Săptămâna trecută am anunțat pe facebook că pregătesc un interviu despre cuplu (pentru introducerea unei conferințe la care am obținut o reducere consistentă pentru dv; detalii la final de articol) și vă rugam să îmi scrieți dacă aveați întrebări pe care să le transmit. Ghiciți câți oameni au lăsat comentarii la acea postare? Niciunul! Nimeni nu a zis nimic.
Se dau aceste mesaje, lăsate în comentarii, la articolul despre cuplu. Mi-a rămas mintea la ele, simt că nu pot trece mai departe fără să încerc să fac ceva. Mesajele sunt lăsate publice de către cineva nou pe aici și cineva mai puțin nou.
Ca să nu fiți luați ca din oală, vreau să vă arăt la ce am muncit astăzi pentru blog împreună cu Valeriu, cel care are grijă de bunăstarea tehnică a blondelor. Ați observat că v-a întâmpinat un mesaj ca acesta:
Caut de multă vreme o modalitate de a sări peste facebook în legătura mea cu cei care intră aici mereu. Cea mai mare parte a oamenilor intră pe blog din facebook, iar asta îmi place și nu prea. Fiindcă nu vreau ca relația noastră să depindă de altcineva. E un fel de experiment, să-mi ziceți cum vi se pare.
Norocul nostru că suntem amândoi din același oraș, mi-am dat seama de asta imediat cum l-am cunoscut! Și nici nu bănuiam atunci cum o să-i vizitez eu mama cu nepotul ei de mână…
De la o vreme am senzația că trăiesc tot pe fugă și tot pe datorii. Am seri în care mă duc la culcare cu vezica plină, fiindcă pur și simplu nu mai am timp să merg până la baie. Estimez greșit timpul pe care îl am între alăptări, căci nu poți lăsa bebeluș adorabil să plângă în toiul nopții, că riști să se trezească iremediabil.
