Poză făcută de domnul soț la finalul taberei de familie Lumea lui Momo 2022. Am fost pentru al patrulea an la rând în această tabără. Unii ar putea spune că n-am înțeles-o din prima, alții că suntem dependenți. Cineva m-a întrebat ce se schimbă în fiecare an, iar răspunsul meu a fost că, în primul rând, noi.
La banchetul de absolvire a facultății din Cluj am purtat prima rochiță luată din dulap, după care îmi pare rău și în ziua de astăzi. Am ales-o pe principiul că mă făcea să arăt mai slabă. Sau așa mi se părea mie. Astăzi știu că menirea hainelor pe lume nu e să te facă să arăți, ci să te simți într-un fel. Să îți fie cald sau rece, să nu te ardă soarele. Și musai să le porți tu pe ele, nu invers.
Simt că facem un pas înainte și trei înapoi. Când reușim să mai iubim un centimetru pătrat de piele, pac, vine un mesaj toxic peste noi. Dar știți ceva? Poate lumea zice orice vrea. Pot influensării să stea în limbă după țîțe și buci. Iar pe noi să ne doară undeva.
(poza e captură dintr-un story pus aseară din bucătăria mea, încă îl mai prindeți aici.)
Înainte să plec în concediu, mi-am lăsat în frigider rețeta pentru paste carbonara. Ca piesele de la Ikea. Să fie. Pentru că atunci când vii de la all inclusive, vii obișnuit să mănânci bine, vii cu foame și fără chef să dai o fugă până la Mega. Paste carbonara sunt un succes garantat la copii, le mănâncă și adulții, se fac ușor și rapid. Cel mai mare inconvenient e că murdărești totuși niște multe vase, dar asta e, unde te crezi, Miruno, gata-i vacanța! Welcome to the aragaz.
Cine a luat vreodată coroniță știe că e mișto cum se simte. Cine a făcut vreodată performanță știe că vrei să îți fie recunoscută. Lăudată. Apreciată. Se numește nevoia de recunoaștere și face parte din nevoile umane.
Evaluarea Națională la Limba și Literatura Română. Subiect:
