doar în caz că mă pierd. Pe vremea mea, pruncii n-aveau aifoane, ci ţinere de minte. Şi trebuiau să memoreze adrese şi numere de telefon. Fix.

De aniversări nici nu mai zic, acum şi la a mea trebuie să mă concentrez dacă mă luaţi repede. Îi ţin minte pe-ai mei ăştia mai apropiaţi (deşi îi am în telefon, că ce-i în mână nu-i minciună) şi apoi mai ţin minte anumite zile şi date şi persoane, care-mi vin în minte în ziua respectivă fără să am vreun habar de ce canalele acelor gânduri s-au deschis brusc în acel moment. În fine. (Am ratat aniversări ale unor prieteni dragi, nu fiindcă nu aş fi ştiut când îi sărbătorim, ci fiindcă nu mi-am dat seama că data respectivă înseamnă ziua lor, zăpăceli din astea nescuzabile, şi mi-am amintit de alte zile de naştere fără să înţeleg de ce şi de când ştiu le ştiu eu pe astea…)

Deci ieri a fost ziua mea de naştere, mulţumesc frumos pentru urări. De vreo câţiva ani încoace, mi-am trecut data asta ca privată pe facebook, astfel încât să nu apară la notificările tuturor celor câteva sute de prieteni. Mai ales pe vremea când eram bloggeriţă de succes ori beauty editor la o revistă de succes, lamulţianiurile piaristice se ţineau lanţ şi nu se mai terminau.

Ce credeţi că s-a întâmplat?

Câteva surprize colosale! Şi nu mă refer la cei care au uitat, fiindcă 10 iunie e o zi în care adun şi primesc doar bucurii şi gânduri bune. Am avut nişte surprize incredibile, de la oameni foarte dragi la care m-aş fi aşteptat şi de la alţii care mi-au devenit şi mai dragi tocmai fiindcă m-au surprins într-un fel atât de simplu, dar atât de atent!

E un experiment şi asta cu secretizarea aniversării pe facebook, ia încercaţi dacă vă ţine. 😉

credit foto: Shutterstock

Fiindcă sunt partener al evenimentului GPeC, am primit 2 invitaţii. Şi nu că mă ţin preţioasă, dar chiar e foarte lung drumul pentru mine, plus, weekend-ul ăsta aştept un musafir de-acasă (avem întâlnire cu Rochia de mireasă), deci n-am cum mă prezenta.  Aşa că, am vorbit cu organizatorii să dăm invitaţiile pe blog, sub pretextul unui miniconcurs. Cu un mega-premiu!

Rugămintea e să fiţi siguri-siguri că vreţi şi că puteţi merge. E vorba de 26-27-28 mai, în Bucureşti. Preţul unui bilet e de 157 euro, deci e treabă serioasă, nu glumă.

 Cine vrea invitaţiile să-mi povestească despre cea mai trăznită chestie pe care şi-a comandat-o de pe net. Şi de ce. Şi cum a fost, dacă ar recomanda unui prieten 🙂 V-aş spune şi eu ce-am comandat la un moment dat, doar fiindcă-mi era cumva să cumpăr “de pe centru”. Dar mă abţin, doar nu eu particip la concurs!

Aveţi timp până miercuri, la prânz (ora 15.00), după care aleg câştigătorii şi vă comunic.

 Inscrierile la cea de a 9-a editie anuala a Competitiei Magazinelor Online GPeC (Gala Premiilor eCommerce) se incheie vineri, 23 Mai 2014, la ora 23:59.

Potrivit organizatorilor, brand-uri cunoscute pe segmentele lor de piata s-au inscris pana in acest moment la GPeC: Mobexpert, Ecco Shoes, IL PASSO, Office Shoes, Paravion, Tripsta, Vel Travel, FloriDeLux, Magnolia, Floria etc.Competitia GPeC ofera magazinelor online participante sansa de a obtine o evaluare profesionista a afacerii lor, facuta de unii dintre cei mai buni specialisti in e-commerce din Romania– membrii in juriul competitiei.

 credit foto: Shutterstock

Păi şi tu cum te descurci, fără maşină, o întrebam nedumerită. Pe o tipă activă, care are în grijă familia şi casa. Cum faci cumpărăturile? am continuat, panica fiind evidentă probabil în ochii mei. Care vedeau doar plase peste plase şi iar plase. Degete tăiate de plase. Dureri de spate. Plase rupte. Şi vânt. În Anglia e mult vânt. Iar viaţa fără maşină e horror, vorbesc dintr-o proprie şi tristă experienţă de aproape 8 luni.

Îmi fac cumpărăturile online, îmi vin toate acasă.

Uau. În momentul ăla, m-a lovit. Că doar trăim în era 2.0. Plus, mai ştiu un coleg care-mi zicea că-şi comandă săptămânal de la Tesco (unul dintre lanţurile de supermarket-uri) şi că, dacă nu-i plac roşiile că parcă-s cam trecute, trebuie doar să-şi ceară banii înapoi.

