O să te iubesc și când vei avea 93 de ani

Vă zic o întâmplare de zilele trecute, o scriu pe telefon, până adoarme puiul meu mic.

Noi i-am povestit de toate. Când a venit vorba, momentul, un context. Vreau copilul meu să știe toate câte le știu eu și, de acolo, să înceapă să contruiască el. Dar cel mai mult, vreau să știe că la mine poate găsi adevărul și că sunt o sursă de încredere pentru orice.

De exemplu, știe că băieții au penis și femeile vulvă, ca bebelușii vin din mame și tați, nu din ciocuri de berze. I-am povestit ce-i ăla un absorbant și la ce folosește. Când m-am tăiat la deget, i-am arătat ce roșu e sângele unui om viu. Când cineva a murit și am mers la priveghi sau la înmormântare, i-am explicat fix atâta cât știu eu. Pentru că totul face parte din viață: corpul cu penis și vagin, sexul, menstruația și sângele proaspăt sau vechi. Până și moartea face parte din viața de om. Dar n-am fost în stare să îi spun un alt mare adevăr.

Eram doar noi doi în bucătărie, la masă. Mâncam și povesteam. Eu întotdeauna vorbesc mult, îi povestesc despre ziua mea, ce am făcut, cum m-am simțit. Îmi face plăcere să povestesc cu băiețelul meu și vreau să îi arăt că oamenii își pot spune lucruri despre ei, că așa se face, ca și el să vină de la școală și să-mi povestească lucruri care i s-au întâmplat.
Din una în alta, ajungem la cineva care urmează să plece în concediu și vine la noi, că zborul e din București. La care Tudor zice să mergem și noi.

-O idee excelentă, iubitul meu isteț! Doar că mai avem noi un pic de așteptat să te faci tu mai mare, că acum te-ai plictisi, cred eu. Și drumul e lung.

-Tuda doi ani, tei ani nu.
(Tuodor are doi ani, nu trei ani.) Dar el știe că, peste scurt timp împlinește trei ani, așa că mai insistă puțin:

-Tuda tei ani anu ăta. Meg mami tati?
(Tudor trei ani anul ăsta. Mergem cu mami și tati)

-Nu știu ce să zic, puiule. Trei ani cred că sunt totuși prea puțini. Mă gândesc să mă așteptăm un pic…
Atunci, mă întrerupe:

-Tuda… (ezită și are fața aia de bătrânel simpatic, care socotește ceva aritmetici înalte în gând). Tuda… noua…

Și înainte să apuc să confirm că vârsta de 9 ani e ideală să mergem în locuri până unde drumul poate dura oricât, lui să îi facă și plăcere încă să fie cu părinții, să aibă înălțimea necesară să se dea pe orice la Disneyland și să țină și minte câte ceva din toată bucuria asta (deja făceam eu exerciții de memorie, prin ce concedii am fost cu ai mei la 9 ani, ce poze am făcut, ce amintiri am), completează:

-Tuda noua tei.
Asta înseamnă nouăzecisitrei.

-Bini, mami?

(Nu știu de ce-l pronunță pe bine ca un moldovean, dar n-am prejudecați, tot îl iubesc.) Dar în acel moment inima mea s-a dezumflat ca un balon înțepat cu un ac.

Ce să-i spun acestui bebeluș pe care-l ador și al cărui univers sunt părinții lui despre cum va fi viața când va avea 93 de ani?

Deși i-am spus despre penis, vulvă, menstruații și înmormântări, acest adevăr nu am avut putere să îl spun. Că el, la 93 de ani, va fi cel mai probabil fără noi.

Oricât ai fi de deschis la minte, de modern, de educat, oricâte adevăruri ai cunoaște, sunt unele lucruri prea dureroase să le pronunți. Dar viitorul n-ar trebui să fie niciodată dureros. Pentru că, până la 93 de ani, vom avea sute de momente minunate împreună, ne vom iubi și ne vom ține în brațe și ne vom face nemuritori unii pe alții fix prin asta, cumva.

Încerc și eu să mă îmbărbătez, deși a apărut ceva ud între obraz și perna mea.

Ce dor o să-mi fie de tine când vei avea 93 de ani!

foto unsplash