Categoria: căutări şi răspunsuri (Pagina 2 din 9)

Ce faceţi cu organele dumneavoastră

Legat de condiţia de donator şi răspunsul la o întrebare simplă: da sau nu.

Nişte circumstanţe dureroase, legate de vârstă şi de hiperactivitatea mea la tastatură, nicidecum la terenul de tenis, mă obligă

să mă înregistrez la un medic de familie şi etc… (nu vă mai explic ce complicat este sistemul, i-am sunat disperată, că vreau programare sau măcar să vorbesc cu o minte luminată care să-mi spună ce să-i cer farmacistului, dar nu se poate nici vorbi cu minţile luminate până nu eşti pacient acolo, iar pentru a fi pacient, trebuie să completezi nişte formulare mai întâi, pe care le duci în persoană la recepţia cabinetului, să te vadă ăia la faţă, iar apoi să te programeze la paştile cailor, când, în general, ori îţi trece buba de la sine ori te omoară durerea, una din două, cert e că sistemul se decongestionează ignorând, welcome to GREAT Britain!)

Revenind. M-am conformat, că ce să şi fac, doar nu m-oi repatria acum în ţara tuturor posibilităţilor, unde să vezi un medic pentru ce te doare e o treabă de juma’ de oră şi un telefon la mama. Asta, dacă mama nu te poate rezolva, că de obicei le ştie pe toate, iar asta nu o zic ironic, femeia chiar e grozavă.

Completând formularele. Istoria medicală a mea, a căţelului şi a purcelului din curte, cu care n-am nici o legătură nici de rudenie nici de prietenie, dar noi să fim sănătoşi. Am completat. Până când ajung la partea, care nu mi se mai pare tragi-comică, da’ deloc. Zice aşa: “NHS organ donor registration”. După care urmează nişte căsuţe de bifat şi nişte organe printate, de nici nu mai ştiam că duc atâta avere pe picioare: rinichi, inimă, ficat, cornee, plămâni, pancreas sau şi mai simplu: orice parte din “my body”.

Gizăs craist.

Pauză de gândire.

Pauza întră-n prelungiri.

Cred că e una dintre cele mai grele întrebări care mi s-a pus vreodată. E legată de religie, de pregătirea profesională, de credinţele şi fricile cele mai adânci din sufletul şi corpul tău, dar şi de certitudinile cele mai ştiinţifice, ca să zic aşa, că habar n-am ce să răspund la întrebare: Da sau nu?

organs-donations-europe

Într-un final, cred că mă tratez singură şi arunc la coş formularele vieţii, că oricum peste două săptămâni mă duc la mama. Şi-mi face ea o cafea şi-mi spune o poveste de-mi trec toate grijile şi întrebările lumeşti.

foto

Cei mai buni fotografi de nunţi -concluzii

523254c339a8d3d6f6527507536b4b26

 Un articol pentru cei interesaţi, pentru cei în temă şi pentru cei care cred că fotograful merită una dintre cele mai mari plăcinte din bugetul nunţii lor. Dacă fotograful e bun şi ştie photoshop, îţi poţi permite chiar şi-o mireasă urâtă! Pe mine nu mă deranjează să mă scoată o angelină cu cracii de 2 metri. Atâta timp cât copiii nu mă-ntreabă, da’ ei cu cine seamănă!

După ce-am căutat atent şi le-am studiat fotografiile (nu doar cele din portofoliu), la jumătate de an după ce-am semnat contractul pentru nunta noastră, fac o listă a celor pe care i-am ţinut minte:

Continuare

S-a lăsat secul. Şi s-a lăsat uşor.

Dacă sărbătorile creştine ortodoxe trec pe lângă mine fără să le ştiu, dacă mă uit ca mâţa-n calendar la datele pe care le semnez pe reţete şi dacă habar n-am că toţi Mihaii şi Mihaelele pe care-i ştiu şi de care mi-e dor aşteaptă un gând frumos trimis nu de la Regină, ci de la blondă, dacă toate astea-s crudele mele realităţi, cât de triste sunt ignoranţele care mă pândesc?

Mă străduiesc să planific un Crăciun în familie, chiar dacă familia nu e a mea. Măcar bradul să semene şi bucuriile de după cadouri. Cu ceea ce ştiu eu de la mine de-acasă. Sunt conştientă că se reinventează tradiţiile şi că acum scriem în timp real istoria celor dezrădăcinaţi. Fiindcă noi nu mai avem timp şi nici nădejde în doine. Fiindcă noi nu mai avem răbdare şi nici credinţa în obiceiuri. Pentru pierderile astea nu e nici o regină vinovată, nici măcar vreo Distanţă. De vină e singur timpul, care m-a crescut de-acasă, m-a învăţat să scriu şi să citesc, m-a dus la şcoală şi m-a luat de la ai mei. Fiindcă asta face el, te reinventează pe bucăţi mici, câte un pic şi pe rând, de, fără să-ţi dai seama, într-o zi te trezeşti cu totul alt om decât te ştiai din poveşti.

