În ce tabără am fost, unde, cum ne-a plăcut și cum puteți ajunge și voi – despre al patrulea an în Lumea lui Momo

Poză făcută de domnul soț la finalul taberei de familie Lumea lui Momo 2022. Am fost pentru al patrulea an la rând în această tabără. Unii ar putea spune că n-am înțeles-o din prima, alții că suntem dependenți. Cineva m-a întrebat ce se schimbă în fiecare an, iar răspunsul meu a fost că, în primul rând, noi.

Dar cea mai mare schimbare o văd la copiii mei după această tabără. Dacă în primul an când am fost, Victor era în burtă și Tudor nu cobora nici scările fără mine, deși îl vedeam de la masa la care stăteam, anul ăsta… pfoa. În mare parte a timpului nici nu știam pe unde e Tudor, iar Victor a avut nevoie de 3 zile să se desprindă de noi.

”Merg la căsuța cu volan, mami.”

”Mă duc să-l caut pe Tudor.”

”Vezi că mă u*c în copac, bine?”

Lumea lui Momo e o tabără organizată de Mira Loghin. Mira are o grădiniță în București, e trainer de comunicare non-violentă și coach. A început taberele cu fiul ei de mână, căci și-a dorit să recreeze pentru ei tribul și satul care ne lipsesc atât de mult la oraș. Între timp fiul ei e mare, aproape bărabat și nu mai participă la tabere. Aici media de vârstă la copii a fost undeva în jur de 6-7 ani.

Tabăra s-a ținut într-o pădure din județul Buzău. Puteți căuta Cabana Izvoranu pe net. Cabana nu e una singură, ci e compusă din trei părți principale. E cabana de peste pod, unde sunt câteva camere (poate vreo 8). E căsuța de la fermă, unde sunt câteva camere pentru cazare, o cameră pentru stat și o mansardă. Și mai este restaurantul cu două corpuri principale, terase mari și acoperite. Sunt distanțe de câteva minute între ele, dar nu le simți cu greutate, ci cu firescul ăla pe care îl uiți când îți pui fundul în mașină pentru orice deplasare.

Îmi place mult locul ăsta, că nu e nici munte-munte, nici câmpie, evident. E pădure cu de toate. Anul ăsta am văzut și vulpea, vă dați seama că de atunci ne jucăm exclusiv de-a vulpe, tu mi-ai fu*at gâ*ca.

Programul taberei:

Micul dejun e între 8 și 9.15.

la 9.15 se adună părinții în mansarda de deasupra restaurantului pentru cercul de dimineață. Mira împarte uleiuri parfumate în palmele celor care doresc, se discută chestiuni organizatorice, ni se comunică programul pentru ziua respectivă și fiecare face un ”check-in”. Adică, zice cum se simte, dacă mai vrea o porție de mămăligă sau ce bună a fost pâinea caldă (am mâncat un coș de pâine caldă, proaspăt coaptă de cei de la Izvoranu, a rămas highlight pentru mine și Tudor).

În jur de ora 10 începe joaca pe pajiște împreună cu părinți și copii. Există o gustare de fructe, mai multă joacă, iar la ora 1 e prânzul.

Apoi urmează somn sau timp liber, fiecare în funcție de cum își convinge copiii. E greu cu cei mari, care nu vor să doarmă sub nicio formă ca să nu piardă din joacă.

Un plus mare al locului e că tot timpul găsești locuri umbrite. Inclusiv în zilele în care am rămas afară pe pajiște la prânz, sunt multe locuri ferite de soare. Iar locurile de joacă sunt alese anume după umbră, ceea ce am apreciat în mod deosebit.

