Evaluarea Națională la Limba și Literatura Română. Subiect:
B4. ”Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.” (Țineți-vă bine:)
”Există o relație de omonimie între cuvintele subliniate în secvența din seria: a,b,c,d.”
O relația de omonimie?! Facepalm. Radar ascuns în tufiș. Scopul e să te prindă, nu să prevină accidente.
”Găsiți omonimele”
Poftim, am rezolvat-o în două cuvinte. Două cuvinte, nene! Tu vrei să verifici dacă elevul știe ce-s alea omonime sau să faci pe deșteptul, nenea care ai conceput subiectele? Mulți s-au blocat probabil în această relație de omonimie, deși nu e limba chineză să te prinzi, dar poate fi, când ai 14 ani și ești la primul examen al vieții tale.
B6. ”Alcătuiește un enunț asertiv, în care substantivul comun ”lampă” să fie în cazul genitiv și un enunț interogativ, în care pronumele personal ”el” să aibă funcție sintactică de complement prepozițional.”
Rapid, sondaj de opinie: cine știe ce înseamnă cuvântul ”asertiv” în limba română? Într-o țară în care oamenii nu știu nici să-și spună adresa completă din buletin, fac pariu că 95% dintre adulții întrebați ce înseamnă asertiv vor crede că-i o înjurătură.
Sigur-sigur n-am auzit de enunț asertiv în viața mea.
Sigur că l-am căutat pe net. Înseamnă enunț afirmativ, deși nu garantez că nu poate fi și negativ. E cu punct la sfârșit. Dacă voiai să verifici dacă elevul cunoaște cazul genitiv și facerea de propoziții, îi ziceai: ”Folosește substantivul ”lampă” la genitiv într-o propoziție”. Și a înțeles toată lumea ce-i de înțeles. Că ăia care habar n-au ce-i substantivul sau genitivul, oricum o vor da de gard. Dar ceilalți au măcar o șansă!
Cât despre complement prepozițional, nici pe ăsta nu l-am învățat în viața mea. Însă nu m-aș revolta, fiindcă mă prind până și eu că e de modă veche să zici ”complement indirect cu prepoziție”. Sau ceva. Dar complement prepozițional e o gramatică intuitivă așa, bâjbâită și complet inutilă.
Ce ar fi util să se verifice la acest examen de hahat, dar pentru toți atât de important?
Găsiți greșeala din următorul text:
”Gigel și-a scos câinele la plimbat. Câinele a făcut caca pe jos. Gigel a intrat în casă, fericit că a scăpat.”
Greșeli identificate: Gigel a făcut două, deși una e subînțeleasă și neconfirmată doar. N-a strâns caca, să-l pună la gunoi. Și doi, nu s-a spălat pe mâini. Nu înțelegem de ce s-a bucurat.
Altă variantă:
Luați cele mai frecvente 10 greșeli din limba română, puneți-le într-un text, dați-le copiilor la corectat. Pentru că asta e cu adevărat important. De asta se vor lovi zilnic, deja se lovesc în comunicarea cu prietenii lor. i-uri, cratime, virgule. Mult mai important decât complementul prepozițional.
Să nu mai încurce nimeni ”copii” cu ”copiii” până în 2030. Putem?
Cât despre textele astea minunate propuse spre lectură și analiză, ce să zic, mi se par ciocane repetate în capetele bieților copii. Poate că ăia deștepți și meditați se vor descurca. Poate unii se vor încurca, dar per total ceva decent tot vor lua. Dar ăia vai de capul lor, ăla care ar fi avut o șansă de a arăta ce știu? De ce să-i încurcăm? Ziceți-mi, vă rog. Nu vorbim de olimpici, vorbim de copiii care-au făcut gimnaziul la mă-sa mare în sat, dintre care doi ani online. De ce le-ați dat în acest hal în cap?
Domnii care-mi ziceau că, vaaaaai, ce s-a schimbat în bine sistemul de pe vremea mea. Miruna, nu ești la curent, nu mai e ca atunci. A, nu? Păi nu, acum e chiar mai rău. Măcar pe noi ne puneau să învățăm pe de rost și câștiga ăla cu memoria mai de elefant. Măcar nu ne puneau întrebări să ne încurce cu ceva ce (în multe cazuri) nici nu s-a predat.
Sau poate am îmbătrânit în asemenea hal, încât nu mai pricep nimic. Ziceți și voi. Cert e că niciodată nu voi înțelege de ce să te complici când poți vorbi simplu în loc de complicat.
Toate subiectele pot fi găsite aici.
Oana
Ai dreptate.
Solandi
Cum spuneam și în comentariu pe facebook, s-a schimbat foarte mult programa la gramatică de când am făcut noi şcoala… mă uit cu groază în manualele copiilor. În sensul că s-a complicat cu termeni noi, plus modificări apărute între timp din cauza noilor reguli gramaticale. Cât despre enunţurile de genul ,,relaţie de omonimie, omofonie, omografie” – sunt des întâlnite în exerciţiile pe care le fac copiii azi -. Iar enunţul asertiv se învaţă în clasa a V-a acum (dar se pomenește de el de prin a IV-a)…
Denisa
Sunt perfect de accord cu tine.De ce complicam lucrurile??La ce serveste?