 Azi se lasă postul Crăciunului. Noroc cu o prietenă că mi-a trimis mesaj pe facebook.  (Nu v-o imaginaţi cu batic în cap şi mustăcioară fină, nici cu fuste lungi, decât dacă pantofii-s cu platformă şi spatele gol.) Dar parcă m-a reconectat la o lume pe care-am uitat-o undeva într-un colţ de amintiri, unde-am îngropat universul meu de-acasă şi toată viaţa mea de-acolo. În speranţa că amintirile vor prinde rădăcini undeva şi vor răsări alte universuri, mai minunate decât lumea aşa cum o ştiam.

Mi-a scris, ştiind probabil că nu ştiam.

Ce trist că a avut dreptate.

Dumneavoastră, ştiţi?

foto

Întrebări pentru cine face site-ul

Am un prieten cu spirit de antreprenor, dar diplomă de meseriaş, care vrea să pună osul şi mult talent în online, aşa că are o idee grozavă de proiect. Vrea să-şi angajeze firmă să-i facă site, mâine se întâlneşte cu nişte talentaţi, doar că omul nu prea ştie ce să-ntrebe? De unde ştie care e omul potrivit pentru job?

Aşa că, a apelat la blonde, care se pare că dau bine în ochii apropiaţilor, exclusiv ai celor care se pricep şi mai puţin decât mine la butoane. Deci singurul mod în care îl pot ajuta e să vă întreb pe dumneavoastră, că poate ştiţi: Ce întrebări îi pui tipului care îţi face site-ul, ca să ştii că e bine să-l alegi pe el?

Mulţam fain, meseriaşul să dea o bere şi o apă plată mie!

foto

Credem în Rezoluţii de Anul Nou?

Acum vreo câţiva ani, mi-am programat în prag de Anul Nou un anumit e-mail, care să-mi fie trimis fix un an mai târziu. Acel e-mail conţinea tot ceea ce îmi propusesem eu pentru perioada care avea să urmeze. Singura chestie care s-a întâmplat a fost că eu am primit mailul respectiv. Desigur, roboţii internetului se ţin mai bine de cuvânt decât oamenii.

Continuare

Strategie de blogging la distanţă

Toată lumea ştie că blogging-ul nu se mai întâmplă de mult în online. Dacă vrei să fii auzit, băgat în seamă sau recunoscut pe o listă de nume, e obligatoriu să faci chestii remarcabile sau să bei cantităţi impresionante de bere. Să fii blondă nu mai e de mult un avantaj.

Azi-mâine se împlinesc 2 luni de când am plecat din ţară. De curând, au fost 2 mari evenimente cu online-ul în offline, pe care le-am urmărit rozându-mi unghiile de la distanţă: finalul de Redescoperă România de la Sâmbăta şi SMSBizcamp de la Pârâul Rece.

Ştiu că Zoso a făcut o grămadă de blogging din Berlin şi a făcut-o a naibii de bine. Era conectat de dinainte să răsară soarele şi se ducea offline mult după ce apunea. Habar n-am dacă sunteţi fani sau nu, dar mi-l daţi drept exemplu, iar asta nu din cauză că s-a mutat la Braşov. Şi nici pentru că nu vreau asemenea comparaţii (cred că e bine întotdeauna să observi şi să iei ce e mai bun de acolo).Ci fiindcă eu am aici 2 ceasuri mai târziu dimineaţa alarma setată decât voi şi nu toată ziua la dispoziţie pentru Lapi. Da, când eu abia fac ochi la 7 fără 20 şi afară e noapte, în România lumea e deja spre birou. Când îmi şi deschid calculatorul şi îmi beau cafeaua, în Bucureşti lumea s-a şi certat şi împăcat cu şeful de 3 ori pe ziua respectivă.

Dacă vă uitaţi pe luna decembrie a anului trecut, veţi vedea că era plină de evenimente, de campanii, de lucruri. Nu zic că luna asta bate vântul, dar să zicem că nu e liniştea aia selectivă pe care o ştiam.

Cred că redevin copila blondă, care a început să scrie din Cluj pentru nicăieri, fără a şti că există chipuri dincolo de bloguri. Deşi, după ce le-a cunoscut, îi este dor de ele, spun surse din interior. Câteodată.

Deci, cum facem? Că eu sunt pregătită!

 

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 121 queries in 0.226 s