La 16.00 se dă o gustare de genul cozonac făcut în casă, de cei de la cabană. Am mâncat 3 felii, vă rog să nu mă judecați 🙂 Cozonac cum n-am mai mâncat de când făcea bunica și de când am primit unul cadou, dacă mai știți că am scris pe facebook. Sau plăcintă cu vișine. Pandișpan cu cacao a fost parcă și altceva nu îmi amintesc, căci se poate să fi dormit prea mult 🙂

La ora 17.00 se adunau părinții pentru cercul de seară. Aici se întâmplau atelierele ținute de Mira, care sunt o combinație de jocuri pentru adulți (legale și ortodoxe, nu vă gândiți la nebunii), cu coaching, comunicare non-violentă, împărtășiri. În principiu, senzația mea e că îți faci niște spațiu printre gânduri, îți aerisești capul, fiindcă scoți nasul din problemele tale și îl bagi un pic în al altora.

Iar chestia asta îți dă așa un sens și un sentimente de conectare, plus un grad de normalitate. Și-au lăsat vecinii noștri ușa deschisă la cameră la un moment dat (nu ne încuiam camerele, să poată umbla copiii liniștiți) și am văzut că nici eu nu aveau patul făcut, plus niște haine aruncate, de aș fi putut confunda camerele noastră cu ochii închiși.

Nevoia de normalitate e hrănită când vezi că nici alții nu sunt perfecți, cu chiloții așezați la dungă și șosetele împerecheate pe model.

Iar normalitatea asta nu poate fi hrănită când ieșim două ore la restaurant cu prietenii care au și ei copii sau trei ore în parc. E pur și simplu cu totul altă experiență să mănânci, trezești, dormi, respiri, crești copiii alături de alți părinți ca voi. Nu se compară cu nimic din ce putem trăi la oraș, când fiecare pleacă seara acasă la el.

În timp ce părinții erau la aceste cercuri, copiii aveau supraveghere specializată și activități pentru vârsta lor.

Au făcut felinare, figurine din lut, brățări pentru mame, au modelat tablouri, au lucrat cu lână, au frământat aluat. Copiii mici care încă aveau nevoie de supraveghere părintească rămâneau cu mama sau cu tata. Victor s-a desprins și a participat de prin a treia zi. Țineți minte că el încă nu e în colectivitate, deci a fost un pas important înainte să înceapă grădi. La fel a fost și pentru Tudor când era de vârsta lui.

La 19.00 se servea cina, iar la 20.30 cânta clopoțelul și ne anunța că începe povestea. De obicei se strângeau toate familiile cu păturica pe pajiște sau în șură, cineva aprindea focul, Mira lua fusul și începea povestea. În două seri, povestea a fost spusă, nu citită. Aproape jucată de actrițe foarte talentate. Diferența dintre povestea spusă și citită e ca de la cer la pământ. Când e spusă, sigur, cu talent și har, toți ochișorii mari și mici sunt căscați, nici musca nu mișcă. La foc, pe pajiște, vă imaginați ce experiență frumoasă pentru toți.

După poveste, de obicei, copiii picau și toată lumea mergea la duș și la somn în camere.

Feedback real, nu numai de la mine:

părerile au fost împărțite și îmi doresc să scriu asta, cred că poate fi valoros pentru unii dintre voi. Această tabără e una de familie, în care ai și joacă gen părinți cu copii, ai și partea de coaching sau dezvoltare personală. Nimic nu e obligatoriu, oricând poți rămâne cu copilul să te joci, poți rămâne în cameră să citești, orice îți face ție cel mai mare bine. Copiii sunt supravegheați de cineva din partea taberei doar în intervalul 17-19.00.

Programul e lejer, după părerea mea, potrivit pentru copiii mici. Sigur că depinde de preferințe și așteptări. Totuși, programul e respectat, adică sunt ore fixe la care încep jocurile, deși uneori se mai întârzie, dar depinde în mare parte de cum se mișcă grupul.

Noi am fost mereu contratimp, nu știu cum am reușit să ne adaptăm așa ”bine”. Colac peste pupăză, în ultima zi, când ar fi fost util un somn mai lung la prânz ca să avem forță pentru petrecerea de seară, Victor a decis să adoarmă la ora 11 și deloc ulterior. Bineînțeles că am ratat împărțirea pe echipele care au pregătit programul de seară. Bineînțeles că el a adormit nespălat pe dinți. Și bineînțeles că asta nici n-a fost așa o mare problemă, fiindcă am luat lucrurile fix cum au venit. Și ne-am distrat cu hore și povești, și gogoși, și joacă pe pajiște cu acei copii care încă-și mai țineau ochii deschiși.