Sa-l punem pe copil intr-o stare de panica ?
Ma uimeste sistemul nostru de invatamant si azi, la 46 de ani.
In 1989 am dat admiterea la liceu.La matematica am primit o problema de olimpiada internationala.Nu am uitat-o nici azi , desi de rezolvat nu am reusit decat patial.Incepea asa:
Se da o sfera inscrisa intr-un cub.Pe sfera sunt niste vectori.Cred ca apareau si cuvintele” mobile” si ” loc geometric”.Lucrasem cateva culegeri bune( mama este profesoara de matematica😀), dar m-am.blocat complet.
Ma bucur mult ca abordezi acest subiect , al examenelor. Poate aude cine trebuie.
Ai reusit si pentru alaptat, poate reusesti si pe subiectul asta.
Multa sanatate!
Mihaela
Toti ,,importantii,, vorbesc pompos, de parca forma ar fi mai importanta decat continutul. Ai dreptate in tot ceea ce ai spus.
Stanciu Ana-Maria
Subiectele au fost ușoare, orice copil care doar a fost prezent la școală ia sigur peste 7. Copilul care a promovat clasa a V-a știe ce e un enunt asertiv(un enunt care comunica o informație și se încheie cu punct; in programa scolara actuala, enunturile se clasifica, dupa scopul comunicarii, in asertive, interogative, exclamative si imperative). Complementul prepozitional apare în Gramatica Academiei din 2005, dar abia mai târziu a ajuns în programa școlară și în manuale, dar nu e bau-bau pt elevii de gimnaziu…sigur au știut sa construiască enunțul cerut. Maniera de formulare a cerințelor e cunoscuta de cei de clasa a VIII-a(au avut la dispozitie model publicat in toamna, simulare, 6 teste de antrenament, subiectele de anul trecut). Subiectul dat la examen e mult mai ușor decât simularea.
Miruna
Faptul că maniera de formulare e cunoscută nu înseamnă că nu e cretină. Scuză-mi franceza.
Ralus
Subscriu!
Cris
Greșesti.
Cris
Invață termenul ,,asertiv” încă din clasa a V-a. De asemenea, au lucrat 4 ani pe relații de sinonimie, omonimie etc. Nicio capcană. Serios.
Vali
Pe aia cu asertiv o intuiam… și nu de la școală. ” calm & assertive” era deviza unui dresor de câini, celebru la tv. Uneori și tv-ul te ajută 🙂
Râdem, ca să nu plângem.
Iojo
Cezar Milan 😄
Miruna
E clar, suntem depășiți.
Virginia
Mai ales pentru copiiicare timp de 2 ani au facut scoala de pe telefoanele mobile ale parintilor…sigur vor lua marea majoritate numai 9 si 10.
Vorbeam cu cineva drag mie in pandemie: la doar 20 km de Bucuresti,de unde parintii vin sa lucreze cu ziua in oras ca sa aiba bani de tigari si probabil bautura, copiii au facut scoala pe telefoane mobile. Sigur stiu ce este “asertiv” si “relatia de omonimie” au gasit-o cu ochii inchisi. Ca parintii au invatat cu ei sau le-au pus meditatii. Aham.
RalucaG
Scopul oricarui examen este de a evalua daca elevul a asimilat anumite cunostinte. Termenii “relatie de omonimie”, “enunt asertiv”, “complement prepozitional”nu ar trebui sa fie necunoscuti pentru un absolvent de clasa a VIII a deoarece exista in manualele scolare folosite in prezent. Faptul ca programa scolara e complet diferita de cea folosita acum 20 de ani e complet irelevant.
Ioana
Perfect de acord cu tine, Miruna, ca ar trebui sa vorbim clar si curat, fara sa ne complicam sau sa epatam. Asta in viata cotidiana.
Vorbind despre un examen, sunt partial de acord cu tine, consider ca trebuie sa fie formulate subiectele astfel incat sa se faca intr-un fel departajarea intre elevi. Ca tot vorbim de analfabetism functional, este important sa ne asiguram ca ai nostri copii inteleg mai mult decat un enunt clar. Imbratisari!
Flori
Enuntul asertiv e in manualul de a cincea. Faptul ca majoritatea populatiei adulte isi face cruce cu limba cand aude de omonime nu e normal, doar trist.
Silvia R.
Asertiv stiam, complementul nu il stiam, dar nu mai stiu gramatica teoretic, doar practic. Am nepot care e in febra examenului de capacitate acum. Am inteles de la el ca a fost simplu. A iesit fericit din examen. A facut cateva greseli, dar din neatentie, nu din cauza neintelegerii enuntului. Banuiesc ca sunt obisnuiti cu tipul asta de enunt. Pentru noi, care suntem rupti pentru moment de programa scolars, ni se pare OZN. Dar cand vor fi si ai nostri mari si ii vom verifica la lectii, cred ca ne vom obisnui si noi si copiii cu terminologia.