—————–

Păi n-am găsit shop-ul pe site, îi explicam încremenită. Unui tip de partea cealaltă a unei tejghele dintr-un magazin scump de bijuterii fine. Vreau să comand online. Cum, n-aveţi magazin online??? Şi uite-aşa am aflat că, la unele case de bijuterii, nu poţi cumpăra de pe net. Ci doar din magazine. Fiindcă nu poţi trimite diamante prin poştă. Sau poţi, dar nu pot ei, în fine, nici n-am înţeles decât că pentru acea verighetă care mie mi-a spus de pe deget “sunt a ta”, că pentru ea va fi o întreagă aventură
de vânătoare clasică. Unde-i 2.0 când ai nevoie de el.

——————

Rochiţa de cununie civilă. De unde credeţi că mi-am luat-o? De pe net. Cât de frumoasă este? De pică. Noroc că nu de pe mine, nunu, eu sunt bine mâncată de fel.

——————

Cu această ocazie,voiam de fapt să vă spun că, zilele următoare, industria magazinelor online din viaţa noastră se pregăteşte de Oscaruri.

Doar până pe 21 Mai 2014 (inclusiv) persoanele interesate să participe la GPeC Summit, mai pot achiziționa bilete de acces la cel mai important eveniment de comerț electronic din România. Acesta se va desfășura în zilele de 26-27-28 Mai, la București, iar prețul unui bilet pentru cele 3 zile este de 157 euro (TVA inclus).

Blondele sunt partener media ai acestui eveniment, unde vor urca pe scenă peste 40 de specialiști în e-commerce, români și internaționali. Câțiva dintre aceștia, personalități recunoscute la nivel mondial, ale căror cărți sunt best-selling pe Amazon, vorbesc pentru prima oară în România, la GPeC Summit:

Continuare

Ca un copil mic care face o prostie doar ca sa-ti atraga atentia, blogul meu a achizitionat niste virus. Ultimele 3 articole au fost publicate din draft, niste mizerii. Imi cer scuze tuturor celor carora le-am invadat inboxul astazi, se pare ca s-a trimis si ceva spam in

reader.

Intre timp, hoinaru a mesterit ceva minuni si cica temporizam situatia pana la … o noua tema.

Cica e 2014.

De vreo 6 ani sunt pe aşa-zisa “low information diet” şi mândră de asta. În afară de faptul că habar n-am cine-a mai violat pe cine, să zicem că veştile alea de prima pagină îşi găsesc drumul până la mine, la un moment dat. În rest, mi-e şi frică să nu-mi pornească radio în maşină, fiindcă nici englezii nu-s mai brezi când vine vorba de reclame stupide sau ştiri imbecile. Sunt mare fan Pasărea Colibri şi am 2 CDuri pe care le ascult pân-or să se strice (sper să nu cobesc!), în alternanţă cu nişte muzică irlandeză pentru

diversificarea bunei dispoziţii.

Doar că, mândria de mai sus a fost înlocuită, de la o vreme, de îngrijorarea sinceră pentru alte pericole ascunse prin casă. Faptul că mă aleg eu la ce să mă uit şi la CÂT să mă uit e o nenorocire aproape la fel de mare. Faptul că H e în perioadă de studiu intens (are un examen groaznic la vară iar eu mă străduiesc să fiu “cât mai invizibilă”) nu mă ajută prea tare. Pentru că eu trebuie să fiu distrată. Mă plictisesc repede şi pot face mai multe lucruri în acelaşi timp! Cum ar fi să văd filme şi să mănânc ciocolată 😀

Revenind la seriale. Cu cât mai bune şi cu cât mai multe sezoane, cu atât mai dăunătoare. Şi nu cred că greşesc dacă îndrăznesc să cred că vorbesc în numele mai multor fani House of Cards, Greys Anatomy, etc.

Îmi amintesc prima dată când am venit în contact cu conceptul ăsta de maraton de seriale. Mi-a fost distrus un weekend întreg, căci l-am petrecut la întuneric cu primul sezon din Prison Break. Pe principiul “doar inca un episod”. După care m-am jurat că pe mine nu mă mai prinzi la seriale cu şi despre băieţi frumoşi şi deştepţi!

Intre timp, am descoperit ca-mi place si mai mult sa vad seriale cu femei frumoase si bine imbracate. Zilele astea, cred ca sunt pe care sa-mi recunosc cele doua dependente majore: zaharul si serialele. Care combinate si administrate simultan se transforma intr-o nenorocire pentru minte si trup.

Deci, daca stiti ceva seriale faine si “addictive”, tineti-le pentru dusmani. Pe mine nu ma intereseaza. Nici macar cat “doar un episod”.

foto