Unii au găsit programul prea lejer, alții, din contră, prea țac-pac. Unii s-au bucurat de cercurile de părinți, alții nu neapărat. De asta vreau să știți, că poate ajungeți vreodată și să setați niște așteptări cât mai aproape de ce găsiți. Deși, cel mai bine e să nu plecați cu așteptări.

Eu sunt în al patrulea an, soțul meu în al treilea. Vă dați seama că e un motiv pentru care revenim. Lui îi place mult că petrece timp cu copiii. Timp pe care acasă la noi nu îl are și asta e. Noi ne împărțeam așa: eu la cercurile de părinți, el la supravegheat copii. Deși Victor s-a desprins cam din a treia zi. În fiecare seară, Horațiu îmi zicea încântat: Nici nu știi cât ne-am jucat!

Era fericit. Conectat. Se simțea. Vă dați seama că nu s-ar fi dus pentru al treilea an consecutiv într-un loc obligat de nevastă-sa.

Pentru mine, e combinația ideală de copii și ”pot să respir”. Cercurile de părinți, discuțiile cu alți adulți m-au îmbogățit. M-au relaxat. Am nimerit la câteva exerciții cu alți bărbați și a fost ca și cum m-aș fi uitat pe gaura cheii în capul lor. Senzațional.

Ca să nu vă mai povestesc că am întâlnit o femeie pe care toată viața nu o voi uita.

A zis că îmi citește blogul, posibil să citească și acum. Am plâns inclusiv când ne-am luat rămas-bun, sper ca nimeni să nu fi observat, că nu aș recunoaște nimic și nici pe blog nu aș scrie neam. Genul ăsta de conectare e vindecător cumva. I-am spus și ei, i-am scris și la poșta taberei. N-a fost niciun vodoo sau vrăjitorie, pur și simplu două femei care și-au spus niște lucruri din tot sufletul lor. Eu sunt oricum în anul Timpului, mi-am schimbat mult relația cu acest domn. Domnul Timp. Iar această femeie a fost ca o întâlnire cu un posibil viitor. Ce noroc! Ce noroc să fi putut trăi asta înainte să se fi întâmplat, cât încă mai e loc pentru multe de schimbat.

Lumea lui Momo poate fi oleacă de terapie, dacă o lași.

E o combinație și complicată, că-s multe emoții, mulți copii, tare e fain. Nouă ne prinde grozav. Calitatea oamenilor care participă e aleasă, să știți. Mira și fetele din echipă sunt vii.   Adică, normal că sunt vii, dar sunt verzi, vibrează, râd. Ela a stat lângă mine la party și, deși era a treia ei tabără din acest an și probabil a 350-a dintotdeauna, a râs din tot sufletul ei. A aplaudat. Iar altădată, când am urcat la mansardă să caut ceva, Ela strângea ceva în timp ce cânta. Pur și simplu cânta, nici nu m-a văzut. Era în filmul ei de bucurie și asta tare mi-a plăcut.

Iar Dana e o ființă care râde și cu ochii, nu numai cu gura. Deși poate lua și ea premiul Tabăra până la adânci bătrâneți. Îi știe pe copii după nume, îi observă, se joacă, râde, se prostește în modul cel mai firesc. Și spune niște povești de nu mișcă musca, v-am zis.

Ioana are o frumusețe pe care nu poți să n-o observi. Ai senzația că o cunoști de undeva, de pe la bunica ta. Habar n-am de ce, dar așa ați avea, numai s-o vedeți. Contează mult și echipa, felul în care funcționează treaba între aceste femei. Christine și Alexandra au mai fost din partea taberei. Sper să nu fi uitat pe cineva. Le vedeai tinere și neobosite. Nu se grăbeau. Nu aveau aerul ăla de ”hai să terminăm”. ”Vreau să plecăm de aici, să facem următorul lucru”. Erau și ele în fiecare seară la povești, deși nu știu dacă să fie le scria în fișa postului sau undeva. Când te uitai la ele, parcă le plăcea.

