Probabil ați citit titlul și v-ați simțit înjurați? Întreb, nu presupun. Sau ați crezut că mi-a spart cineva blogul și a postat în locul meu? Că m-am apucat de băut, ziceți drept.
Categoria: Broscuțul (Pagina 12 din 17)
Într-o dimineață ca oricare altă dimineață, eu am mâncat niște ouă, el a mâncat niște paste (cred că am făcut un copil care ar putea funcționa exclusiv cu paste, nici apă nu ar bea). Ne-am făcut declarații ca-n filme, eu i-am spus cât e de minunat și cât de mult îl iubesc, el mi-a spus să nu-i mănânc toate pastele. La un moment dat, a început să bage și niste pâine pe lângă paste, pe principiul că de ce nu.
Oficial, suntem în plină fază de ”spun mami”, care înseamnă să spună mami. Cred că e faza premergătoare momentului în care copilul își dă seama că nu împărțim aceleași gânduri, cuvinte, senzații. Mi se pare adorabil, mă topesc și nu mă grăbesc. Toată viața va ști să conjuge corect.
Îmi amintesc de un pacient mic, din Anglia, un puști de vreo 4-5 ani, pe care l-am anesteziat pentru prima dată, iar reacția lui a fost de milioane. Își tot atingea bărbia și îi zicea mamei lui: ”pune mâna, să simți și tu cum e!” :))
Așa și noi. În afară de schimbat baterii și reparat mașinuțe, că trebuia să-i rămână o specialitate și lui tati, restul, tot restul e sub titlul ”mami știu”.
Mami știu unde-i orice în casă.
Mami știu cu ce mă îmbrac.
Mâncare e atât de bună, că ”nu (ș)tiu mami pun”.
Când suntem cu cineva pe care el cunoaște mai puțin și îl întreabă câți ani are sau orice urmează după ”cum te numești”, el răspunde ”spun mami”. Și spune mami. Ceea ce o face pe mami în ochii copilului această Citește-Gânduri și Știe-Tot. De unde mi se pare perfect logică următoarea concluzie:
Era Tudor super răcit, cu febră și tuse; vine taică-său acasă și-l întreabă cum se simte:
-Tudor, te doare capul?
La care, Tudor:
-Spun mami.
Eram ieri în Carrefour toți trei și am rămas blocată la un moment dat, așa cum numai în fața multor raioane cu oale și tigăi într-o parte și ciorapi și maieuri în cealaltă poate o mamă adevărată rămâne. Visam cu ochii deschiși.
La care, Tudor, de pe umerii lui taică-său, către mine:
-Mi-nuna!
