Intrăm în istorie și în memoria colectivă cu această duminică, despre care nu o să mai știm peste mulți ani că era în 2018, dar la care vom face referire des când le vom povesti nepoților noștri. Cam cum vorbesc bunicii: ”în pautrușpatru..”. Doar că pe noi nu ne vor mai ține rotițele la fel de integral ca pe ei, fiindcă noi mâncăm mai mult zahăr și ne mișcăm mai puțin.
Zici că eu sunt reîncarnarea lui Mihai Eminescu de fac un asemenea anunț. Știu că puteți foarte bine trăi și fără bazaconiile mele, dar, în cazul în care vă face puțină plăcere când veniți pe aici, cred că e bine să știți de noile chestii administrative.
Aseară am făcut ciabatta cu fâșii de porc, după o rețetă văzută pe facebook. A ieșit ceva absolut delicios. Bărbatu-meu a mâncat o ciabatta întreagă, deși tocmai înfundase niște pizza (rece, ce-i drept, dar era leșinat de foame când a venit). Chestia asta care sună atât de pompos e, de fapt, o pulpă de porc învelită în bacon (imaginați-vă scena în care eu intru în măcelărie și îi cer doamnei vânzătoare 12 felii de bacon, ea își face cruce cu limba-n cerul gurii, îmi ia telefonul să se dumirească și mă trimite înapoi la Mega, la secțiunea de mezeluri. Râde în tot timpul ăsta pe sub mustăți, nu o putem învinovăți). Ciabatta am cumpărat gata făcută, plus o salată fără țelină (urăsc mirosul de țelină, care rămâne pe degete și după ce le treci prin trei feluri diferite de cif și alți dezinfectanți) adaptată (din acest motiv) cu așa: varză albă, roșie (care e, de fapt, mov) și morcov. Astea rase, pe deasupra pus iaurtul cumpărat tot de la magazin, plus o linguriță de maioneză (și asta adaptată, că în rețetă scria 4 lingurițe, dar mi s-a părut exagerat de mult. De asta nu-mi place să gătesc: mă sperie cantitățile enorme de unt, ulei și sare care se pun în mâncare. Prefer să nu știu, ca părinții care preferă să nu-și vadă copiii fumând.)
La prânz, am pregătit articolul pentru seara asta. Era despre râsete și voie bună. La câteva minute după ce l-am terminat de scris, am citit pe facebook despre mama înjunghiată la grădiniță de fostul soț. Și nu am mai fost bună de nimic după aia.
O mamă oarecare scrie pe un grup oarecare această poveste clasică: e obosită, copilul vrea numai cu ea, soțul nu o ajută. Îi e greu. Ei s-au îndepărtat. Dorm în paturi separate. Nu s-au mai atins de când el i-a dat plasa cu pâine și degetele li s-au încrucișat scurt, pe mâner. Povestesc doar despre scutece și cine face băiță. Când vorbesc altele, se ceartă. Așa că nu mai vorbesc. Ea a plecat de vreo 3 ori până acuma de la el, dar s-a întors fiindcă nu prea are bani să trăiască. Și viața e grea cu un copil. Vrea sfaturi, vrea sprijin, da, de pe facebook, că altfel n-are pe nimeni. Postarea e anonimă, deci poate fi oricare mamă, poate chiar una dintre noi.
Sunt cititori care mi-au semnalizat în ultima vreme anumite articole ca fiind ”reclamă mascată” sau advertoriale nemarcate ca atare. Și, deși mă bucur de fiecare dată când cineva dă dovadă de spirit de observație (fiindcă asta vine de obicei din faptul că citește acest blog și că îi pasă, altfel nu și-ar rupe din timp să îmi scrie), nu aș vrea să creadă nimeni că este mințit.