Mâncarea

Nu te duci în această tabără pentru cazare și masă, dar îmi dau seama că pot fi aspecte importante pentru mulți. Meniul a fost prestabilit. S-a ținut cont de preferințele alimentare în sensul de vegetarieni/carnivori. La micul dejun era bufet cu autoservire. Lapte dulce, iaurt, cereale, cafea și ceai. Ouă sub diverse forme, salate de vinete, fasole, zacuscă, brânzeturi, cașcaval, crudități. Gemuri, marmelade, miere, sper să nu fi ratat ceva.

La prânz, întotdeauna supă/ciorbă și felul doi, cu salată. Supa de referință pentru noi e crema de linte cu mentă, după rețeta Mirei. Am cerut rețeta, dar a zis că nu știe exact, fiindcă e pe sistemul gustă și vezi ce-i mai trebuie. Ori, eu nu gust mâncarea decât când e gata să o mănânc și sunt talentată în bucătărie, de am nevoie să-mi dai la virgulă tot. Cam asta s-a ales și de rețeta supei de linte. Așteptăm până la anul să mai mâncăm.

Ce e fain e că la mese stau familiile împreună. Noi am împărțit masa cu Andra și Vadim și cu fetițele lor de vârsta băieților noștri. Acolo s-au născut niște super discuții. Uneori printre copii, alteori printre pahare vărsate sau cu vorbe printre dinți. Deși toți cei care merg într-o astfel de tabără își propun să fie blânzi și nu-s adepții ”bătaia e ruptă din Rai”. Ceea ce ajută să vezi că toți suntem oameni,nu suntem Hristoși.

Felurile au fost tradițional românești. Supe, ciorbe tradiționale, mămăligă cu brânză, cartofi copți, varză călită. Nu erau fandoseli, ci o fasole cinstită, ceafă și pulpe la grătar, mujdei de usturoi, gulaș la ceaun, înghit în sec în timp ce scriu astea. Am primit și gogoși. Dar ce gogoși! Nu gogoși 2.0 cu gaură în mijloc, ci gogoși adevărate, cum le știe fiecare de pe la țară de la el. Adică aluat simplu prăjit în ulei și nins cu zahăr. Da, cu zahăr. Și ce? Nu suntem perfecți. Și nici gogoși din astea prea curând nu mai pupăm, poftim.

Am mâncat vreo patru din ultima tură, să nu ziceți că v-am zis. Am luat-o și pe a cincea, dar efectiv nu mai puteam mesteca, de plină ce eram. Echilibru și moderație my ass. Nu vă faceți griji, nicio gogoașă nu a fost abandonată în pădure, căci s-a ocupat negreșit domnul soț. A găsit micuța un adăpost cald și prietenos la el în stomac.

Singura problema legată de mâncare era că, dacă nu mâncau copiii la cină, mai târziu nu aveai ce să le dai. Dar, de obicei, mâncau. Copiii mei, cel puțin, în această tabără au mâncat, fiindcă au și alergat. Au obosit, deci au mâncat. Și noi am mâncat, mai ales că supă și felul doi la același prânz n-am mai avut de pe la op.șpe ani.

Cazarea

Camerele sunt diferite în funcție de câți oameni sunt în familie. Unele au terase spațioase și sunt conectate între ele. Paturile ni s-au părut foarte comode, cu saltele pe care nu îl simți pe celălalt când se mișcă! Așa vrem și noi când ne mutăm la casă. Cabana fiind din lemn, se aud ceilalți oameni în cabană. Sper să nu ne fi deranjat vecinii prea mult. În rest, fiecare cameră are baie cu șampon, săpun, papuși de casă, foehn, prosoape, foarte civilizat, nu ca la țară. Decorul e tradițional românesc, mult lemn, fotografii vechi, foarte frumos și cu stil.

Am scris mult și mă voi opri aici. Dacă sunteți curioși ce am scris în ceilalți ani, poftiți. Articolul după primul an. După al treilea an. Nu găsesc după al doilea an, poate nici nu am scris. Dar acum m-a întrebat multă lume care mă urmărește pe Instagram unde sunt, care e locul, tabăra, cum se fac înscrieri și când.