Le tin pumnii tuturor copiilor care dau examenul acum. Mai au o proba grea joi – cea de matematica! Bafta copii!
Andreea
Exista tendinta printre profesorii de romana de a vorbi in neologisme ca sa arate cat sunt de cititi si intelectuali. Am facut liceu de filologie si cand am ajuns acolo am avut senzatia ca proful de romana vorbeste pe alocuri intr-o limba straina. Am mai avut o profesoara de romana care voia sa vorbim si noi asa, iar daca foloseam cuvinte mai comune spunea ca banalizez limbajul si ca ar trebui sa vorbesc mai elevat.
S
Daca se face scoala cum trebuie, cum iti mai dai seama cine e destept? Cand scoala e proasta dar tu stii sa scrii corect, e un avantaj pentru tine fata de altii. Daca toti ar scrie corect, ar fi mai greu de facut judecati (macar preliminare) despre cei din jur. Ar trebui sa sapi mai adanc. E o sita foarte buna.
Nancy
Materia s-a facut la scoala (chiar cu termenii aia care par atat de abstracti) si un copil care si-a dat cat de cat interesul facea de un 8 fara probleme (si fara meditatii ;)). Am mai multe prietene ai caror copii au sustinut ieri examenul si au zis la fel: subiecte abordabile, nu era nevoie de meditatii pentru o nota onorabila, ceea ce parea mai “cu schepsis” era menit sa faca departajarea pentru notele cu adevarat mari.
Copiii lor nu au facut meditatii, pentru ca efectiv sunt prea scumpe pentru posibilitatile parintilor. Dar erau bucurosi ieri cand am vorbit cu prietenele mele si increzatori intr-un rezultat bun.
Nu trebuie sa comparam cu scoala din tineretea noastra si vai, noi n-am mai fi in stare sa. Evident ca n-am mai fi, au trecut macar vreo 20 de ani de la admiterea noastra in liceu. Erau alte lectii, alte cerinte. Cum sa veniti cu comparatii atat de nerealiste? Unde e logica rationamentului astuia?
Eu am dat admiterea pe bune (in 1993, OMG) si parol n-as mai sti nici sa fac schema frazei, nici ce e o completiva indirecta si-n niciun caz sa descompun un polinom. Asta nu are absolut nicio relevanta, ca doar n-am absolvit gimnaziul acuma.
Nu stiu, frate, in fiecare an e acelasi circ, cu mamitici revoltate ca “le-a dat greu” si cum se jelea una ieri pe Facebook, “le-a dat asa special ca sa nu ia!”. Dar ce voia, nene, Arici Pogonici si 1+1 = 3? (da, 3. Ca doar copiii nu sunt genii sa stie ca rezultatul e 2, da?).
Tot mai multe plansete, tot mai multa victimizare. Asta e ce fac parintii, asta e ce vad odraslele. Si rezultatele sunt alea care sunt.
Cora
Partial de acord cu tine, mai ales in ceea ce priveste formularile cam pretentioase.
Complement prepozitional era si pe vremea mea, si sunt mai batrana ca tine.
Asta imi aduce aminte de o cunostinta care, acum ceva timp, era impotriva atributului apozitional, care era, maica😄, si pe vremea noastra. De fapt, gramatica nu s-a schimbat asa mult, posibil sa nu o mai tinem noi minte.
Desi, eu si acum, dupa mai bine de 20 ani de la terminat orice scoala, vad frazele cu liniute dupa fiecare propozitie.
Se intreba un artist zilele astea despre rostul gramaticii, eu zic ca structureaza limbajul…
Alexa
Hm, nu stiu cand a aparut in manuale notiunea de “complement prepozitional”, dar in mod sigur nu era atunci cand am dat eu examenul din clasa a 8-a (in 1994). Pe vremea mea in manuale existau doar complementul direct si complementul indirect.
Mi-a placut mult gramatica in gimnaziu, am invatat-o cu placere datorita profesoarei de romana (am luat 9,95 la examen).
Am cautat pe Internet sa aflu ce inseamna complement prepozitional si asa am vazut ca aproape toate intrebarile pe care eu le stiam pentru complementul indirect … sunt pentru cel prepozitional; pentru cel indirect a ramas doar intrebarea “cui?”.
Nu m-am intalnit niciodata pana acum cu notiunea de complement prepozitional in mod sigur.
Am facut gramatica doar in gimnaziu, in clasele 5-8.
Poate cei care au studiat gramatica si mai departe, la liceu, sa fi aflat si pe vremea mea despre aceasta notiune. In liceu am fost la un profil real, iar pe atunci clasele reale din liceu studiau doar literatura.
In mod sigur s-au schimbat manualele, dar nu stiam ca atat de tare incat sa mi se pare si mie subiectele acestea cam SF …