Așa că iată, mă țin de cuvânt.

Problema cu tabăra lui Momo e că

locurile se dau ca pâinea caldă. Mira are un sistem prin care oferă prioritate celor care au fost deja în anii anteriori, fiindcă scopul e să creeze o comunitate. Acel sat care ne lipsește atât de mult. Anul ăsta a făcut o excepție și a deschis înscrierile tuturor din prima zi. Locurile s-au dat în primele ore, așa ceva n-ai văzut. Dacă vreți și voi, sfatul meu e să nu vă încrâncenați. Dați follow paginii de facebook, urmăriți și pagina web.

Apoi lăsați tabăra să vină spre voi.

Adesea renunță câte cineva. Dați mail, puneți-vă pe lista de așteptare, variante mereu se găsesc.

De exemplu, părinții cu care am fost acum 2 sau 3 ani am făcut un grup pe whatsapp și ne-am vorbit să revenim împreună în tabără și în următorul an. Ceea ce a făcut să trecem peste acele prime zile de acomodare și asl pls. Fiindcă deja ne știam, nu mai era nimic ciudat, copiii se cunoșteau! A fost super! Ei au mers și anul ăsta în iulie, noi n-am mai prins loc sau nu am mai putut, nici nu știu exact. S-a legat și grupul nou, desigur. Vă spun asta doar ca să înțelegeți de ce Mira ține la continuitatea taberelor, căci se leagă prietenii frumoase când aceiași oameni revin.

Sunt tristă că s-a terminat, sigur. Izvoranu e o mărturie că timpul trece. Când am mers acolo prima oară eram cu burta la gură și Tudor era tot universul meu. Astăzi sunt un alt om. Dar și fericită că m-am întors. Am primit energia bună a casei noastre cu două camere la bloc, m-am hrănit din ce am lăsat. Hainele împrăștiate peste tot, rufele la uscat. Știți cum e când pleci și n-ai păsărele și iepurași să strângă în urma ta. Găsești cum ai lăsat 🙂 Simt că sunt o mamă mai bună pentru copiii mei, ăsta e efectul acestei tabere asupra mea. Și dacă mă ține măcar câteva zile, obiectivul e îndeplinit cu vârf și îndesat.

Articolul anterior

Aventuri de Casă Nouă (7): Cum se potrivește concediul cu construitul

Articolul următor

Sădește, femeie, grijă și iubire în inima fiului tău, căci toate vor da rod când te aștepți mai puțin

9 Comentarii

  1. Oana

    Ce frumos ai scris! Am o curiozitate. Cine este Momo? 😁

  2. Mari

    Mulțumesc Miruna că ai așternut în cuvinte experiența din tabără. E ca un jurnal de vacanță pe care eu nu am talentul să îl scriu și de fiecare dată când o să simt că am nevoie să îmi reîmprospătez memoria o să am articolul ăsta la care o să mă pot întoarce mereu 🙂

  3. Gabriela

    Buna Miruna! Super interesant! Am aflat de tabăra recent și îmi doresc foarte mult sa ajung anul viitor, cu băiețelul meu! Știi cumva dacă se asigura și transport? Nu am permis! 🙈

    • nu e cu transport, să știi. Am văzut că au venit unii cu mașini închiriate sau chiar taxi. Au fost români din diaspora.

      • Gabriela

        Mulțumesc mult pentru răspuns! 🤗 Ma organizez eu cumva, important este sa prind loc! 😃

  4. Carmen

    Buna ziua,

    o astfel de tabara minunata se intampla la Pastel Chalet, Vama Buzaului, Brasov . O echipa de oameni minunati se dedica copiilor si parintilor. Locatia este una de basm , mancarea absolut delicioasa si a locului, activitatile pentru copii sunt numeroase si foarte interesante. Anul acesta am fost in a treia tabara cu fetita mea, nu exagerez dar plecam de acolo plangand!! Recomand din toata inima!!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 170 queries in 0.391 s